“Vrem democrație reală, nu democrație românească” – istoricul Dennis Deletant atribuie această afirmație unui tânăr revoluționar pe care l-a întâlnit, din întâmplare, la București, la câteva zile după începerea Revoluției din 1989. A fost doar una dintre numeroasele experiențe în România, atât în perioada comunistă cât și după, expuse în volumul “În căutarea României – O aventură personală din ’65 până azi”, lansat marți la Universitatea Ovidius din Constanța.
Volumul este unul de memorii, dar nu oferă doar povestea unui singur om, ci și o perspectivă asupra istoriei României în a doua jumătate a secolului al XX-lea și în primii ani ai secolului al XXI-lea, spusă din punctul de vedere al profesorului și istoricului care a studiat România, limba și cultura acesteia în decursul unei cariere de peste cinci decenii, în care a vizitat țara cu fiecare ocazie, în ciuda obstacolelor impuse de regimul comunist.
Pentru contribuțiile academice aproape inegalabile în domeniu, dar și pentru deceniile de activism civic care au jucat un rol considerabil în recuperarea istoriei românești după perioada comunistă și în promovarea valorilor democratice, profesorul Dennis Deletant a primit distincția “Doctor Honoris Causa” a Universității Ovidius, iar ceremonia de decernare a titlului a avut loc luni.
- Mai multe detalii, aici.
Cu ocazia ceremoniei, Dennis Deletant a ales să țină un discurs despre importanța trecutului și a studierii istoriei, însă discuția de marți s-a concentrat pe călătoria sa personală în țara care, explică el, l-a fascinat încă din anii studenției, deși nu avea multe legături personale cu ea, fiind un “protestant botezat” născut în Marea Britanie.
- “Am încercat să arăt unui public american, mai ales, ce înseamnă să trăiești sub o dictatură, sub totalitarism, pentru că în Occident nu se înțelege încă, nu se apreciază faptul că oamenii nu au avut libertatea să-și definească propriul lor destin”, a explicat profesorul scopul volumului.
Acest mesaj a fost transmis de către profesor prin prisma experiențelor trăite în România în decursul numeroaselor sale vizite, cu o atenție deosebită asupra interacțiunilor cu oamenii – de la traducerea versurilor celor de la Beatles pentru niște tineri pe care i-a întâlnit într-o vizită de studiu din 1965 până la interacțiuni mai puțin prietenoase cu oficiali ai statului, istoricul a prezentat audienței o țară plină de contradicții, unde imaginea pe care autoritățile comuniste încercau cu disperare să o prezinte nu se potrivea cu realitatea vieții de zi cu zi.
Totuși, în ciuda deschiderii deseori surprinzătoare față de Occident a oamenilor pe care profesorul i-a întâlnit în România, admite el, regimul își făcea simțită prezența la tot pasul, chiar și în chestiuni legate de viața privată.
Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens, explică istoricul, a fost căsătoria sa cu Andreea Caracostea, o româncă nepoată a istoricului și politicianului Dimitrie Caracostea. După cum explică el, întregul proces a necesitat luni de zile de efort, cereri și chiar certuri cu oficialitățile, pentru a obține toate actele și aprobările necesare: întâi pentru căsătoria legală, apoi pentru ceremonia religioasă și, în final, pentru a obține pașaportul care să permită cuplului să meargă în Marea Britanie.
Toată această activitate în România a studentului devenit între timp academician în toată regula nu a trecut neobservată de Securitate: Dosarul obiectivului “Deletant” a ajuns de-a lungul anilor la peste 1500 de pagini, în șase volume.
Întrebat despre interacțiunile cu Securitatea, istoricul a explicat faptul că știa faptul că este urmărit, dar și că înțelegea că acesta este modul în care operează un stat autoritar. Controalele de securitate, confiscarea de aparate pentru de fotografiat pentru a șterge pozele și chiar pătrunderea pe furiș a agenților în camerele de hotel unde erau cazați străinii erau evenimente uzuale.
În final, regimul comunist l-a declarat pe Dennis Deletant persona non grata în octombrie 1988, pentru activități de “sfidare a comunismului”, iar accesul în țară i-a fost interzis.
În mod evident, situația s-a schimbat după revoluție, pe care profesorul a experimentat-o în mare măsură, prin intermediul ecranelor, deoarece lucra pe post de traducător pentru BBC.
După câteva zile în care a urmărit și tradus constant evenimente din mai multe părți ale țării, deseori în același timp, a ajuns și fizic în România, în calitate de unic vorbitor de română al echipei BBC din care făcea parte. Astfel, el a văzut cu proprii ochi ultimele suflări ale Revoluției care a schimbat soarta unei țări și și-a a trăit, în propriile sale cuvinte, repetate în cărți și interviuri de-a lungul anilor, “cele 15 minute de faimă”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
