Instalațiile de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor de la spitalul de Boli Infecțioase din Constanța nu funcționau la finalul anului trecut, potrivit unui raport al DSU/ Managerul spitalului: Toate actele sunt în regulă

Instalațiile de detecție, semnalizare și avertizare a incendiilor de la spitalul de Boli Infecțioase din Constanța nu funcționau la începutul acestui an, potrivit unui raport al Departamentului pentru Situații de Urgență din decembrie 2020. Deocamdată nu există informații oficiale dacă aceste probleme au fost rezolvate de atunci, transmite G4Media.

De asemenea, la spitalul din Constanța, instalațiile de electrice se exploatau cu defecțiuni, improvizații sau în condiții în care se generează supracurenți sau suprasolicitări din cauza unor consumatori care depășesc puterea nominală a circuitelor, se mai arată în raportul întocmit în urma verificărilor făcute în spitale după tragedia de la Piatra Neamț.

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța avea autorizație de securitate la incendiu.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Șeful ISU Dobrogea a declarat că în luna februarie au fost efectuate controale în toate instituțiile medicale și au fost constatate nereguli și de ordin tehnic și organizatoric la SBIC. Amarandei susține că a cerut conducerii instituției să repare neregulile până la finalul anului, spunând că nu a mai efectuat un alt control ulterior.

Managerul spitalului a acuzat stare de rău și a evitat să facă declarații, dar a transmis că ”toate actele sunt în regulă, iar defecțiunile remediate”.

Prefectul Constanței a transmis că pacienții au fost redirecționați către alte spitale din municipiul Constanța, fiind pregătite și unitățile medicale din județ:

  • Șeful ISU Dobrogea, Cristian Amarandei: ”De la ora 09:48 am fost anunțați de producerea incendiului la SBIC, a fost activat planul roșu la 9:53, la 9:56 am avut primele date preliminare. Cele 9 victime au fost identificate la secția ATI, unde erau internate 10 persoane. Nu am avut persoane decedate în liftul spitalului. Vrem să vedem cu exactitate care au fost cauzele care au dus la incendiu. În luna februarie s-a efectuat un control la toate unitățile medicale. Au fost constatate nereguli, disfuncționalități, s-au aplicat și sancțiuni. S-a intrat și pe geam, și pe ușă, cei de la Terapie Intensivă, toate victimele erau în pat. Au fost și aici identificate anumite nereguli, au fost și aspecte tehnice, și organizatorice. Administratorul s-a angajat că va rezolva tot ce s-a constatat la control, avea termen până la finalul anului, noi nu am mai verificat de-atunci”.
  • Stela Halichidis, managerul SBIC: ”Toate actele sunt în regulă, toate defecțiunile s-au remediat, nu era nimic în neregulă”.
  • Silviu Coșa, prefectul Constanței: ”Peste 25 de subofițeri și ofițeri, au intervenit atât forțele ISU Dobrogea cât și județele limitrofe. Din păcate există 9 victime, ceilalți pacienți au fost deja distribuiți către Spitalul Militar, Județean, de Pneumofiziologie, am fost și la spitalul modular”.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: