Jandarmii din Constanța și Tulcea se specializează în prevenirea consumului de droguri

 

Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, a iniţiat un proces amplu de formare iniţială în domeniul prevenirii consumului de droguri destinată personalului I.G.J.R., ofiţeri din cadrul structurilor de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi lucrători jandarmi implicaţi în activitatea de combatere a infracţionalităţii stradale. Furnizorul de formare este Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor.
Formarea este stipulată într-un protocol de colaborare încheiat recent între cele două instituţii. Sesiunile de formare au debutat în luna septembrie şi vor însuma 32 ore de învăţare (4 zile), tema acestora fiind ”Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri”. Acestea se vor derula atât în Bucureşti, cât şi celelalte judeţe ale ţării, estimându-se ca până la finalul anului 2013 să fie formaţi aproximativ 1000 specialişti I.G.J.R.
Evaluările finale ale sesiunilor de formare implementate în parteneriat cu alt partener (Inspectoratul General al Poliţiei Române/ Direcţia Rutieră) au demonstrat necesitatea continuării şi extinderii acestui tip de activităţi şi la nivelul altor structuri M.A.I.
La nivelul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa sunt susținute două sesiuni de formare: una în Constanţa, în perioada care s-a desfășurat în perioada 10 – 13 septembrie a.c., şi una în Tulcea, în perioada 17 – 20 septembrie a.c. Sesiunile de formare vor fi susţinute de patru specialişti (doi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa şi doi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Tulcea) care deţin şi calitatea de formatori autorizaţi CNFPA, actuala Autoritate Naţională pentru Calificări.
La cele două sesiuni de formare participă 50 de ofiţeri din cadrul structurilor de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi lucrători jandarmi implicaţi în activitatea de combatere a infracţionalităţii stradale de la nivelul judeţului Constanţa şi Tulcea (câte 25 participanţi din fiecare judeţ).
Demersul formativ urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe a specialiştilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, respectiv a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, cu privire la influenţa drogurilor ilegale asupra consumatorilor, aceştia fiind familiarizaţi cu aspecte precum: tendinţele fenomenului consumului şi traficului de droguri în România, principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, noţiuni utilizate în domeniul drogurilor, semnele consumului de droguri, cadru legal şi sistemul de coordonare a politicii în domeniul drogurilor, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente de droguri în România, noţiuni şi concepte teore-tice utilizate în prevenirea consumului de droguri (factori de risc şi protecţie, etapele unei campanii de prevenire, evaluarea unei campanii de prevenire, prevenirea în mediul şcolar etc.), fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive etc.
Formarea specialiştilor Inspectora-tului General al Jandarmeriei Române reprezintă un alt pas în efortul Agenţiei Naţionale Antidrog de a informa, educa şi conştientiza personalul Ministerului Afacerilor Interne şi societatea civilă cu privire la consecinţele consumului de droguri asupra individului.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Publicitate electorală
publicitate electorală