Guvernul de la Managua, controlat de vicepreşedintele Republicii Nicaragua, Rosario Murillo, soţia preşedintelui Daniel Ortega, organizează evenimente publice de amploare şi refuză să închidă şcolile, magazinele şi frontierele. Nicaragua este unul dintre cele patru state ale lumii, alături de Belarus, Tadjikistan şi Burundi, care îşi desfăşoară campionatul de fotbal.
Totuşi, din 12 martie, Nicaragua are o problemă majoră. Liderul statului, Daniel Ortega Saavedra, în vârstă de 75 de ani şi cu multe boli cronice, a dispărut din spaţiul public. Nimeni nu l-a mai văzut şi nici nu a mai apărut la vreunul dintre multele manifestări din Managua. Ţara este condusă de vicepreşedintele Rosario Murillo care a asigurat opinia publică şi pe diplomaţii străini că „Preşedintele este aici, munceşte, conduce, coordonează”. Nici la înmormântarea celui mai bun prieten al său, Jacinto Suarez, la 2 aprilie, nu a participat deşi îi lega mai bine de patru decenii de colaborare în gherilele comuniste, apoi de activitate politică.
Nu puţine sunt speculaţiile potrivit cărora Daniel Ortega ar fi izolat în buncărul personal intitulat El Carmen, din apropierea capitalei, Managua. Dar nimeni nu a oferit vreo confirmare în acest sens.
Ultima apariţie publică a preşedintelui Republicii Nicaragua datează din 12 martie, când televiziunea de stat a oferit înregistrarea unei videoconferinţe la care au participat liderii statelor din America Centrală.
Juan Sebastian Chamorro, liderul uneia dintre principalele formaţiuni de opoziţie, Alianţa Civică, a anunţat că „totul este o piesă de teatru, preşedintele o să apară imediat după Paști”. Eduardo Enriquez, directorul unuia dintre cele mai importante publicaţii cotidiene din Managua, „La Prensa”, a vorbit despre „o politică de secretomanie” în legătură cu dispariţia lui Daniel Ortega, lucru care ar spori „anxietatea” în Nicaragua, în condiţiile în care vicepreşedintele Rosario Murillo refuză să accepte închiderea frontierelor şi spaţiilor publice. Al doilea om în stat, soţia preşedintelui, susţine că în Nicaragua nu există pandemia coronavirus. Oficial, autorităţile de la Managua au anunţat doar 4 cazuri de infecţii şi un deces.
Daniel Ortega Saavedra este unul dintre cei mai longevivi lideri de stat din lume. Revoluţionar comunist, în cadrul Frontului Sandinist de Eliberare Naţională, a fost unul dintre conducătorii gherilelor care au ocupat Managua la 19 iulie 1979 şi l-au silit pe preşedintele Anastasio Somoza Debayle să părăsească ţara. A condus Nicaragua până în 1990, instituind un regim comunist, sprijinit de URSS şi Cuba. În 1990 a fost înfrânt în alegeri de Violeta Chamorro, văduva lui Pedro Joaquim Chamorro, preşedintele partidului liberal Union Democratica de Liberacion şi director al ziarului „La Prensa”. Ortega a revenit la conducerea ţării prin câştigarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2006, când a obţinut 38% dintre opţiuni. Între timp, el a schimbat Constituţia, pentru a i se permite multiple candidaturi la şefia statului.
După ce, în 2013, Daniel Ortega şi soţia lui, Rosario Murillo, au deschis proiectul construirii şi exploatării pe 100 de ani de către o companie din R.P. Chineză a canalului de 278 de kilometri care ar lega Oceanul atlantic de Oceanul Pacific, finanţele statului au început să scadă vertiginos. În 2018, în urma unor manifestaţii de protest de amploare, au fost înregistrate mai bine de 300 de decese, şi aproape 800 de arestări pe criterii politice. De asemenea, din 2017, Congresul SUA a adoptat Nica Act, un document care supune Nicaragua aceloraşi sancţiuni pe care America le adresează unor state precum Venezuela şi Cuba.
Ultima dată când Daniel Ortega a fost reales preşedinte al Republicii Nicaragua a fost în 2016, pentru un mandat de 5 ani.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: