INEDIT! ONG-ul Danais reînvie obiceiurile de pe vremea dacilor

Zilele șarpelui, la Capidava

Pentru a celebra începutul toamnei ca strămoșii noștri, Danais te invită la două zile de aventură în stilul deja consacrat pe malul Dunării. Vom avea demonstrații militare dacice, antrenamente de luptă, ateliere de ceramică și pielărie. De asemenea, pregătim un atelier de arheologie, la care participanții vor putea săpa și des-coperi, într-un cadru simulat pregătit de organizatori, diverse replici de artefacte. Vizitarea cetății Capidava, a insulei Inelul de Piatră pe un traseu presărat de surprize, focul de tabără, mâncarea tradițională la ceaun și la cuptorul de pământ fac parte, de asemenea, din aventura propusă de Danais pe 14 și 15 septembrie.
„Pentru a face față cererii de evenimente, venim cu încă unul, repede, după cel încheiat la 1 septembrie. Se potrivește perfect și cu calendarul propus de noi la început de an, care urmărește apropierea publicului de tradiții, natură și istorie. Reușita ultimului eveniment arată apetența publicului pentru viața dacilor, pentru aventură, pentru natură, de aceea, vom pune la dispoziția participanților mai multe haine dacice și echipamente de luptă. De asemenea, vor avea posibilitatea  de a pleca acasă cu produsele atelierelor. În plus, pentru a apropia publicul de viața de arheolog, vom simula în tabără un șantier de profil. Astfel, participanții vor trăi istoria atât ca participanți la ea, luptători, exploratori, pielari, ceramiști, dar ca și cercetători ai ei, totul într-un cadru de sărbătoare, pentru a celebra venirea toamnei”, a declarat Octavian Manu, manager Danais.   (Înscrieri şi rezervări: 0724 033 693)

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: