Iată sfaturile date de polițiștii constănțeni elevilor, profesorilor și părinților în „Săptămâna prevenirii criminalității“!

info-sud-est-politia-constantaPrevenirea conduitelor deviante în rândul minorilor cât şi prevenirea victimizării acestora, formarea unei generaţii de tineri care să respingă tentaţiile ilicite şi anturajele delincvente, constituie una din priorităţile Poliţiei Române şi implicit ale Inspectoratului de Poliţie Județean Constanţa.

O componentă importantă a acestei campanii o reprezintă informarea elevilor şi a părinţilor sau tutorilor acestora asupra câtorva măsuri de protecţie care ar putea duce la diminuarea numărului de victime din categoria tinerilor şi în special a minorilor. Din cauza faptului că există pericolul ca în rândul elevilor socializarea inadecvată pe internet, ori alegerea unui anturaj greşit, să afecteze buna dezvoltare a acestora, provocându-le chiar traume, existând şi posibilitatea adoptării unui comportament deviant, considerăm oportună prezenţa poliţiştilor alături de diriginţi la orele de dirigenţie.

În prima zi din cadrul evenimentului “SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII”, după lansarea evenimentului, poliţiştii au acordat o deosebită atenţie elevilor, fiind prezenţi în unităţile de învăţământ din întreg judeţul.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Astfel, poliţiştii structurii de prevenire a criminalităţii din cadrul I.P.J. Constanţa, au desfăşurat o oră de dirigenţie interactivă cu elevii, cadrele didactice şi părinţii acestora. S-au prezentat materiale informative-preventive şi filme educative de prevenire a victimizării acestora, cazuri de evenimente în care au fost victime sau autori minorii. S-au purtat discuţii cu privire la răspunderea penală în vederea prevenirii delincvenţei juvenile.

Întrucât influenţa anturajului, teribilismul şi uneori spiritul aventurier sau perceperea eronată a valorilor sociale ori comunicarea deficitară cu membrii familiei duc cu uşurinţă la un comportament atipic, perturbând dezvoltarea minorilor, poliţiştii le-au dat următoarele sfaturi elevilor din clasele V – VIII din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 31 din Constanţa.

ÎN TIMPUL LIBER

 – evitaţi să intraţi în relaţie cu persoane necunoscute în cluburi sau baruri, refuzaţi ofertele tentante, anturajele dubioase;
– refuzaţi dacă vi se oferă droguri sau substanţe etnobotanice şi sesizaţi autorităţile sau spuneţi despre acest lucru părinţilor;
– nu oferiţi persoanelor cunoscute pe internet informaţii personale despre voi sau familia voastră;
– dacă vreţi să vă întâlniţi cu o persoană pe care aţi cunoscut-o pe internet, anunţaţi părinţii anterior, oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe internet şi astfel puteţi deveni victimele traficului de persoane şi ale altor întâmplări tragice;
– dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană.

SFATURI PENTRU VIITOR

– Atunci când se întâmplă să asişti la o ceartă sau o bătaie, alertează imediat personalul de securitate şi, înainte de a interveni în mod direct, încearcaţi să-i convingeţi şi pe alţii să vă ajute, pentru că altfel, intenţia de aplanare a conflictului poate fi prost înţeleasă si puteţi deveni fără să vreţi, parte activă în conflict. Dacă atingeţi sau împingeţi involuntar pe cineva, prezentaţi-i scuzele dvs. şi nu vă gândiţi la ce pot crede alţii dacă procedaţi aşa. Dacă vreun coleg sau prieten vă roagă să faceţi ceva cu care nu sunteţi de accord, refuzaţi categoric, indiferent de ameninţarile primite. Mergeţi la un adult (profesor, psiholog şcolar, parinţi, poliţist) şi solicitaţi sprijin ori de câte ori sunteți ameninţat, şicanat sau umilit de alţi colegi. Dacă intraţi într-o dispută cu un alt coleg, fiți primul care renunţă. Amintiți-vă că urmarea acesteia poate fi : rănirea sau punerea voastră într-o lumină proastă, putând fi catalogat ca bătăuş de cei din jur.

DE REŢINUT!

Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii. Când este vorba de prieteni, calitatea contează, nu cantitatea. Evitaţi tovărăşia persoanelor violente și delincvente. Nu vă lăsaţi influenţaţi de ceilalţi. Analizaţi singuri riscurile la care va expuneţi pe baza educaţiei primite si a propriei experienţe. Învăţaţi să spuneţi NU atunci când consideraţi că este cazul. Trebuie să aveţi tăria să vă susţineţi părerile. Atrageţi atenţia prietenilor asupra consecinţelor comiterii de fapte antisociale precum consumul de alcool, de droguri, jocuri de noroc, distrugeri, violenţe verbale si fizice. Nu încercaţi să rezolvaţi un conflict prin violenţă. Apelaţi la sprijinul părinţilor, profesorilor, poliţiştilor.

PENTRU PĂRINŢI

Pentru a evita evenimentele nedorite de către părinţi, dar şi de către noi toţi cei care intrăm în contact cu tinerii, este bine să ţineţi cont de următoarele recomandări:
Explicaţi copiilor că un furt chiar nesemnificativ, nu este o probă de curaj, ci o faptă culpabilă, pedepsită de lege.
Vorbiţi cu copiii despre valoarea proprietăţii personale şi publice. Spuneţi-le ce urmări poate avea distrugerea diferitelor lucruri sau bunuri.
Explicaţi-le ce pedepse pot primi ca urmare a comiterii acestor fapte ( privarea de libertate într-un centru de creştere şi reeducare a minorilor sau chiar în penitenciar).
Vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii, cunoştinţele şi cum îşi petrece timpul liber.
Manifestaţi atenţie faţă de suma de bani de care dispune copilul dumneavoastră.
Testaţi felul cum cheltuiesc banii de buzunar sau economiile, iar în caz că aveţi îndoieli discutați cu ei.
Urmăriţi cu regularitate frecvenţa copilului dumneavoastră la şcoală.
Nu permiteţi copiilor să vină la ore târzii acasă, deoarece s-ar putea să fie antrenaţi în cercuri dubioase, pretabile la comiterea unor infracţiuni.
Verificaţi anturajul şi preocupările lor în timpul liber, şi nu treceţi cu vederea atunci când observaţi că posedă anumite obiecte străine, care pot proveni din furturi.
Lipsa banilor sau surplusul acestora reprezintă condiţii favorizante în comiterea unor infracţiuni. Din lipsă de bani se pot preta la comiterea unor astfel de fapte, dar şi dacă faceţi exces, chiar dacă situaţia vă permite, veţi constata uneori prea târziu că aceştia sunt folosiţi pentru consum de tutun, alcool sau chiar mai grav, pentru droguri.

ÎN CAZUL COMITERII DE ACTE ANTISOCIALE

Până la împlinirea vârstei de 14 ani minorii nu răspund penal. De la această vârstă, până la împlinirea a 16 ani, minorii răspund penal dacă se constată că au avut discernământ în momentul comiterii faptei, adică dacă au ştiut că fac un lucru rău, nepermis şi şi-au dat seama de consecinţele lui. După împlinirea vârstei de 16 ani, minorii răspund penal ca şi majorii. (Art.113 C.P)

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: