„O vizită faraonică” descria cotidianul „La Stampa” sosirea pe aeroportul Fiumicino din Roma a preşedintelui RP Chineze, Xi Jinping, soţiei sale, artista Peng Liyuan, şi a peste 500 de oficiali chinezi. I-a aşteptat preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, care a prezidat apoi, la Palatul Quirinale, unul dintre cele mai fastuoase dineuri oficiale din istoria ţării, cu peste 1000 de invitaţi şi unde a cântat nimeni altul decât chiar Andrea Bocelli, un preferat al Primei Doamne de la Beijing.
Cotidianul german de mare tiraj „Süddeutsche Zeitung” scria că ar fi rămas puţine îndoieli că Italia, una dintre cele şapte economii ale lumii şi a treia a Uniunii Europene, ar fi devenit „calul troian al Chinei”.
Cum au cucerit chinezii Italia?
Acum opt secole, exploratorul Marco Polo pleca din Veneţia, spre China, pe Drumul Mătăsii. A ajuns la curtea imperială şi, revenit în Europa, a descris fastul şi puterea de acolo.
La începutul secolului al XXI-lea, Italia este departe de a mai fi un jucător mondial ca pe vremea aventurilor veneţianului Polo. Deşi a treia economie a blocului comunitar, Italia este şi ţara cu cele mai mari datorii publice, alături de Grecia, cu complicate probleme legate de infrastructura instituţională şi, de câteva luni, în recesiune economică. În plus, guvernul antieuropean instalat acum un an la Roma a intrat în conflict direct cu Bruxelles-ul şi cu parteneri tradiţionali, precum Franţa şi Germania.
Semnarea Memorandumului dintre Italia şi RP Chineză de aderare la proiectul „Un Drum, O Centură”, un fel de „Drum al Mătăsii” în varianta secolului al XXI-lea, reprezintă intrarea geostrategică a Beijingului în Uniunea Europeană.
RP Chineză mai dispune, pe continentul european, şi de formatul 16+1, prin care a încercat să convingă statele din Europa Centrală şi de Sud Est, cele mai multe foste comuniste, de avantajele colaborării. Din acest grup, însă, fie unele sunt foarte mici sau cu resurse slabe financiare (Grecia şi Ungaria, de pildă), fie sunt foarte reticente la dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor cu Beijingul (ar fi de amintit aici România, Polonia şi cele trei state baltice). Italia se află de mai mulţi ani în căutare de investiţii majore, nu dispune de fonduri pentru relansarea economică următoare crizei din 2008 şi, mai nou, are şi probleme sensibile cu autorităţile comunitare de la Bruxelles.
Banii chinezeşti au venit la timp.
Pe 12 martie 2019, într-un document oficial, Comisia Europeană a stabilit că RP Chineză este un „rival sistemic” pentru Uniunea Europeană.
Aceasta după ce, de la instalarea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă, a izbucnit cel mai sever război comercial sino-american din istorie. Cu pierderi anunţate de sute de miliarde de dolari, mai mari de partea chineză, şi cu anunţul că economia chineză exportă mai puţin pentru al doilea an consecutiv. Soluţiile chineze, de expansiune în Africa şi Asia, în state precum Pakistan, Kenya sau Etiopia, reprezintă soluţii pe termen lung, poate, dar nu aduc beneficii acum. Înainte de sosirea preşedintelui RP Chineze, Xi Jinping, la Roma, cotidianul „Il Giornale” prezenta cititorilor săi reţeta succesului banilor chinezeşti: Beijingul oferă mai întâi perspective de creştere legate de dezvoltarea infrastructurii, iar apoi, odată ce statul în care s-a investit se îndatorează pentru a susţine companiile chinezeşti, acelaşi Beijing oferă imediat împrumuturi pentru a acoperi cheltuielile.
Proiectul „Un Drum, O Centură” a fost lansat de RP Chineză în 2013 şi prevede construirea de infrastructură rutieră, feroviară şi maritimă în valoare de peste 1000 de miliarde dolari, pe trei continente. Companiile chinezeşti aduc banii inclusiv în state considerate nesigure sau puţin controlabile şi, acolo, stabilesc un control politic şi comercial consistent. Scandalurile publice din Malayezia şi Sri Lanka au scos la iveală legăturile dintre banii chinezeşti şi deciziile politice locale. Acesta este principalul avertisment pe care SUA, mai întâi, apoi Uniunea Europeană, l-a lansat.
Într-un interviu acordat presei de stat din RP Chineză, preluat de „Ziarul Poporului”, oficiosul Partidului Comunist Chinez, compania de stat de televiziune CCTV, postul Radio China Internaţional, agenţia naţională de presă China Nouă (Xinhua) şi ziarul „Guangming”, preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a lăudat acţiunea ţării sale. „Parteneriatul dintre Italia şi China este construit pe fundaţii solide, inspirat de convergenţe naturale între cele două civilizaţii”, spunea şeful statului de la Roma, preluat şi de cotidianul „La Repubblica”. A simţit nevoia să mai completeze şi astfel: „Italia a văzut de ceva timp în China nu numai un partener economic de cel mai înalt nivel ci şi un motor al economiei şi comerţului mondial”. Nici preşedintele Xi Jinping nu s-a lăsat mai prejos: el a amintit că între cele două state a început „o nouă eră”.
În noua relaţie dintre Roma şi Beijing şi în procesul intrării RP Chineze în Italia nu mai contează reticenţa aliaţilor europeni sau a SUA.
Această alianţă italo-chineză va fi în mod sigur „un laborator al loialităii atlantice a guvernului de la Roma”, spunea prim-ministrul Giuseppe Conte într-un interviu-fluviu în cel mai important cotidian al Peninsulei, „Corriere della Serra”, la 12 martie. Ministrul Economiei, Giovanni Tria, a încercat să liniştească nemulţumirile europene, considerându-le „o furtună într-un pahar cu apă”. La fel cum asigura şi editorialistul celui mai titrat cotidian din Hong Kong, „South China Morning Post”, care explică vizita preşedintelui Xi Jinping în Italia mai mult prin prisma unei „liniştiri” a Uniunii Europene faţă de ceea ce Bruxelles-ul consideră drept „creşterea influenţei chinezeşti asupra continentului”. Acum, în plin război cu SUA, ar fi o lovitură letală ca europenii să se alăture Casei Albe şi lui Donald Trump.
Preşedintele Xi Jinping asigura, la Roma, că „Drumul Mătăsii” în care s-a înscris Italia este unul cu sens dublu, fiecare partener având de câştigat material şi în planul relaţiilor bilaterale.
Ce vor face chinezii în Italia?
În „Corriere della Sera”, prim-ministrul Giuseppe Conte spune că Memorandumul italo-chinez de aderare la proiectul „Un Drum, O Centură” este „un text care nu constituie un acord internaţional şi care nu creează obligaţii legale”.
Cu alte cuvinte, ar rămâne deschisă alegerea dacă sistemul de comunicaţii 5G se va face, pe teritoriul Italiei, cu compania chineză Huawei, acuzată direct de spionaj în unele state occidentale (SUA şi Canada) dar şi în UE (cum ar fi Polonia). Dar este sigur că porturile principale italiene vor intra, aşa cum s-a întâmplat cu Pireu, în Grecia, pe mâna gestionarilor chinezi. Veneţia, Trieste şi Genova sunt, deocamdată, cele trei puncte care interesează RP Chineză. Preşedintele Autorităţii portului Genova a semnat un acord pentru constituirea unei societăţi care se va ocupa de investiţii în infrastructură, finanţată de China Communications Construction Company (CCCC). Astfel, Genova, port istoric al comerţului italian şi mondial, va fi administrat de CCCC şi va fi pus la dispoziţia transportului maritim de containere. La fel se va întâmpla şi în cazul portului Trieste, care va deveni unul dintre punctele nodale ale comerţului mondial cu containere.
Italia şi RP Chineză au stabilit oficial relaţii diplomatice în 1970 iar din 2004 funcţionează un parteneriat strategic bilateral. De un deceniu, firmele italiene au devenit interesate de imensa piaţă şi, tot de atunci, relaţiile politice şi bilaterale au continuat să se încălzească, nici un guvern de la Roma neţinând seama de critici adresate statului comunist în ceea ce priveşte drepturile omului, cenzura sau problema Tibetului, de pildă.
Italia este a treia piaţă din Europa pentru exporturile chineze iar firmele italiene sunt al patrulea investitor în RP Chineză. În 2018, volumul comerţului bilateral a ajuns la 44 miliarde dolari, după cum a recunoscut vicepremierul Luigi Di Maio, dar chinezii spun că este loc de o dublare, în primă fază. Ar fi vorba despre preluarea sistemelor de comunicaţii din Italia (cu refacerea infrastructurii şi aducerea ei la standarde moderne) de către compania Huawei, despre cumpărarea şi modernizarea porturilor italiene, despre lucrări în infrastructura agricolă chinezească şi despre renovarea sistemului industrial chinezesc la standarde ecologice acceptabile pe plan mondial.
Mai bine de 24.000 de studenţi chinezi studiază în universităţi italiene şi, reciproc, aproape 6.500 italieni în RP Chineză. În Peninsulă mai funcţionează, tot conform datelor agenţiei naţionale de presă „China Nouă”, 12 institute şi 40 de clase Confucius.
La Villa Madama, superba reşedinţă renascentistă construită la începutul secolului al XVI-lea, unde guvernul de la Roma îşi aduce oaspeţii cei mai importanţi, s-au semnat în mai puţin de o oră acorduri în valoare de peste 5 miliarde euro.
RP Chineză va importa portocale italiene din Sicilia şi din Sudul Peninsulei, salvând în felul acesta culturile şi pe agricultorii vlăguiţi de concurenţa ţărilor vecine şi a celor din Africa de Nord. Snam şi Ansaldo Energia vor gestiona contracte de infrastructură în distribuţia gazelor în China iar Danieli, împreună cu un partener stabilit de Beijing, va construi, pentru 1,1 miliarde euro, o fabrică integrată de oţel. Banca Intesa Sanpaolo a primit acceptul să intre pe piaţa chineză, încercând să rivalizeze acolo cu nume mari din Uniunea Europeană, în primul rând cu Deutsche Bank şi ING Bank. Compania chineză de turism, Ctrip, care derulează afaceri de 88 miliarde dolari (pentru 1,5 miliarde suflete, cât are populaţia ţării), a încheiat înţelegeri directe cu Aeroporti di Roma, Trenitalia şi Museo Ferrari, pentru impulsionarea sosirilor de vizitatori în oraşele italiene, în special în cele din Sud. Pentru acest lucru, vor fi înfiinţate linii aeriene directe între Italia şi RP Chineză, cel mai important punct urmând să devină aeroportul din Bari.
Italia a acceptat ca o parte dintre meciurile din Serie A, în special ale echipelor din Milano, Roma şi Torino, să se desfăşoare pe imensele arene din Beijing şi Shanghai, în transmisiuni directe pentru telespectatorii chinezi.
Dar cel mai important lucru pentru Italia au fost banii. Iar RP Chineză s-a angajat să emită tot atâtea datorii publice, cât poate Roma să ceară. Banca Populară a RP Chineze va emite aşa-numitele obligaţiuni Panda, titluri în yuani (moneda naţională) adresate investitorilor chinezi. Aceste titluri vor putea fi introduse în Italia pentru a se cumpăra acţiuni, investiţii sau chiar pentru a fi vândute persoanelor juridice şi fizice. Italia va fi aceea care va stabili plafoanele financiare ale acestor titluri, dar este de presupus că va fi vorba despre miliarde de euro. Adică, exact sumele pe care Uniunea Europeană le-a respins, pe motivul deficitului bugetar de peste 3%, în condiţiile în care datoria publică italiană, apropiată de cea a Greciei, nu dă semne de scădere.
Sigur, întrebarea este dacă va dispune RP Chineză de resursele financiare cu care s-a angajat şi pe care Italia le aşteaptă.
Italia a ieşit din criza financiară abia în 2016 şi, de la sfârşitul anului trecut, a intrat din nou în recesiune. Cele mai optimiste scenarii vorbesc despre o creştere economică în 2019 de o,6% dar cele mai multe analize prognozează o scădere. Cotidianul „Il Messaggero” tipărea la 27 februarie 2019 o proiecţie privind evoluţia ţării, în contextul eforturilor guvernului de la Roma de a eluda regulile Uniunii Europene şi de a găsi împrumuturi mari: „2019 va fi un an dificil pentru Italia, cu un export debil, o industrie în dificultate şi investiţii în scădere”. Perspectiva ca Roma să se poată împrumuta cu sume mari de la Banca de Dezvoltare pentru Investiţii în Infrastructură din Asia, unde 27% dintre active sunt chinezeşti şi doar 2,7% italiene, a devenit un obiectiv major al guvernului de coaliţie dintre Lega şi Mişcarea 5 Stele după ce Bruxelles-ul a cerut conformarea bugetară.
Datoria publică italiană depăşeşte 130% din Produsul Intern Brut şi nu sunt perspective ca, în următorii ani, să scadă semnificativ. Economia italiană, deşi printre cele mai performante din lume, suferă de diagnostice greu de reparat: de pildă, dintre cei 60 de milioane de locuitori ai Peninsulei, doar 23 de milioane au un contract de muncă pe o anumită perioadă. Peste 37 de milioane de italieni sunt pensionari, copii, elevi sau studenţi iar în jur de 10 milioane de oameni cel mai probabil lucrează la negru. Productivitatea economiei italiene este în continuă scădere iar ritmurile atinse acum 60 de ani, când s-a modernizat întreaga ţară, nu mai pot fi atinse. Demografia, în legătură cu problemele cronice ale migraţiei din afara Uniunii Europene, este şi ea un punct pe care, cel mai probabil, nici un cabinet de la Roma nu îl mai poate rezolva şi care reprezintă un impediment major al dezvoltării.
Nici RP Chineză nu mai are suflul de până acum: în 2018, creşterea economică a fost la fel de modestă ca în 2017, sub 7%, iar exporturile au început să scadă. În 2018 economia chineză a înregistrat cea mai redusă rată de creştere din ultimii 28 de ani iar prognozele spun că în 2019 descreşterea va continua.
De când SUA au impus tarife vamale pentru importurile de aluminiu şi oţel, precum şi pentru importuri chinezeşti în valoare de peste 250 miliarde dolari, exporturile Beijingului au început să scadă, fără ca să se compenseze cu cererea de pe piaţa internă. Există temeri potrivit cărora politicile de stimulente interne, acordate de autorităţile de la Beijing, nu îşi vor atinge scopurile, producţia manufacturieră din fabricile Chinei având şi mai mult de suferit.
Italia, membră a G7 şi a treia economie a Uniunii Europene, a ales să fie finanţată cu obligaţiuni chineze Panda. Deocamdată, datoria va creşte iar impulsurile electorale ale guvernului suveranist compus din Lega şi Mişcarea 5 Stele vor fi consemnate public drept înfăptuiri. Dar apoi?
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
