Cristian Andrei Leonte, jurnalist Info Sud-Est și G4Media, a fost nominalizat pe lista scurtă la Premiul #AllForJan 2022, acordat în memoria jurnalistului de investigații slovac Jan Kuciak, asasinat în 2018.
Cristian Andrei Leonte a intrat pe lista scurtă cu investigația referitoare la cum a cheltuit România 1,1 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, fonduri destinate uneia dintre cele mai sărace zone din UE, Delta Dunării, dar care nu și-au atins scopul asumat în fața Comisiei Europene. ,
Cristian Andrei Leonte a lucrat la investigație împreună cu Andreea Pavel (Info Sud-Est/G4Media), Nathalie Bertrams (Germania), Ingrid Gercama (Olanda) și Tristen Taylor (Africa de Sud), iar investigația a fost publicată în Info Sud-Est, G4Media, Suddeutsche Zeitung (Germania) și în două articole din NRC (Olanda).
- Citește investigația integrală aici INVESTIGAȚIE Unde a ajuns miliardul de euro de la UE pentru Delta Dunării. Oamenii care controlează banii.
- Citește și Cum s-au scurs peste 100 de milioane de euro destinați Deltei Dunării către sute de firme din țară, cu puncte de lucru deschise în grădini și hale părăsite din Tulcea.
- Citește și Cum a ratat Administrația Deltei Dunării decolmatarea canalelor, poate cea mai mare problemă a pescarilor: ARBDD a accesat 20% din banii UE, invocând lipsa angajaților.
- Citește și Comisia Europeană a întrerupt plățile din ITI Delta Dunării, programul european de peste 1 miliard de euro/ Autoritățile române investighează modul în care au fost cheltuiți banii europeni.
- Citește și OLAF investighează cum a fost cheltuit miliardul de euro din Delta Dunării/ Comisia Europeană, despre viitorul ITI din România: ”Vom decide bazându-ne pe lecțiile învățate”.
Cristian Andrei Leonte a intrat pe lista scurtă a Premiului #AllForJan alături de un alt jurnalist român de investigații, Andrei Popoviciu, și jurnalistul slovac Peter Sabo.
Andrei Popoviciu a dezvăluit modul în care refugiații și solicitanții de azil sunt tratați la frontierele externe ale UE. Articolul „‘They can see us in the dark’: migrants grapple with high-tech fortress EU” a fost publicat pentru prima dată în The Guardian.
Peter Sabo a dezvăluit o schemă slovaco-chineză de spălare a banilor. Articolul „De la mafie la poliția secretă și top taxmen. Cum Suchoba, Böhm și alți slovaci au spălat milioane într-o schemă de fraudă chineză” a fost publicat pentru prima dată pe Aktuality.sk.
Context
Premiul #AllForJan recunoaște cea mai bună acoperire media, reportaje excepționale și curajoase, cu un mare impact asupra societății și modalități inovatoare de a aduce povestea publicului.
Premiul poartă numele mișcării globale #AllForJan, care a fost înființată după uciderea lui Ján Kuciak, tânărul jurnalist de investigație slovac ucis în 2018, pentru a-i onora munca și moștenirea.
Premiul #AllForJan a fost acordat pentru prima dată la Conferința pentru libertatea presei 2020 de la Gdańsk.
Jan Kuciak și prietena sa Martina Kusnirova au fost împuşcaţi la domiciliul lor în 21 februarie 2018, un asasinat comandat de Marian Kocner, om de afaceri prosper care avea legături cu politicieni şi judecat în prezent pentru această crimă.
Jurnalistul scrisese mai multe articole în care îl acuza pe Kocner că are activităţi suspecte.
Asasinarea sa a provocat manifestaţii masive care au dus la demisia premierului populist Robert Fico şi a deschis calea victoriei militantei anticorupţie, Zuzana Caputova, la alegerile prezidenţiale din martie 2019.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: