Capitala Germaniei, Berlin, tocmai a încheiat primele 12 luni de funcţionare a sistemului de înregistrare obligatorie a spaţiilor pentru închiriere pe termen scurt. Până la sfârşitul lunii iulie, conform datelor publicate de „Der Spiegel”, birourile regionale fiscale ale municipalităţii au emis amenzi pentru 250 de proprietari, în valoare de peste 1,5 milioane euro. Cele mai multe amenzi au fost date într-unul dintre cartierele mondene ale oraşului, este vorba despre Friedriechshain-Kreuzberg (sectorul 2 al Berlinului).
Amenzile date proprietarilor care închiriază turiştilor apartamente în mod ilegal sunt în valoare de 6.000 euro.
Pentru a închiria un apartament turiştilor în Berlin, un proprietar trebuie să obţină viza biroului fiscal regional căruia îi este arondat imobilul. Dacă proprietarul doreşte să ofere doar o cameră spre închiriere, nu este obligatoriu un permis ci doar obţinerea unui număr de identificare care trebuie furnizat pe portalurile de rezervare.
Regulamentul spaţiilor de închiriat turiştilor este extrem de sever, amenzile pentru cei care eludează legea şi nu anunţă ocuparea proprietăţii cu vizitatori pe termen scurt putând ajunge la un maxim de 500.000 euro. Din luna aprilie 2019, procedeul a fost introdus şi la Hamburg.
În 2018, peste 13,5 milioane turişti au vizitat Berlinul, oraşul devenind cel mai important centru din Germania din acest punct de vedere.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: