PRINCIPALELE DECLARAȚII
- Nicăieri în lume procesul şi produsul legislativ nu poate fi subordonat unor interese particulare sau de grup
- Este de neînţeles de ce într-o funcţie de conducere din Ministerul Public ar putea fi numiţi chiar şi judecători
- Cu cât abuzul de putere este mai mare şi cu cât dorinţa de amputare a justiţiei este mai acerbă, cu atât riscul dezordinii sociale se accentuează
Context: Ordonanța de Urgență adoptată în 19 februarie a nemulțumit aproape întreg corpul de magistrați din România. A doua zi, în 20 februarie, secția de procurori a CSM a convocat adunările generale ale procurorilor pentru a-și exprima un punct de vedere cu privire la modificările prevăzute prin ordonanță.
În același timp, procurorii de pe lângă Judecătoria și Tribunalul Brașov au protestat, spunând că prevederile ordonanței vor transforma Secția de Investigare a magistraților într-o structură de anchetare paralelă, neconstituțională.
Protestele magistraților s-au înmulțit și, în 21 februarie, și-au exprimat nemulțumirea magistrații din Oradea, chiar în timp ce Lia Savonea, șefa CSM, participa la bilanțul Curții de Apel. Tot atunci au mai protestat și magistrații din Covasna și, din nou, cei din Brașov.
În 22 februarie, protestele magistraților au izbucnit în toată țara. În Constanța s-au alăturat protestelor și procurorii DNA, inclusiv șeful interimar al structurii teritoriale. Totodată, mai multe parchete și instanțe din țară au anunțat că își suspendă activitatea săptămâna viitoare (începând cu 25 februarie), într-o inițiativă fără precedent în Justiția românească.
ISE: După ordonanța adoptată în 19 februarie, asociații de procurori și judecători, DNA, doi judecători din CSM și secția de procurori din CSM și alți magistrați au reacționat vehement împotriva ordonanței. Mai mult, se anunță alte proteste ale magistraților, atât în Constanța cât și în București și alte orașe. De ce avem, iarăși, magistrați pe treptele instanțelor cerând să se respecte statul de drept? Cum am ajuns aici? Și încotro ne îndreptăm?
Ciprian Coadă: Aceste nemulţumiri sunt legate de faptul că procesul legislativ a fost în mod evident deturnat de la funcţia consacrată prin Constituţia României, caracterul de urgenţă al noilor reglementări nefiind în vreun fel motivat, încălcând în modul cel mai evident cu putinţă voinţa Parlamentului ca organ legiuitor suprem al poporului român şi fiind în mod clar contrazis de principiile de tehnică şi logică legislativă ce au stat la baza modificărilor aduse legilor justiţiei. Nicăieri în lume procesul şi produsul legislativ nu poate fi subordonat unor interese particulare sau de grup, ci, prin excelenţă, intereselor generale ale societăţii, orice mandat acordat Parlamentului de către cetăţeni neputând fi transferat altor autorităţi şi nici subminat sau însuşit de o autoritate centrală, sub motivaţia unor false pretexte.
ISE: Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, principalele efecte ale ordonanței adoptate în 19 februarie? Punctați, succint și pe înțelesul publicului larg, ce efecte va avea aceasta dacă va rămâne astfel în vigoare?
C.C.: Ca orice ordonanţă de urgenţă, şi acest act normativ va produce efecte imediate, odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial al României, astfel încât consecinţele produse vor fi ireparabile sau foarte greu reparabile.
Deşi principiul separaţiei carierelor magistraţilor a stat la baza noilor modificări aduse legilor justiţiei, în baza acestei ordonanţe de urgenţă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, din care fac parte judecători, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile, va putea interveni în cariera de conducere a unor procurori, fapt care aruncă o foarte mare doză de neîncredere asupra raţiunii acestei reglementări. De asemenea, interimatul în funcţii de conducere cheie din Ministerul Public este limitat la o durată de 45 de zile, ceea ce înseamnă că dacă înăuntrul acestui termen acea funcţie nu va fi ocupată, toate problemele de natură procedurală şi managerială nu îşi vor putea căpăta o rezolvare concretă, fapt de natură a atrage un blocaj instituţional. Stranie şi extrem de criticabilă este noua soluţia legislativă potrivit căreia asupra Secţiei de investigare a infracţiunilor comise de magistraţi nu se va putea exercita un control ierarhic din partea procurorului general al României, aspect care intră în contradicţie flagrantă cu prevederile Constituţiei României şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, referitoare la principiul subordonării şi controlului ierarhic din cadrul Ministerului Public. Practic, o asemenea structură se autonomizează în raport de toate celelalte structuri ale Ministerului Public, devenind o instituţie ale cărei decizii nu mai pot fi practic cenzurate decât în instanţă, dar şi acolo pe calea unui control limitat, în principal, la soluţiile de netrimitere în judecată.
Nefirească şi în afara oricăror principii de logică legislativă consacrate recent prin modificările la legile justiţiei este şi prevederea referitoare la schimbarea condiţiei de vechime necesară promovării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, opţiunea legiuitorului de a reveni asupra unei condiţii de vechime efectivă numai în funcţia de judecător nefiind în vreun fel motivată. În fine, pentru a ne limita numai la principalele modificări, este de neînţeles de ce într-o funcţie de conducere din Ministerul Public ar putea fi numiţi chiar şi judecători care au în deplinit anterior funcţia de procuror, cu atât mai mult cu cât în cazul în care ar fi apreciat necesar, legiuitorul delegat ar fi trebuit să asigure accesul în aceste funcţii tuturor judecătorilor şi nu doar unora dintre ei.
Practic, percepţia colectivă în rândul magistraţilor este că aceste modificări sunt date în considerarea persoanei, mai exact în considerarea unor magistraţi eligibili în virtutea unor condiţii pe care nu foarte mulţi dintre ei le îndeplinesc, fapt incorect din punct de vedere juridic, câtă vreme actul legislativ nu poate fi dictat decât de interese generale, imperioase şi întemeiate pe raţiuni de progres social.
ISE: Mai mulți specialiști în domeniu au atras atenția cu privire la anumite elemente care ar fi neconstituționale în OUG adoptată de Guvernul României în 19 februarie. Există astfel de elemente de neconstituționalitate, în opinia dumneavoastră? Și dacă da, care ar fi acestea?
C.C.: Elementele de neconstituţionalitate sunt cele evocate mai sus, iar ele se referă în special la cele care decurg din nerespectarea exigenţelor statului de drept, separaţiei puterilor în stat, democraţiei constituţionale, respectării Constituţiei, supremaţiei sale şi a legilor, a acelor exigenţe referitoare la rolul Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării, a celor referitoare la modalitatea de legiferare prin intermediul ordonanţelor de urgenţă şi condiţiilor pe care acest tip de act normativ ar trebui să le îndeplinească, dar şi a celor referitoare la exercitarea controlului ierarhic şi al imparţialităţii în activitatea Ministerului Public, această ultimă condiţie neputând fi în nici un caz asigurată prin intermediul unei activităţi de legiferare ce lasă loc unor multiple incertitudini şi suspiciuni cu privire la scopul urmărit.
Ceea ce mi se pare periculos este faptul că prin intermediul multor prevederi se pune în discuţie conformitatea formei şi fondului actului normativ cu actul fundamental al oricărei ţării, respectiv Constituţia, mecanismul de legiferare prin intermediul unor ordonanţe de urgenţă fiind deturnat de la funcţia ce îi este recunoscută de legiuitorul constituant, prin evitarea controlului de constituţionalitate a cărui importanţă covârşitoare a fost subliniată de autorii proiectului în repetate rânduri.
ISE: Considerați că DNA sau Parchetul General pot fi conduse de un judecător? Este acest lucru o normalitate?
