Problema de fond a preşedinţiei României este aceea că atât Partidul Social Democrat, cât şi ALDE, componentele coaliţiei guvernamentale, nu au nici un fel de susţinere în Europa, fiind chiar adversare declarate ale marilor lor familii politice. Or, este aproape imposibil de construit un proiect continental atâta vreme cât îţi lipsesc pârghiile politice, ideologice sau personale în interiorul acestor formaţiuni.
România a preluat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene având în desfăşurare o realitate politică internă neobişnuit de agitată. Şi aici nu este vorba doar despre conflictele dintre actorii decidenţi în stat şi între partidele aflate la guvernare sau în opoziţie. Ci este ceva mult mai complicat: imaginea externă a ţării este stricată iar credibilitatea partidelor politice care compun formula guvernamentală este la cote minime în plan european.
În acest context tulbure, în 10 şi 11 ianuarie vor veni la Bucureşti Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, însoţit de toţi comisarii europeni, împreună cu Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, şi Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, pentru a inaugura prima preşedinţie română a Consiliului Uniunii Europene.
Au fost programate întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, prim-ministrul Viorica Dăncilă, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Seara, la Ateneul Român, artişti prestigioşi din cele 28 de state ale Uniunii Europene vor evolua într-un concert de gală, poate cel mai fastuos din istoria centenară a sălii.
Unde va sta Dăncilă? În preajma preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, sau lângă congenerul din judeţul Teleorman, Liviu Dragnea?
În ultimul sfârşit de săptămână al anului 2018, preşedintele Comisiei Europene, luxemburghezul Jean Claude Juncker, ţinea să declare foarte seriosului săptămânal german „Welt am Sonntag” că „guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările din Uniunea Europeană”.
Dacă ar fi fost doar atât şi tot era un dezastru de imagine!
După ce în noiembrie 2018 un raport al Comisiei Europene a criticat guvernul condus de Viorica Dăncilă din pricina nerespectării statului de drept şi a frânării luptei împotriva corupţiei, preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia că România „nu este pregătită” să conducă Uniunea Europeană. Abia după ce, la 5 decembrie 2018, la întâlnirea dintre Juncker şi Dăncilă, cu sărutările de mâini şi îmbrăţişările duioase pentru presă, s-a ajuns la un minim acord privind liniile generale de urmat, inclusiv o pace politică internă, tonul Comisiei Europene a devenit mai neutru. Dar nu şi necritic întru totul.
Problema de fond a preşedinţiei României este aceea că atât Partidul Social Democrat, cât şi ALDE, componentele coaliţiei guvernamentale, nu au nici un fel de susţinere în Europa, fiind chiar adversare declarate ale marilor lor familii politice. Or, este aproape imposibil de construit un proiect continental atâta vreme cât îţi lipsesc pârghiile politice, ideologice sau personale în interiorul acestor formaţiuni.
Frans Timmermans, socialist olandez, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene şi liderul social-democraţilor europeni, nu s-a sfiit să ameninţe guvernul de la Bucureşti că îl va aduce în fața instanţelor europene „când se va impune”. Adică: în momentul în care prim-ministrul Viorica Dăncilă va continua „reforma” în justiţie, cu emiterea unor ordonanţe de urgenţă pe tema modificărilor aduse codului penal sau pe aceea, şi mai incendiară, a unei amnistii şi graţieri. PSD nu a participat la reuniunea socialiştilor europeni de la Barcelona iar conflictul public şi deschis dintre diverşi miniştri ai guvernului Dăncilă şi comisarul european Corina Creţu (membru PSD din 1991) induc cel puţin două concluzii. Mai întâi, Liviu Dragnea şi PSD nu reprezintă mai nimic în Europa fiind nu doar marginalizaţi ci ignoraţi de-a dreptul. Apoi, este foarte posibil ca după alegerile europarlamentare din mai 2019, PSD din România să nu mai fie dorit în familia socialiştilor europeni, în lipsa unor schimbări de anvergură la Bucureşti.
La fel de gravă este şi situaţia ALDE, condusă de Călin Popescu Tăriceanu. Guy Verhofstatdt, fost prim-ministru al Belgiei (1999-2008) şi o figură europeană extrem de respectată, preşedinte al ALDE europeană, a trimis mai multe mesaje critice liderilor de la Bucureşti, între care şi o scrisoare publică în luna noiembrie, care a întărit rumorile potrivit cărora şi zilele ALDE România în familia ALDE Europa sunt numărate. „Guvernul României – scrie Verhofstadt lui Tăriceanu – poate alege să meargă pe calea iliberală, să folosească actuala majoritate parlamentară pentru a modifica legislaţia de bază şi pentru a înlătura sistemul de control şi echilibru cu scopul de a obţine foloase partizane proprii şi pentru a pune fundamentul ca România să devină un stat iliberal. Sau poate alege calea respectării recomandărilor Comisiei de la Veneţia”.
Mai clar decât atât, nu se poate.
Cum va putea România să gestioneze Uniunea Europeană în condiţiile în care cele două familii politice europene au declarat public aversiunea faţă de liderii afiliaţi de la Bucureşti? Şi care sunt şansele unei reuşite a acestei preşedinţii româneşti? Exact la acest lucru va trebui să mediteze prim-ministrul Viorica Dăncilă în seara de 10 ianuarie când va merge la Ateneu: un fotoliu lângă Jean Claude Juncker sau lângă Liviu Dragnea?
Acest articol face parte din campania
”România conduce Uniunea Europeană”,
un demers Info Sud-Est în care urmărim și analizăm cele mai importante evenimente de pe agenda blocului comunitar, în perioada în care acesta va fi condus de autoritățile de la București.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
