Pentru mai multe nopţi la rând, centrul capitalei Serbiei a devenit scena unor confruntări violente între protestatarii antiguvernamentali şi forţele de ordine. Totul după ce guvernul de la Belgrad a anunţat că are în plan să reintroducă starea de urgenţă pentru fiecare sfârşit de săptămână, din motive legate de evoluţia ascendentă a infectărilor cu covid-19.
La 21 iunie, Serbia a fost prima ţară europeană care a organizat alegeri parlamentare după ce, în martie, lumea a impus restricţii. Din cele 250 de locuri ale Parlamentului de la Belgrad, Partidul Sârb al Progresului, formaţiunea conservatoare a preşedintelui Aleksandar Vučić, a obţinut 190 de mandate în vreme ce aliatul său, Partidul Socialist, al ministrului de Externe, Ivica Dačić, a adunat 32 de locuri. Cum formaţiunile politice ale comunităţilor etnice au obţinut şi ele 16 mandate, configuraţia Legislativului de la Belgrad consemnează lipsa oricărei opoziţii politice. De altfel, la acest scrutin, nici un partid care se opune actualei puteri nu a participat.
Demonstraţiile de la Belgrad, cele mai violente din anul 2000, cele care au marcat pierderea puterii de către Slobodan Milošević, nu sunt despre restricţiile pandemiei coronavirus ci despre autoritatea politică sufocantă a puterii. Mai puţin despre covid-19 şi mai mult despre un regim cu tot mai puţine libertăţi.
Un idiot util al puterii de la Belgrad: tenismenul numărul 1 al lumii, Novak Djoković, şi turneul Adria
Alegerile parlamentare din Serbia fuseseră iniţial programate la 26 aprilie dar restricţiile impuse de starea de urgenţă le-au amânat pentru 21 iunie. Cum şi aşa era foarte greu de susţinut că se poate defăşura o campanie publică, cu oameni în adunări şi în pieţe, dar mai ales cu cetăţeni la vot, guvernul de la Belgrad a instituit o normalitate simulată. Termenul ca atare, titrat de postul german Deutsche Welle, descrie câteva săptămâni în care atât preşedintele Vučić, cât şi aliaţii săi din opinia publică, au ales să demonstreze că virusul covid-19 este controlat prin măsuri sanitare şi administrative.
Pentru a se demonstra faptul că, singur, preşedintele Aleksandar Vučić a învins pandemia, jucătorului de tenis numărul 1 al lumii, Novak Djoković, i s-a aprobat desfăşurarea unui turneu fără miză pentru punctele ATP, dar cu o valoare propagandistică imensă, la care au fost invitaţi mai mulţi jucători de top iar accesul publicului s-a făcut fără nicio măsură de precauţie sanitară. Mai mult, pentru a dovedi victoria Serbiei şi a preşedintelui ei în lupta contra virusului, Novak Djoković a organizat şi o imensă petrecere într-un club de noapte din Belgrad. Desigur, fără nicio restricţie. Aleksandar Vučić şi partizanii săi politici l-au utilizat intens pe Djoković în mediatizarea unei Serbii normale, numai bună de a merge la alegeri parlamentare.
Clasa politică de la Belgrad a profitat îndeajuns dacă nu de mitomania jucătorului de tenis, măcar de naivitatea lui: turneul a fost intens mediatizat şi pentru că, între mulţi alţii, Novak Djoković făcuse o declaraţie neclară referitoare la vaccinuri iar sportivul reprezintă categoria de populaţie, foarte vocală, pentru care infecţia cu covid-19 este un fleac. Djoković în faţa unor tribune pline, sfidând întreaga omenire chinuită de întrebări referitoare la soluţii de ieşire din pandemie, a fost exact tabloul de care preşedintele Aleksandar Vučić şi partidul său au avut nevoie pentru a mima normalitatea şi, desigur, grandoarea milenară a Serbiei.
Când dezastrul a fost anunţat, mai bine de jumătate dintre jucătorii turneului fiind infectaţi cu covid-19, inclusiv Novak Djoković, replicile numărului 1 în tenis şi ale autorităţilor de la Belgrad au găsit şi un vinovat, desigur din afara ţării: jucătorul bulgar de tenis, Grigor Dimitrov. Normalitatea simulată de Novak Djoković a atras după sine critici internaţionale şi o intensă campanie negativă mediatică împotriva numărului 1 ATP.
Aleksandar Vučić şi tot mai multă putere: cum poate fi folosit covid-19 pentru a rămâne în palatul prezidenţial
Demonstraţiile antigvernamentale şi antiprezidenţiale au devenit lucruri obişnuite la Belgrad, puterea fiind acuzată de lipsă de transparenţă, de incapacitate de reformare instituţională şi de aplicare a modelelor rus şi chinez de autoritate publică. Destinderea restricţiilor sanitare exclusiv pentru campania electorală şi utilizarea unor trucuri precum turneul de tenis al lui Novak Djoković au atras nu doar critici şi rezerve ci şi o sporire alarmantă a numărului de infectări. Dacă în urmă cu o lună de zile Serbia anunţa zilnic în jur de 50 de infecţii (la o populaţie de 7 milioane de locuitori), acum depăşeşte constant 350 în 24 de ore.