C.C.: Nu este o normalitate ca o structură a Ministerului Public să fie condusă de un judecător, pentru că acest fapt pune în discuţie o problemă de legitimitate internă în cadrul instituţiei. Dacă acest lucru ar fi normal în opinia unora, atunci există şi riscul ca o instanţă de judecată să fie condusă de un procuror, care în virtutea mentalităţii şi modului de lucru experimentat până la un moment al carierei sale, să impună practici, mecanisme de lucru şi decizii apropiate principiului subordonării ierarhice, aspect care este greu de conceput, în condiţiile standardelor actuale de imparţialitate şi indepedenţă recunoscute puterii judecătoreşti.
ISE: Cum interpretați mesajele venite din partea oficialilor europeni? Ce ar însemna pentru România, din punctul dumneavoastră de vedere, o activare a articolului 7?
C.C.: Mesajele venite din partea oficialilor europeni, lumii academice şi oamenilor cu pregătire juridică din România nu pot fi interpretate decât într-un singur sens: cu cât abuzul de putere este mai mare şi cu cât dorinţa de amputare a justiţiei este mai acerbă, cu atât riscul dezordinii sociale se accentuează, dând loc unor multiple tendinţe autoritare, care în final vor culmina cu ingerinţe tot mai brutale în drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Orice sistem autoritar de guvernare îşi are începutul în derapajele de ordin social pe care anumite intervenţii legislative le provoacă în perioade istorice cheie, originea unor multiple nedreptăţi şi abuzuri neputând fi găsită decât în procesele involutive pe care anumiţi actori le provoacă în mod deliberat, în desconsiderarea valorilor democraţiei şi celor mai elementare libertăţi pe care oamenii le-au câştigat cu imense sacrificii.
ISE: Cum percepeți prevederea din OUG referitoare la ”buna reputație” a magistraților? Și cum resimțiți, ca tânăr magistrat, evoluțiile din Justiție din ultima vreme?
C.C.: Condiţia bunei reputaţii reprezintă un reper ce implică o doză de relativitate, care poate naşte dificultăţi de interpretare încă de la momentul numirii în funcţie, astfel încât ea poate da naştere unor inechităţi şi abuzuri pe parcursul carierei magistratului, atunci când se poate pune problema eliberării sale din funcţie.
Buna reputaţie poate depinde de foarte mult de percepţia publică asupra persoanei magistratului, dar şi de opinia personală sau de părerea unui grup restrâns de persoane chemată să decidă asupra îndeplinirii acestei condiţii. Ceea ce mi se pare extrem de periculos este faptul că această condiţie se poate raporta la modul de îndeplinire a unor sarcini de serviciu, la unele decizii profesionale ale magistratului sau la atitudinea sa civică, ce se poate dovedi deranjantă pentru anumite grupuri de interese, şi nu neapărat la un tip de conduită care se poate remarca în societate şi pe care fiecare dintre noi îl poate considera ca fiind mai mult sau mai puţin acceptabil. De aceea, introducerea acestui caz de eliberare de funcţie, ce implică o foarte mare doză de subiectivism, mi se pare extrem de periculoasă în momentul istoric actual, deoarece presiunile la adresa actului de justiţie sunt mai mult decât evidente, iar riscul politizării unui mecanism de eliberare din funcţie pot căpăta multiple valenţe, prin intermediul unui instrument de lucru care nu comportă acea rigoare specifică unui proces de interpretare previzibilă a legii.
Să nu uităm că o infracţiune cum este abuzul în serviciu a fost parţial declarată neconstituţională, tocmai pentru că o sintagmă din conţinutul ei era lipsită de claritate, astfel încât mi se pare anormal ca legiuitorul să intervină cu noi soluţii care să dea naştere arbitrariului, prin introducerea unei condiţii de eliberare din funcţie a magistratului care să fie interpretată de la caz la caz, în funcţie de părerea celor chemaţi să decidă asupra unor criterii şi noţiuni insuficient conturate în conştiinţa colectivă.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
