Începe modernizarea Parcului Tăbăcărie, anunță primarul Chițac/ A fost semnat contractul pentru servicii de arhitectură și peisagistică

modernizarea Parcului Tăbăcărie modernizarea Parcului Tăbăcărie
sursa foto: Vergil Chițac/ Facebook
sursa foto: Vergil Chițac/ Facebook

Primăria Constanța a semnat contractul de achiziție pentru serviciile de modernizare a Parcului Tăbăcărie, transmite primarul Vergil Chițac, marți, într-o postare pe Facebook.

Contractul include servicii de arhitectură și peisagistică. Acesta vizează zona aflată între Bulevardul Alexandru Lăpușneanu – Sat Vacanță – Lacul Tăbăcărie – City Mall, se mai arată în postarea primarului.

“Această achiziție înseamnă că nu vom face lucrări „după ureche”, „după cum ni se pare nouă” și de către persoane fără pregătirea necesară. Din contră, Parcul Tăbăcărie va beneficia de un concept profesionist de plantare și de amenajare a aleilor și de dotări (mobilier urban, iluminat etc.) dintre cele mai calitative”, susține Chițac.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Durata proiectării va dura 90 de zile, după care se va putea demara achiziția serviciilor de execuție, amintește primarul.

“Astfel, reamenajarea parcului completează firesc proiectul de reabilitare a malurilor lacului Tăbăcărie, aflat în acest moment în evaluare la APM”, își încheie Vergil Chițac postarea.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: