GALERIE FOTO Stagiunea Estivală a Artelor Teatrale 2023 își ia rămas bun de la litoral cu o săptămână de comedie, spectacole-concert și piese consacrate la nivel internațional

sursa foto: Teatrul de Stat Constanța

A șaptea și ultima săptămână a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS) 2023 va include cinci spectacole puse în scenă de artiști din Piatra Neamț, Târgu-Mureș, București și Craiova, transmite Teatrul de Stat Constanța într-un comunicat de presă

SEAS își va lua la revedere de la litoral pe scenele din Parcul Arheologic și de la Teatrul de Vară Soveja, aproape în fiecare seară de la ora 21:00 de marți până duminică:

Publicitate electorală
publicitate electorală
  • Marți se dă startul săptămânii în Parcul Arheologic cu piesa “Visătorul”, după Ian McEwan, adusă pe litoral de Teatrul Tineretului Piatra Neamț

“Într-o lume în care suntem învățați de mici că trebuie să fim mereu „numărul 1“, că trebuie să respectăm regulile rutinei zilnice, un copil îndrăznește să îmbogățească această realitate cu vise năstrușnice, cu personaje fabuloase și întâmplări neașteptate. În aventurile sale fantastice, zecile de păpuși ale surorii sale mai mici iau în stăpânire spațiul casei, iar motanul bătrân al familiei are ascuns în blană un fermoar fermecat, prin care se deschide o altă lume”, descriu organizatoriii spectacolul-concert.

  • Miercuri continuă pe scena Teatrului de Vară Soveja, tot cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, dar de această dată cu spectacolul “Rinocerii” de Eugene Ionesco, în regia lui Radu Iacoban.

“Locuitorii unui mic oraș francez se transformă treptat în rinoceri. Figura principală a piesei, Berenger, un om obișnuit, de multe ori subevaluat și criticat pentru dependența sa de alcool, se dovedește a fi singurul imun la metamorfoză” este premisa piesei scrise de Ionesco în anii ’50, în apărarea unicității și demnității persoanei, scrie TSC.

  • Joi, pe scena Teatrului de Vară Soveja vor urca actorii Companiei “Liviu Rebreanu” a Teatrului Național Târgu-Mureș, cu spectacolul de comedie “Soț de Vânzare” de Mikhail Zadornov și Sergei Fomin, în regia Csabei Varga.

“Spectacolul spune povestea unui cuplu în pragul aniversării a douăzeci de ani de căsnicie. Totul merge bine, când un personaj misterios sună la ușa acestora și le face o propunere greu de refuzat. Ce întorsătură iau lucrurile de acum încolo și cum vor reuși cele trei personaje să treacă peste această etapă a vieții lor urmează să aflați în spectacolul Companiei Liviu Rebreanu”, scrie TSC în invitația misterioasă la spectacol.

  • Vineri, tot la Soveja, Teatrul Mic din București va prezenta “Tartuffe sau impostorul”, spectacol semnat de J.B.P de Molière și regizat de Gelu Colceag.

“Prima variantă a piesei, scrisă în anul 1664, prezentată în fața regelui Ludovic al XIV-lea, a fost contestată și interzisă. Trei ani mai târziu textul a stârnit din nou controverse și a dus la interzicerea lui chiar de către arhiepiscopul Parisului. Comedia a putut fi jucată în versiune integrală abia în februarie 1669, prin bunăvoința Regelui Soare, și a reprezentat un adevărat succes”, explică TSC istoria comediei care denunță fanatimsul religios și ipocrizia practicată de nobilii și marii burghezi în secolul al XVII-lea.

  • Duminică, după o zi de pauză, Teatrul Național “Marin Sarescu” din Craiova, care a dat startul SEAS 2023, se întoarce pe scena Teatrului de Vară Soveja cu piesa de rămas bun „1,2,3…BÉBÉ”, o comedie de André Roussin, regizată de Alexandru Bouranu și Raluca Păun.

“Ziua în care Charles Jaquet, ministrul Educației, Familiei și Culturii, dușman înfocat al viciului și păcatului, repurtează un succes politic fulminant închizând bordelurile și interzicând avorturile, este și ziua în care, ajuns acasă, primește lovitură după lovitură, întâi de la fiu, apoi de la soție. Aceștia au să-i comunice niște vești cel puțin șocante. Cariera sa, viitorul fiului și nunta fiicei sale sunt în pericol. Singura sa speranță rămâne ca testele cu iepuroaică să fie negative. O comedie spumoasă scrisă în anul 1951, dar extrem de actuală și azi. Un spectacol plin de neprevăzut și de întorsături de situație”, este descrierea ultimei piese din cadrul SEAS 2023.

Biletele pentru ultimele spectacole pot fi achiziționate de la agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța (bulevadrdul Tomis nr. 97), de la Info desk City Mall sau online, pe platforma MyStage.

Alternativ, ele pot fi achiziționate de la casa de bilete din incinta Teatrului de Vară Soveja sau de la cea din Parcul Arheologic în ziua fiecărui spectacol, dar cu cel puțin două ore înainte, încheie Teatru de Stat Constanța.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: