GALERIE FOTO Palatul Copiilor din Constanța, un domeniu de 12 hectare, cu foste baze sportive, căsuțe de cazare și zone de agrement, lăsat de izbeliște de Ministerul Educației de peste 20 de ani

Palatul Copiilor din Constanța, un domeniu de 12 hectare, cu foste baze sportive, căsuțe de cazare și zone de agrement, este lăsat de izbeliște de Ministerul Educației de peste 20 de ani. În 2019, în anul dinainte de pandemia COVID-19, aici ajungeau în jur de 3000 de copii anual pentru a studia artele, pentru a înota, juca fotbal sau pentru lecții de teatru. Orele au loc în clădirea palatului, însă în jurul ei hectare întregi de teren au fost abandonate.

Cea mai recentă ieșire publică instituțională pe acest subiect îi aparține chiar șefului Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Sorin Mihai, care a transmis printr-un mesaj pe Facebook de la finele lunii iulie că ”Palatul Copiilor Constanta trebuie să își atingă potențialul”.

Inspectorul șef a subliniat că palatul este exclusiv finanțat de stat și, deși legislația școlară ar permite finanțarea din partea administrației locale, până acum nu s-a identificat și un corespondent în legislația administrației publice care să permită acest lucru, susține Sorin Mihai.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Șeful ISJ Constanța amintește că a discutat cu primarul Vergil Chițac, care și-ar fi arătat disponibilitatea de a implica Primăria Constanța, pentru a se aloca sume pentru întreținerea bazei materiale a acestei unități conexe a inspectoratului.

  • ”Împreună cu viceprimarul Ionuț Rusu, am inițiat un protocol de colaborare cu Primăria Constanța, care să dea posibilitatea finanțării Palatului Copiilor și din bugetul local. În scurt timp acest protocol va primi aviz ministerial. Astfel, baza materială va putea fi utilizată în afara programului Palatului Copiilor și de către copii și tineri din Constanța care nu sunt înscriși la activitățile specifice. Demersul nostru are numeroase avantaje”, a mai scris Sorin Mihai.

Șeful inspectoratului susține că baza materială va fi reabilitată și modernizată (terenurile de sport, bazin, sală de sport etc), parcul va fi reamenajat și transformat în spațiu de promenadă, accesul sportivilor de performanță va fi mult mai facil (de exemplu, antrenamentul sportivilor olimpici la înot se va putea derula prin acest parteneriat) și se va face o tranziție mai ușoară către înființarea, în subordinea Consiliului Municipal, a palatului copiilor, a cluburilor sportive școlare, ca instituții care desfășoară activități extrașcolare/ cu program sportiv suplimentar, conform art. 213, alin. (1) din proiectul Legii Educației Naționale.

Palatul Copiilor din Constanța este un spațiu foarte important pentru comunitatea locală, astfel că el a reprezentat și temă de campanie pentru candidații la Primăria Constanța, în 2020. Spre exemplu, Horia Constantinescu, actualul șef al Protecției Consumatorilor și fost candidat PPU-SL, a vorbit îndelung în campanie despre nevoia de a reda constănțenilor Parcul Copiilor. În timpul unuia dintre evenimentele electorale, Constantinescu a reabilitat serele din curtea palatului și a curățat și amenajat pista de karting.

  • „În perioada efectuării lucrărilor au fost colectate peste 300 de tone de deșeuri, zona curățată reprezentând doar a șasea parte din suprafața parcului”, declara Horia Constantinescu în septembrie 2020.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: