Blocul este standard, construit în perioada comunistă: patru etaje, ziduri cenușii, balconașe minuscule cocoțate la fiecare etaj, posesoare de sârme pentru întins „rufele“.
Aici a locuit aviatorul Horia Agarici, o legendă a Constanței a cărui poveste este cunoscută prea puțin.
Străduța îngustă, ce trece prin fața blocurilor comuniste îi poartă numele, și, alături de minuscula placă memorială afișată între două geamuri cu gratii, este singurul mod prin care constănțenii au hotărât să îi păstreze memoria, să îi spună povestea și să îi recite poeziile.
Generațiile s-au schimbat. La liceul Decebal, vecin cu blocul unde și-a petrecut mulți ani din viață faimosul aviator, copiii pleacă și vin. Nu știm câți dintre ei cunosc povestea acestei legende care a salvat Constanța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar cu siguranță Horia Agarici merită, pentru tot ceea ce a făcut pentru orașul de la malul mării, mult mai mult…
Horia Agarici: aviator, poet și legendă pentru Constanța
Horia Agarici a fost, încă din timpul vieţii, o legendă, pentru scurtă vreme un produs propagandistic de război, erou al unui şlagăr celebru, pe muzica lui Gherase Dendrino şi pe versurile lui Păstorel Teodoreanu, apoi un „duşman al poporului”, în anii comunismului. Cavaler al aerului, în adevăratul sens al cuvântului, om cu spirit civic şi patriotic neegalat, poet, traducător, toate îl construiesc drept unul dintre personajele cele mai importante ale Constanţei în ultimul secol.
Născut în 1911, dintr-o veche familie moldovenească, Horia Agarici a urmat o strălucită carieră militară. În 1931 intra la Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu, iar în 1937 devenea pilot de vânătoare.
Legenda îşi are începuturile pe aerodromul modest amplasat în satul Mamaia, în calitatea lui de locotenent de aviaţie în escadrila 53. La 21 iunie 1941, România a intrat în conflict împotriva Armatei Roşii iar Ion Antonescu a dat celebrul ordin de armată privind trecerea Prutului. În Dobrogea, trupele sovietice erau pregătite să bombardeze principalele localităţi şi obiective economice şi militare pentru a provoca derută în rândul armatei române şi a ocupa provincia dintre Dunăre şi Mare. Deja din 22 iunie 1941 locuitorii Constanţei, speriaţi, auzeau zgomotele primelor avioane sovietice care se pregăteau să lovească oraşul. Doar ceaţa deasă, neobişnuită pentru o seară de vară, a evitat o distrugere masivă: bateriile aeriene au lovit un singur avion sovietic, care s-a prăbuşit în centrul oraşului.
A doua zi, în dimineaţa de 23 iunie, piloţii escadrilei de pe aerodromul Mamaia au primit ordinul de a escorta o formaţiune de bombardiere. Pe traseu, tânărul Horia Agarici a fost nevoit să revină la bază pentru că observase scurgeri de combustibil. La ora prânzului, a fost semnalat un grup de cinci bombardiere sovietice, Tupolev, care se îndreptau spre Constanţa cu misiunea de a lovi portul şi faleza de promenadă, cu clădirea Cazinoului. Agarici, aflat la sol, a decis să treacă peste ordine şi regulamente şi, având la dispoziţie un singur rezervor plin, a decolat pentru a acţiona de unul singur. A fost impulsul care l-a promovat pentru totdeauna în legendă şi i-a dat povara notorietăţii fără moarte.
În scurta bătălie aeriană care a urmat, Horia Agarici a doborât două avioane şi a avariat serios un altul, evitând, astfel, desfigurarea oraşului de la malul mării. Ceea ce nu a aflat nimeni în acea primă zi de război aerian a fost că tânărul Agarici a dat dovadă de un cavalerism ieşit din comun, care a impresionat chiar şi pe un ofiţer al Armatei Roşii. Deasupra Cazinoului, în raidul aerian, românul şi-a dat seama că inamicul său a rămas fără combustibil şi că nu mai putea continua lupta. Deşi putea să-l doboare, nu a făcut acest lucru şi, printr-un gest neobişnuit, l-a lăsat să plece. Două decenii mai târziu, pilotul sovietic l-a căutat pe Horia Agarici, la Constanţa, să îi mulţumească pentru gestul fără egal. Gestul tânărului constănţean îl egalează, poate, pe acela al mamei lui. Viorica Agarici, preşedinta Societăţii de Cruce Roşie din Roman, s-a hotărât, în noaptea de 3 spre 4 iulie 1941, fără autorizaţie oficială, să oprească în gara Roman un tren întreg cu sute de evrei trimişi în deportare. Cei mai mulţi dintre ei au supravieţuit ca urmare a acestui act de curaj şi demnitate.
Câştigul categoric din prima confruntare aeriană româno- sovietică, datorat exclusiv lui Horia Agarici, a avut un impact psihologic extraordinar asupra moralului trupelor şi populaţiei civile. Era ceva esenţial pentru un început de război şi, din acel moment, legenda Agarici a fost transformată de regimul Antonescu într-un produs propagandistic de excepţie. Decorat cu „Coroana României” şi „Crucea de Fier” germană, eroului de la Constanţa i se dedicau versuri, cântece, articole de presă, discursuri moralizatoare.
În timpul regimului comunist, bravura şi statura de legendă nu i-au fost iertate. Horia Agarici a fost degradat din rândul ofiţerilor, a primit domiciliu forţat, a fost arestat şi a intrat în închisoarea politică de la Aiud. Eliberat în 1964, reabilitat în 1965, nu a mai activat niciodată în domeniul care îl făcuse cunoscut.
Absolvent de şcoală militară de elită, cunoscător a cinci limbi străine, din care a tradus multă literatură şi cărţi tehnice, poet sensibil, cu câteva volume tipărite, Horia Agarici a fost obligat să se întreţină din munci necalificate. Legenda României şi a Constanţei a primit o locuinţă modestă, în care a stat până la sfârşitul vieţii, în 1982.
Comunismul s-a străduit, cât a putut, să estompeze figura mitică a lui Horia Agarici în mentalul colectiv. Umilinţele la care a fost supus şi marginalizarea forţată l-au scos din istoria oficială. După 1990, în spaţiul libertăţii, autorităţile şi oamenii obişnuiţi ai oraşului au continuat să se poarte cu discreţie nemeritată faţă de erou. În mod sigur, salvatorul Constanţei merită mai mult din partea Constanţei.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