Intenţia de a se reintroduce restricţiile cele mai severe de circulaţie de vineri seara până luni dimineaţa a risipit rapid euforia majorităţii parlamentare obţinute recent. Demonstraţiile nu pun în discuţie doar revenirea la starea de urgenţă ci, mai mult, acuză manipularea grosolană a datelor şi utilizarea tuturor instituţiilor statului pentru a se contura imaginea unei ţări lipsite de griji, pregătite doar pentru campanie şi pentru remandatarea Partidului Sârb al Progresului. Acest lucru este susţinut chiar şi de liderii sârbi kosovari, Kosovo devenind, din punctul acesta de vedere, un model de transparenţă şi libertate de acţiune pentru Serbia. În cadrul protestelor paşnice, au arătat liderii sârbilor din Kosovo, au fost trimişi provocatori plătiţi de guvern pentru a incita la violenţă. Scopul, spun ei, este de a decredibiliza manifestaţia.
„Am câştigat peste tot, am câştigat acolo unde nu am câştigat niciodată” spunea în seara închiderii urnelor, la 21 iunie, preşedintele Vučić. După această victorie istorică, şeful statului sârb s-a deplasat la Moscova, pentru a participa la parada militară organizată cu ocazia Zilei Victoriei, unde s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin, cel mai apropiat aliat al Belgradului. De altfel, cu două zile înaintea alegerilor parlamentare, ministrul de Externe al Kremlinului, Serghei Lavrov, s-a aflat în capitala sârbă.
De la Moscova, Aleksandar Vučić s-a deplasat la Bruxelles, pentru o întâlnire cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Uniunea Europeană nu a constatat nici un fel de nereguli majore la alegerile din Serbia, deşi nici un partid important de opoziţie nu a participat. Şeful diplomaţiei europene, spaniolul Josep Borell, şi comisarul pentru extindere şi vecinătate, ungurul Oliver Varhelyi, au anunţat doar că „deşi participarea la alegerile parlamentare din Serbia s-a putut să se facă campanie iar libertăţile fundamentale au fost respectate, alegerea votanţilor a fost limitată”. La rândul lui, preşedintele Partidului Popular European polonezul Donald Tusk, trimitea şi el o emoţionantă felicitare la Belgrad: „acest rezultat este o dovadă a încrederii cetăţenilor şi a eficienţei voastre”.
Protestele de la Belgrad sunt despre regimul politic din Serbia şi, în acest context, după ce Novak Djoković a ieşit şifonat mediatic şi infectat cu covid-19 din turneul propagandistic de tenis, Aleksandar Vučić a găsit un vinovat: agenţiile străine de informaţii şi spionaj. Ele, potrivit şefului statului sârb, manipulează cetăţenii şi organizează aceste demonstraţii. „Protestul este foarte bine planificat, a declarat preşedintele Serbiei într-o conferinţă de presă. O parte din aparatul nostru de securitate nu şi-a făcut treaba pentru că ulterior am descoperit implicarea unor alte forţe, nu doar infracţionale, ci şi din afara ţării, mă refer la servicii străine de informaţii”. Celui mai important cotidian de la Belgrad, „Politika”, Aleksandar Vučić declara, la 10 iulie, că „rezultatul alegerilor parlamentare este clar, organizatorii demonstraţiilor vor fi învinşi, o bună parte vor fi arestaţi”.
Serbia este la răscrucea deciziilor, nu numai în ceea ce priveşte reformarea instituţiilor şi transparenţa administraţiei, fără de care drumul mai departe spre aderarea la Uniunea Europeană nu mai poate continua. Aleksandar Vučić, lider autoritar al ţării sale, este nimic altceva decât idiotul util al forţelor politice interne care impun congelarea sistemului într-o formulă care se apropie mai degrabă de Belarus şi Rusia decât de celelalte state europene. Cu excepţia Bosniei-Herţegovina şi a Kosovo, Serbia a rămas singurul stat balcanic neconectat la una dintre alianţele occidentale (NATO şi Uniunea Europeană) iar reformele mereu anunţate la Belgrad se lasă aşteptate.
Mai provocator chiar decât menţinerea autoritară a puterii este condiţia impusă de Uniunea Europeană privind negocierile şi recunoaşterea statului Kosovo, provincie autonomă a Serbiei până în 2008, când şi-a proclamat independenţa nerecunoscută la Belgrad. Oricum ar face în dialogul cu liderii de la Priştina, preşedintele Aleksandar Vučić nu va ieşi bine. Refuzul recunoaşterii independenţei Kosovo, şi menţinerea stării de război, va anula orice viitor în Uniunea Europeană şi va eroda aşteptările cetăţenilor. Un dialog şi o recunoaştere a Kosovo ar marca ieşirea definitivă a şefului statului din galeria istorică a liderilor naţionalişti, susţinuţi electoral, şi afiliaţi puterilor de la Moscova şi Beijing, cei mai puternici şi fideli aliaţi şi finanţatori ai Belgradului. Autoritarismul puterii de la Belgrad, în spiritul „prieteniei de fier” cu R.P. Chineză, invocată de Aleksandar Vučić, este un ingredient fundamental care nu lasă speranţele unei rezolvări.
Tocmai memoria istorică a Kosovo şi capcana în care se află preşedintele Aleksandar Vučić, colaborator al lui Slobodan Milošević cândva, sunt sursele noilor izbucniri de la Belgrad. Iar Serbia nu se poate însănătoşi niciodată în interiorul acestui cerc, nici măcar purtând ca o icoană imaginea idilică şi grandioasă a lui Novak Djoković.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
Păcat de articolele voastre mișto că nu se pot citi din cauza porcăriei de pe ecran ”next article”. Scoateți-o naibii, chiar nu vă deranjază?!