Ziarul „Info Sud-Est“ demarează campania „Recuperarea Patrimoniului Pierdut”, o inițiativă pentru schimbarea Legii 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice din România.
Campania se desfășoară în parteneriat cu:
– Consiliul Județean Constanța;
– Primăria Municipiului Constanța;
– Universitatea „Ovidius“ din Constanța;
– Direcția Județeană pentru Cultură Constanța.
Demersul ziarului Info Sud-Est face referire la starea patrimoniului istoric și cultural din județul Constanța și la necesitatea actualizării legislației privind protejarea monumentelor istorice.
În urma campaniilor anterioare derulate de ziarul „Info Sud-Est“, am ajuns la concluzia că patrimoniul istoric și cultural al Constanței se află într-o stare de degradare fără precedent și că acest lucru a fost cauzat, pe lângă dezinteresul şi acţiunile deliberate ale celor direct implicați în acest segment, și de neajunsurile legislației în vigoare privind protejarea monumentelor istorice, așa cum au fost ele reclamate, în nenumărate rânduri, de reprezentanții principalelor instituții cu atribuții în domeniul cultural.
Pe fond, actul legislativ în cauză are foarte multe posibilităţi de a permite, mai departe, distrugerea patrimoniului istoric şi cultural naţional. Formulările ambigue din Legea 422/2001, nereglementarea unor proceduri specifice, lipsa posibilităţilor de a acţiona în multe dintre situaţii, dar și birocrația exagerată au condus la o situaţie intolerabilă în ceea ce priveşte monumentele istorice şi culturale ale ţării.
O situaţie cât se poate de relevantă este cea a municipiului şi judeţului Constanţa, unde corupţia, dezinteresul, lipsa profesionalismului dar şi inconsecvenţa Legii 422/2001 au condus la furtul, distrugerea definitivă sau la atentate ireparabile asupra a numeroase monumente istorice şi de cultură.
De aceea, considerăm că o clarificare a unor prevederi din actuala lege ar putea duce la o mai bună desfășurare a activității instituțiilor care au menirea de a păstra patrimoniul istoric şi cultural și, în consecință, la o mai bună conservare şi punere în valoare a lor. Acest lucru ni se pare cu atât mai important cu cât municipiul şi judeţul Constanţa dispun de o reţea impresionantă de monumente de patrimoniu. Aşezarea acestora din urmă la nivelul unei civilizaţii elementare şi cu prevederi legale ferme şi clare, ar promova comunitatea noastră atât la nivel naţional cât, mai ales, internaţional.
Campania „Recuperarea Patrimoniului Pierdut” își propune să creeze o imagine clară asupra stării patrimoniului istoric și cultural al județului Constanța, să identifice problemele legislației în vigoare referitoare la protejarea monumentelor istorice și să contureze, la finalul ei, soluții pentru rezolvarea problemelor identificate atât în teren, cât și la nivel legislativ.
Campania ziarului ”Info Sud-Est” se va desfășura în perioada 21 septembrie – 21 noiembrie 2016 și va consta într-un proiect editorial care va cuprinde:
– reportaje despre situația monumentelor istorice din județul Constanța, modele de succes și modele de eșec, monumente istorice distruse și elemente de patrimoniu reabilitate;
– interviuri cu reprezentanți ai instituțiilor angrenate zi de zi în acest segment
– analize aplicate pe actuala legislație în vigoare ce reglementează protejarea monumentelor istorice;
– conferință publică la care vor fi invitați reprezentanții tuturor instituțiilor implicate în sfera patrimoniului istoric și cultural, cu dezbateri referitoare la această temă;
În final, soluţiile identificate de fiecare dintre participanţi în cadrul campaniei „Recuperarea Patrimoniului Pierdut” vor fi înaintate Parlamentului României și Ministerului Culturii.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: