Gaşca Zurli şi „DRAM DRUM – Autobuzul Veseliei”vă invită la Consiliul Judeţean

Gaşca Zurli vă invită să luaţi parte la superspectacolul organizat cu prilejul lansării la drum a Autobuzului Dram Drum, mâine, vineri, 4 august 2017, la ora 15.00, în parcarea Consiliului Judeţean Constanţa. Autobuzul va pleca, apoi, încărcat cu 14 profesori trăzniţi, materiale didactice, artă, cultură şi multă veselie, într-o călătorie incredibilă, prin minţile şi sufletele a mii de copii din 16 localităţi din judeţul Constanţa, în perioada 4 – 19 august 2017. Proiectul „DRAM DRUM – Autobuzul Veseliei”, organizat de Asociația Culturală Teatrelia şi realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, primul de o asemenea anvergură la nivelul întregii regiuni, susţine învăţarea/educarea continuă cu ajutorul culturii şi artei, prin joc. 

Aşadar, copiii din 23 August, Adamclisi, Băneasa, Cogealac, Cumpăna, Limanu, Lipniţa, Medgidia, Mereni, Ostrov, Pantelimon, Siliştea, Târgușor, Tortoman, Vulturu, Valu lui Traian vor (re)învăţa să se joace şi, cu ajutorul celor 14 profesori trăzniţi, să acumuleze lucruri cât mai utile şi educative, să realizeze ce înseamnă să fie creativi şi să nu le fie teamă să dea frâu imaginaţiei în cel mai constructiv mod. Pentru a-şi atinge acest scop, profesorii trăzniţi „predau lecţii“ sub formă de ateliere deschise şi interactive, la o „şcoală de vară“ altfel, unde instrumentele de învăţare/educare sunt creativitatea, cultura şi arta. Astfel, în fiecare zi, toţi copiii dintr-o localitate vor lua parte la ateliere creative şi recreative gratuite, în care profesorii trăzniţi vor „preda“ dansul, teatrul, muzica şi pictura, cu toate domeniile adiacente acestora. Copiii pot alege, gratuit, un atelier sau mai multe, după afinităţi, abilităţi sau după dorinţa de învăţare: Atelierul de tobițe, Atelierul de teatru și improvizație teatrală, Atelierul de pantomimă, Atelierul de teatru de umbre, Atelierul de dans şi coregrafie, Atelierul de mânuire a păpușilor și a marionetelor, Atelierul de pictură şi desen. Profesorii de arte sunt actori şi artişti profesionişti cu o impresionantă experienţă în domeniu şi în lucrul cu copiii de toate vârstele.

Proiectul cultural „DRAM DRUM – Autobuzul Veseliei“ este realizat de Asociația Culturală Teatrelia, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Mulțumim pentru sprijinul acordat Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa. 

Publicitate electorală
publicitate electorală

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: