MOMENTUL ZERO în dezbaterea proiectului, întâlnirea comisiei cu reprezentanții companiei, a fost COMPLET IGNORAT de televiziunile care, de altfel, au „devorat“ subiectul Roșia Montană!
foto: realitatea.net |
Săptămâna trecută, membrii comisiei speciale au încheiat audierile și se pregătesc pentru a redacta un raport final, despre care sperăm să fie cheia rezolvării acestei dileme naționale: demararea sau blocarea proiectului minier de la Roșia Montană.
Cine a fost audiat?
Startul audierilor a fost dat de Daniel Barbu, ministrul Culturii, care pe 23 septembrie a explicat comisiei speciale situația patrimoniului național de la Roșia Montană. A urmat ministrul Mediului, Rovana Plumb, iar mai apoi reprezentanții protestatarilor din Piața Universității, cei ce se opun proiectului. Audierile au continuat cu ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, vicepremierul Liviu Dragnea și Jack Goldstein (inginer chimist și profesor în domeniul metalelor rare), reprezentanții Roșia Montană Gold Corporation, în frunte cu directorul Dragoș Tănase.
Nimeni nu a fost interesat de audierea reprezentanților RMGC!
După ce subiectul Roșia Montană a fost dezbătut luni de zile la toate posturile TV, în toate ziarele și la orice colț de stradă, ziua de 3 octombrie, care a adus față în față Comisia specială formată pentru „cazul“ Roșia Montană și reprezentanții firmei canadiene ce dorește să exploateze aur în România a trecut neobservată. Discuția dintre membri comisiei și firma canadiană, care era imperios necesară pentru înțelegerea datelor problemei de la Roșia Montană, a fost transmisă în direct doar de postul național de televiziune, în timp ce programele care dezbăteau seară de seară subiectul, epuizând la un moment dat invitații și modurile de abordare a problemei, nu au prezentat decât fugitiv, în buletinele de știri, frânturi din audierile de pe 3 octombrie.
Alți oameni audiați de Comisia specială comună: ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri și Turism, Maria Grapini, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, Mihail Ianaş, fostul şef al ANRM, Nicolae Stanca, fostul director al Regiei Autonome a Cuprului Deva (Compania Națională „Minvest“), Ion Stamin Purcaru, reprezentaant Conversmin, Victor Mocanu, decanul Facultății de Geologie și Geofizică.
Declarația lui Victor Pătrăşcoiu, inginer şef la Compania de stat MINVEST Deva, în cadrul
audierilor comisiei speciale:
„Compania MINVEST Deva poate să-şi exprime un punct de vedere în ce priveşte componenta minieră a proiectului Roşia Montană, respectiv, extracţia şi prelucrarea aurului, minereului aurifer. Tehnologiile propuse pentru extracţia şi prelucrarea minereului aurifer sunt tehnologii moderne, performante, cu productivităţi deosebite, care respectă cele mai înalte standarde de securitate pe timpul derulării proiectului. Având în vedere că proiectul minier respectă cele mai bune practici în industria minieră, în condiţiile obţinerii aprobărilor necesare, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, susţinem promovarea acestui proiect.“
Iată cine sunt parlamentarii din Comisia „Roșia Montană“!
1.Președintele comisiei, Darius-Bogdan Vâlcov, este senator de Olt. A fost președintele PDL Olt între anii 2007-2012 și primarul municipiului Slatina timp de opt ani (2004-2012). În prezent face parte din Grupul Parlamentar al PSD. În Senatul României este președintele Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului. Darius-Bogdan Vâlcov este doctor în economie.
2.Haralambie Vochițoiu este unul dintre cei doi vicepreședinți ai comisiei, fiind senator de Hunedoara din partea PP-DD și liderul de grup al partidului lui Dan Diaconescu. Este inginer minier și face parte din Comisia pentru afaceri europene și Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.
3.Cel de-al doilea vicepreședinte este Andrei Dominic Gerea, deputat de Argeș. Este în Parlamentul României din anul 2004 și în prezent este liderul grupului PNL. Face parte din Comisia de validare. Andrei Dominic Gerea a absolvit Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din București.
4.Ioan Moldovan îndeplinește funcția de secretar al comisiei. Acesta este unul din puținii traseiști politici din acest for special, deputatul clujean intrând în Parlament din partea Partidului Poporului-Dan Diaconescu, iar în prezent fiind viceliderul grupului parlamentar al PC. Ioan Moldovan a mai avut o experiență în Parlamentul României, între anii 1990-1992, atunci când a fost deputat FSN. Face parte din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic și este singurul membru al acestei comisii care nu are biografie pe site-ul Camerei Deputaților.
5.Gabriela Firea este senator de Ilfov din partea Partidului Social Democrat. Aceasta face parte din Comisia pentru cultură și media și Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO. Gabriela Firea a terminat Facultatea de Litere la Universitatea București. Știrista de la Antena 1 a susținut în timpul vizitei la Roșia Montană a Comisiei UNESCO că „Proiectul este foarte important pentru oamenii din zonă. În primă fază vor fi mii de locuri de muncă, apoi câteva sute de locuri de muncă”, conform ziarului „Informația de Alba“.
6.Mircea Dolha este deputat Maramureșan, din partea PNL, vicepreședintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. Este specializat în Științe Juridice.
7.Ioan Chelaru este la al doilea mandat de senator, fiind președintele organizației PSD Neamț. Doctor în Științe Juridice, Chelaru face parte din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări și Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru ela-borarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României
8.Fost Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Emacu este deputat de Iași din parte UNPR. Doctor în drept, Emacu este secretarul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională și membru în Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.
9.Fostul Prefect al județului Sălaj între anii 2010-2012, Alexandru Vegh este membru în Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului și în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital. Udemeristul este inginer în tehnologia construcțiilor de mașini.
10.Petru Ehegartner este senator de Timiș și președintele PNL Timișoara. A terminat Facultatea de Electrotehnică și este membru al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital.
11.Viorel Ștefan, deputat de Galați din partea PSD, a fost Președintele Companiei de Navigație Fluvială Română NAVROM SA Galați între anii 1996-2002. Acesta este doctor în economie și vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.
12.Dumitru-Dian Popescu a absolvit Institutul Petrol și Gaze Ploiești și este senator de Gorj din partea PNL, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
13.Toni Greblă este inițiatorul proiectului de modificare a Legii Minelor nr. 85/ 2003 prin care se prevede exproprierea comunităților locale pentru interesul companiilor miniere. El a declarat că proiectul de exploatare a aurului de la Roșia Montană trebuie să continue, întrucât aduce avantaje mari, în special oamenilor care locuiesc acolo, conform site-ului ziare.com. Senatorul de Gorj din partea PSD a fost directorul general al Asociaţiei Patronale Miniere din România PATROMIN și Prefectul județului Gorj. Greblă a mai fost și președintele FSN între anii 1990-1993 și a fost reprezentant al României pe lângă ONU, Geneva. Senatorul face parte din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, Comisia de va-lidare, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru ela-borarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României și Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Este de profesie jurist.
14.Unul dintre reprezentanții UDMR în Camera Deputaților, Attila Korodi a terminat Facultatea de Inginerie Economică în limba germană și este membru al Comisiei pentru afaceri europene.
15.Tudor Ciuhodaru, deputat de Vaslui din partea PP-DD, este membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale (din oct. 2013). De profesie este medic.
16.Florin Iordache a susținut în Parlamentul României, pe 3 septembrie, o declarație politică intitulată „Roșia Montană – un proiect important pentru România“. Deputatul de Olt din partea PSD a fost viceprimar al Caracalului între anii 1996-2000. De profesie jurist și inginer, Florin Iordache este membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială (din dec. 2012), Preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi (până în dec. 2012) și se-cretarul Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru ela-borarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.
17.Ioan Dîrzu a declarat că este de acord cu demararea proiectului de la Roșia Montană pentru că aceasta a fost dorința exprimată de participanții la referendum, din cele 35 de localități ale județului Alba, conform ziarului Unirea. Deputatul de Alba din partea PSD este doctor în științe medicale și membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice (din martie 2013) și președinte al subcomisiei pentru monitorizarea respectării drepturilor persoanelor private de libertate (până în martie 2013).
18.Oana Manolescu este deputat ales la nivel național, reprezentant al Asociației Liga Albanezilor din România. Expert în Științe chi-mice, Manolescu face parte din Comisia pentru industrii și servicii.
19.Deputat la al doilea mandat, penelistul Gigel Sorinel Știrbu a terminat Facultatea de Teologie din Craiova și este președintele Comisiei pentru cultură, arte, mij-loace de informare în masă și membru în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spațiul Schengen.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: