În tumultul vieții cotidiene, creat de goana continuă după acumularea de valori materiale, sunt oameni care apreciază, înainte de toate, liniștea și siguranța personală și a familiilor lor.
Dorința de a trăi într-o comunitate în care fiecare să-și vadă de ale sale și ale tuturor, într-un mod corect și principial, nu este dovadă de individualism ci o normalitate pe care riscăm s-o pierdem dacă nu facem ce este necesar pentru corijarea abate-rilor. Până la urmă trebuie înțeles că libertatea este posibilitatea de a face ce dorești fără a-i deranja pe cei din jurul tău, fără a aduce atingere integrității fizice, materiale, psihice sau morale ale semenilor tăi!
Cu o populație concretă (scriptic e altceva) de cam 7.500 de suflete aparținând unor etnii diverse, Babadagul pare a fi un orășel liniștit, în care poți să te reclădești sau să te redescoperi, să te bucuri sau să fii melancolic, să te simți la început sau aproape de final, în egală măsură. Că nu există, totuși, pădure fără uscături e la fel de evident ca și aspectele arătate, cum la fel de evident este că sunt și organe abilitate cu ,,grija” față de cei care se căznesc să intre în categorie. Și-ar fi, în oraș, o societate de pază și protecție antamată de primărie cu supervizarea la școli, instituții publice, în cimitire și parcul central. Apoi poliția locală (ex gardieni) care acoperă întregul areal, apoi poliția clasică și băieții de la jandarmerie. Pentru a merge pe concret am solicitat acestor structuri câteva date referitoare la faptele antisociale cu care s-au confruntat pe parcursul anului 2013 și câteva concluzii subiective, la temă.
Raportul poliției Babadag refe-ritor la activitatea pe primul semestru al lui 2013 arată că, citez, ,,… la nivelul Poliției Oraș Babadag au fost constatate 37 infracțiuni din care 33 de natură judiciară și patru de altă natură. Față de aceeași perioadă a anului 2012 se constată o scădere a stării infracționale, respectiv a scăzut numărul infracțiunilor constatate de la 56 la 37.” În același raport se mai arată că există o creștere evidentă a soluționărilor dosarelor cu autor necunoscut, dosare prove-nite și din cursul anilor anteriori. De menționat că marea majoritate a faptelor antisociale sunt reprezentate de furturi din diverse locații, infracțiunile cu violență fiind extrem de rare.
Poliția locală, cu toate atributele sale, a avut un rol important și ea la menținerea unui climat de liniște în urbe. Având posibilitatea directă de a aplica amenzi în cazul încălcărilor legilor locale sau de interes general, s-a acționat concret și la timp. Astfel, anul 2012 cumula un număr de 142 de asemenea sancțiuni financiare. De apreciat, 2013 s-a încheiat cu aproape 50% mai puține cazuri în care s-a făcut simțită intervenția forțelor de ordine, doar 77 cazuri de amenzi, datorate deversărilor de apă uzată pe domeniul public, aruncarea gunoaielor în locuri nepermise sau tulburarea liniștii publice.
Ultima structură de pază și ordine, societatea privată, are agenți care supervizează accesul și norma-litatea lucrurilor la școlile din oraș, instituții publice și alte obiective de interes local, conform contractului încheiat cu primăria. Cu excepția unor situații de încălcare a legilor, în general sustrageri de diferite materiale din cimitirul din Bendea sau observarea unor abateri semnalate operativ organelor de poliție, activitatea agenților a fost apreciată pozitiv mai ales prin acte de probitate morală dovedite prin returnarea unor obiecte sau sume de bani rătăcite, mai ales, în parcul central al orașului.
Ca și concluzie putem spune că, printre atâtea scăderi spectaculoase, calculate în procente, a unor indicatori socio-economici, cele prezentate aici sunt singurele ce rămân de apreciat. Că Babadagul tinde să devină un loc în care să te bucuri de liniște și siguranță, este evident! De unde acest aspect? Ori organele de ordine au acționat rapid și constant descurajând pe oricine călca ,,linia de demarcație”, ori oamenii și-au schimbat mentalitățile și au înțeles că nu e bine cum și ce se întâmpla până acum. Personal, m-aș bucura ca întregul să fie reprezentat, de fapt, de un cumul al acestor două posibilități!
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: