Cu câteva ore înaintea deschiderii Târgului internaţional de carte de la Beijing, unde România este invitat de onoare şi beneficiază de spaţii foarte generoase, la Casa Albă din Washington preşedinţii Donald Trump şi Klaus Iohannis semnau şi dădeau publicităţii o incendiară Declaraţie comună.
Textul, dincolo de promisiunile unui viitor mai sigur pentru parteneriatul dintre România şi SUA, stabileşte confruntarea strategică cu Federaţia Rusă şi cu R.P. Chineză. Cum relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova nu au fost niciodată prea bune, acest lucru nu a surprins. În acelaşi timp, România se alătură câtorva state (Canada şi Australia, între ele), care se aliază SUA în războiul comercial şi strategic declarat R.P. Chineze.
Declaraţia belicoasă a României la adresa Chinei comuniste nu ar fi trebuit să surprindă prea mult.
De câţiva ani, investiţiile chineze în domenii importante româneşti (transporturi, infrastructură, energie) se lasă aşteptate, fiind rând pe rând amânate la Bucureşti (cu excepţia notabilă a centralei nucleare de la Cernavodă, care este, însă, doar o promisiune) iar, în plan politic, Consulatul General al RP Chineze la Constanţa a fost închis intempestiv acum câţiva ani. Ca să renunţi la o misiune diplomatică aflată pe litoralul Mării Negre şi într-o regiune, Dobrogea, unde vrei să investeşti strategic, înseamnă că deja este un front. Declaraţia comună americano-română din 20 august 2019, de la Washington, l-a confirmat.
Ce a spus România la Washington împotriva RP Chineze?
Declaraţia comună semnată de preşedinţii Donald Trump şi Klaus Iohannis scrie extrem de limpede că ambele părţi caută să „evite” „riscurile de securitate care însoţesc investiţiile chineze în reţelele de telecomunicaţii 5G”.
Dar nu doar textul poate fi incriminat.
Declaraţiile incendiare ale preşedintelui Donald Trump la adresa Chinei s-au desfăşurat în prezenţa preşedintelui României, ceea ce presupune o convergenţă de idei. „Cineva trebuia să se lupte cu China (Somebody had to take on China) – a declarat Donald Trump la conferinţa comună de presă. Am citit atât de mult şi am văzut ce spun economiştii, că trebuie să renunţ. China a chinuit America timp de 25 de ani, poate chiar mai mult. SUA nu mai pot continua să plătească miliarde de dolari anual Chinei doar pentru că aşa au decis nişte oameni proşti”.
După ce, anterior, preşedintele Donald Trump informase că este improbabil ca Huawei să mai facă afaceri în SUA, acum, în prezenţa lui Klaus Iohannis a declarat că un alt gigant, Apple, este gata să se relocheze în afara Chinei. „China – a spus Trump – a pierdut 2 miliarde de dolari în ultima lună şi jumătate şi peste 2 milioane de locuri de muncă prin faptul că firmele străine şi-au transferat producţia în state cu care SUA nu au stabilit taxe vamale”.
Memorandumul româno-american, semnat de ambasadorii la Bucureşti şi Washington, convine textului anunţat de cei doi preşedinţi, şi anume că SUA şi România se angajează să combată atacurile cibernetice venite dinspre China şi că operaţionalizarea reţelelor 5G nu va fi acordată unor companii controlate de stat sau care nu au dat dovadă de etică în afaceri. Este un angajament politic al României împotriva companiei Huawei care, la Bucureşti, trebuie exprimat şi în condiţii economice către partea chineză.
Ce va urma după excluderea Huawei din România?
Răspunsul îl găsiţi lângă Constanţa, la Cernavodă.
La 8 mai 2019, compania Nuclearelectrica, cea care gestionează centrala nucleară de la Cernavodă, a anunţat că a semnat un acord preliminar de investiţii cu două companii din RP Chineză, China General Nuclear Power Corporation (CGN) şi CGN Central and Eastern Europe Investment pentru construirea şi finalizarea reactoarelor 3 şi 4 ale centralei. Investiţia s-ar ridica la 8 miliarde de euro şi, în urma ei, s-ar constitui un consorţiu în care Nuclearelectrica (statul român) ar deţine 49% din portofoliu iar partea chineză restul de 51%.
Problema este că în textul Declaraţiei comune de la Washington, se scrie că „România şi SUA recunosc că securitatea energetică este securitate naţională” iar preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în prezenţa lui Donald Trump, că acesta din urmă „este foarte interesat să fie dezvoltate surse noi de energie la Marea Neagră dar şi energia civilă este de interes. România este capabilă să devină furnizor de energie”.
Prin urmare, este destul de improbabil ca la Cernavodă înţelegerea româno-chineză să mai funcţioneze. Relaţiile destul de anemice din punct de vedere politic şi diplomatic dintre Bucureşti şi Beijing vor da tonul, la fel de probabil, şi legăturilor comerciale, economice şi financiare.
Reacţia chineză la adresa României ar putea să mai aştepte: provocările la Beijing privesc, acum, războiul comercial cu SUA (care vizează mărfuri în valoare de multe sute de miliarde de dolari), încetinirea creşterii economice (şi spectrul unei stagnări sau chiar a unei recesiuni) şi, desigur, evoluţia situaţiei din Hong Kong, care erodează credibilitatea şi puterea regimului comunist condus de Xi Jinping.
Ce înseamnă RP Chineză pentru economia şi securitatea României?
Schimburile comerciale bilaterale, dintre România şi RP Chineză, au atins în 2018 nivelul de 8 miliarde dolari, din care exporturile chinezeşti însumează aproape 5 miliarde. Nu este deloc o cifră mare, dat fiind că, de pildă, schimburile dintre România şi Bulgaria trec constant de 4 miliarde euro anual. Dar, în acelaşi timp, este oricum mai mult decât ce se întâmpla acum două decenii. În 1998, comerţul bilateral dintre România şi RP Chineză valora insignifianta sumă de 22,8 milioane dolari.
RP Chineză este partenerul comercial numărul 8 al României şi al doilea (după Turcia) din afara Uniunii Europene. Investiţiile chineze s-ar fi dorit în domenii strategice şi prioritare precum calea ferată de mare viteză Bucureşti-Constanţa, podul de peste Dunăre de la Măcin-Brăila, portul Constanţa, rafinăria Petromidia de la Năvodari. Toate au fost respinse, într-un fel sau altul, de instituţiile statului român.
Nici insistenţele politice şi diplomatice de integrare a României în proiectul strategic chinez „O Centură, un drum” nu au avut succes: Bucureştii nu au anunţat nici un pas major, spre deosebire de alte state din Uniunea Europeană, inclusiv din vecinătate (Ungaria, de pildă).
La înmânarea scrisorilor de acreditare către preşedintele Klaus Iohannis, noul ambasador al RP Chineze la Bucureşti, Jiang Yu, publica un editorial în cotidianul „Adevărul”, în aprilie 2019, în care sintetiza evoluţia relaţiilor bilaterale. De la înfiinţarea relaţiilor bilaterale – în octombrie 1949, acum 70 de ani – scrie ambasadorul chinez, raporturile dintre China şi România au fost „modernizate”de două ori, în 1994 şi 2004. Cu alte cuvinte, după ieşirea României din comunism a fost nevoie de nu mai puţin de două iniţiative diplomatice majore pentru ca între Bucureşti şi Beijing să funcţioneze ceva „modernizat”, care să utilizeze cei 40 de ani de relaţii extrem de strânse din perioada 1949-1989.
Preşedintele Klaus Iohannis consideră, într-o declaraţie publică din această primăvară, că, acum, relaţiile dintre România şi RP Chineză ar acoperi toate aspectele cooperării bilaterale, el fiind „mulţumit” de stadiul lor, pe baza unei „prietenii tradiţionale”. Fără diplomaţie spus, mai mult decât atât nu se va întâmpla.
Dovadă că după plecarea preşedintelui Ion Iliescu de la Cotroceni (la sfârşitul anului 2004) în relaţiile bilaterale dintre RP Chineză şi România nu s-a mai investit practic nimic la nivel politic şi diplomatic stă faptul că ultima întâlnire bilaterală la nivel înalt a împlinit deja patru ani. Ea s-a desfăşurat la sediul Adunării Generale a ONU, la New York, în 2015, între preşedinţii Klaus Iohannis şi Xi Jinping. Anul trecut, la o şedinţă a formatului 16+1 (RP Chineză şi statele din Europa Centrală şi de Sud Est), prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu omologul de la Beijing. Niciuna dintre aceste întâlniri, însă, nu a avut loc în vreuna dintre cele două capitale iar agendele oficiale nu anunţă, pentru viitorul imediat şi mediu, o discuţie la nivel înalt între România şi RP Chineză.
Un război declarat al României cu economia şi comerţul Chinei comuniste nu ar afecta prea mult: schimburile au un nivel destul de redus iar impactul nu ar provoca un zgomot prea asurzitor.
Problema este de natură politică şi diplomatică: relaţia dintre România şi RP Chineză se pregăteşte de aniversarea de 70 de ani. În octombrie 1949, România comunistă a fost al treilea stat din lume care a recunoscut puterea de la Beijing. Memoria istorică este, în acest fel, extrem de importantă: cele două state au dezvoltat, în timp, destule gesturi de prietenie care au funcţionat şi în ansamblul relaţiilor internaţionale. De pildă, la Bucureşti chiar s-a lucrat intens în eforturile de a scoate China comunistă din izolarea internaţională, inclusiv prin acţiunile lui Nicolae Ceauşescu, la sfârşitul anilor 1960 şi începutul anilor 1970.
Cum va arăta acest război al României împotriva RP Chineze? Şi cine va învinge?
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
