La capătul pistolului: Istoria asasinatelor prezidențiale în Statele Unite ale Americii

Atentatul asupra vieții lui Donald Trump care a avut loc sâmbătă în Pennsylvania a zguduit din temelii campania electorală din Statele Unite și a redeschis un capitol dureros pentru mentalul colectiv american: asasinatul prezidențial.

În istoria de aproape două secole și jumătate a Statelor Unite, patru președinți au fost asasinați în timp ce își exercitau mandatul, explcă Reuters: Abraham Lincoln, James Garfield, William McKinley și John F. Kennedy.

Înconjurate de conspirații, mister și sentimente conflictuale, astfel de evenimente reprezintă răni aproape imposibil de vindecat pentru o națiune care se identifică atât de puternic cu instituția președintelui, motiv pentru care nu este surprinzător faptul că, atunci când viața unui fost președinte a fost amenințată, comparațiile cu figuri istorice precum Kennedy și Lincoln nu au întârziat să apară în presă.

Abraham Lincoln – 1865

Cel de-al XVI-lea președinte al Statelor Unite a condus țara în una din cele mai critice perioade ale istoriei sale: Războiul Civil American. Deși a devenit o figură aproape legendară pentru gestionarea cu succes a unei crize care aproape a dezbinat țara pe vecie, este ușor de uitat faptul că problemele structurale și ura care au dus la război nu au dispărut imediat după încheierea conflictului, iar acestea au dus, de altfel, și la moartea președintelui.

Lincoln a fost atacat mortal de către simpatizantul confederat John Wilkes Booth în seara zilei de 14 aprilie 1865, la doar câteva zile după ce Armata Virginiei de Nord condusă de generalul Robert E. Lee s-a predat Forțelor Uniunii conduse de generalul și viitorul președinte Ulysses S. Grant, eveniment care a marcat încheierea propriu-zisă a războiului, scrie Britannica.

Conform Bibliotecii Congresului American, Wilkes l-a împușcat în cap pe președinte cu un pistol derringer în timp ce acesta asista la o reprezentație specială a comediei “Our American Cousin” (Vărul nostru american), alături de soția sa. Un tânăr ofițer care însoțea cuplul prezidențial l-a oprit pe asasin înainte să poată răni pe altcineva, dar Booth a reușit să scape – preț de 12 zile, Booth a fost cel mai căutat om de pe continent, până când a fost găsit, alături de unul din co-conspiratorii săi, în hambarul unei ferme din Virginia. A refuzat să se predea și a fost împușcat mortal la rândul său, conform Britannica. 

Spre deosebire de alți asasini, motivațiile lui John WIlkes Booth erau ușor de înțeles: Un susținător energic al cauzei sudiste, Booth a fost foarte deschis în susținerea sclaviei, problema care a stat la baza conflictului dintre statele confederate sudiste și cele nordice, conduse de Lincoln în timpul războiului. A fost voluntar în miliția din Richmond care l-a spânzurat pe faimosul aboliționist John Brown în 1859 și începuse să plănuiască o răpire senzațională a lui Lincoln încă din toamna lui 1864, cu luni de zile înainte de încheierea războiului.

Realizările monumentale ale președintelui Lincoln i-au asigurat locul în istorie, însă asasinarea sa l-a împiedicat să vegheze la reconstrucția Uniunii, explică Smithsonian Institution.

Pe deasupra, specifică Smithsonian, împrejurările dramatice ale morții sale l-au transformat într-un  martir de dimensiuni aproape mitologice. Multe sondaje de opinie de-a lungul anilor, citate de Time Magazine, continuă să îl numească cel mai bun președinte din istoria SUA.

După cum a remarcat Edwin Stanton, secretarul de stat al lui Lincoln, după moartea acestuia: “Acum el aparține veacurilor”.

James A. Garfield – 1881 

La 16 ani după moartea lui Abraham Lincoln, președintele James Garfield a fost asasinat într-un mod similar, împușcat din spate, dar din motive complet diferite: Asasinul lui Garfield, Charles J. Guiteau, era cunoscut în Washington ca un om tulburat emoțional, explică Centrul Miller din cadrul Universității din Virginia.

Guiteau l-a atacat pe James Garfield pentru că președintele refuzase să îl numească consul european și a numit atacul un “act al lui Dumnezeu, rezultat dintr-o necesitate politică pentru care era responsabil”. A fost condamnat la moarte prin spânzurare și a urcat pe eșafod pe 30 iunie 1882, încă ferm convins că a îndeplinit o poruncă dumnezeiască.

William McKinley – 1901 

Următorul asasinat prezidențial a avut loc la 20 de ani după cel al lui Garfield: Președintele William McKinley a fost împușcat mortal de anarhistul Leon Czolgosz în 1901, în timpul uneia dintre aparițiile sale publice la Expoziția Panamericană din Buffalo, New York.

Czolgosz, fiul unor imigranți născut în orașul Detroit și muncitor necalificat, a fost radicalizat după ce și-a pierdut locul de muncă în 1898, posibil din cauza unei căderi nervoase, și a căpătat o fascinație față de Gaetano Bresci, asasinul anarhist care l-a ucis pe regele Umberto I al Italiei în 1900.

Convingerile sale politice și presupusele legături cu diverse grupări extremise i-au îndemnat pe investigatori să aresteze mai mulți anarhiști cunoscuți la acea vreme, însă s-a dovedit ulterior că Czolgosz acționase, de fapt, pe cont propriu.

Encyclopedia of Cleveland History notează faptul că Leon Czolgosz încercase să se alăture Clubului Libertății, o grupare anarhistă locală, însă membrii grupului nu au avut încredere în el.

Asasinul a fost executat prin electrocutare și se crede că ultimele sale cuvinte au fost “L-am ucis pe președinte pentru că era dușmanul oamenilor buni – al muncitorilor”, scrie Britannica.

John F. Kennedy – 1963

Probabil cel mai infam și controversat asasinat al secolului al XX-lea, moartea președintelui John F. Kennedy a șocat întreaga planetă lă 22 noiembrie 1963 și este, până în prezent, centrul unor dezbateri publice aprinse, din mai multe motive. 

O figură carismatică, Kennedy a reușit să câștige încrederea publicului și a devenit președinte într-o perioadă în care optimismul americanilor pentru viitor era la un nivel deosebit de înalt – cel mai ridicat de la Al Doilea Război Mondial, de altfel, explică Centrul de Cercetare Pew.

Mandatul său nu a fost, însă, lipsit de controverse, în special din cauza susținerii sale pentru Mișcarea pentru Drepturile Civile, o atitudine care a atras numeroase critici în special în 1963, când, conform sondajelor de opinie citate de Centrul Pew, problema drepturilor egale și cea a tensiunilor rasiale deveniseră cele mai mari preocupări ale publicului american de la acea vreme. 

Nimeni nu se aștepta, totuși, la sfârșitul tragic al vieții președintelui: Kennedy a fost ucis în timp ce călătorea alături de soția sa, Jacqueline, în Dallas, Texas, la finalul unui tur de forță care a inclus apariții publice în nouă state și care pregătea terenul pentru campania sa de realegere. Mii de oameni s-au adunat pentru a asista la trecerea caravanei și au asistat la momentul în care un val de gloanțe s-a abătut asupra limuzinei decapotabile în care se afla cuplul prezidențial și a curmat viața celui mai tânăr președinte ales în istoria SUA, conform Bibliotecii John F. Kennedy.

Șocul a fost exacerbat de lipsa aparentă a unei motivații reale din partea atacatorului, Lee Harvey Oswald, un tânăr american de 24 de ani. Comisia Warren, instituită pentru a investiga asasinatul, nu a putut identifica un motiv clar și nici nu a găsit dovezi că Oswald ar fi acționat la îndemnul altor persoane sau organizații.

Misterul este cu atât mai mare din cauza circumstanțelor morții lui Oswald: A fost arestat la scurtă vreme după asasinat, iar două zile mai târziu, la data de 24 noiembrie, a fost la rândul său ucis în timp ce era transportat de la o închisoare la alta, de către Jack Ruby, proprietarul unui club de noapte și admirator autodeclarat al familiei Kennedy.

Moartea lui Oswald, faimos denumită de Guinness World Record “prima ucidere a unui om văzută în direct la televizor” a dat naștere unei întregi serii de teorii despre natura reală a asasinării președintelui. Unele voci speculează că Oswald era parte dintr-o conspirație mai extinsă și că Jack Ruby a fost trimis să-l ucidă înainte de a putea divulga acest secret, însă Ruby a negat acest fapt până la sfârșitul vieții sale, în 1967.

În urma rezultatelor dezamăgitoare, Revista TIME a concluzionat în 1964 că “”Explicația motivului pentru care Oswald l-a ucis pe președintele Kennedy a fost îngropată odată cu el”.

Moartea președintelui Kennedy nu a lăsat în urmă doar mistere și dezbateri, ci și o serie de schimbări instituționale semnificative. Spre exemplu, a fost unul din motivele principale pentru introducerea celui de al 25-lea amendament al Constituției SUA, care a reglementat procesul tranziției de putere în cazul morții bruște a președintelui, un proces vag definit până la acel moment, conform Bibliotecii Prezidențiale Gerald R. Ford.

După cum explică Centrul Miller, instituție specializată în studii prezidențiale, politici publice și istorie politică, moștenirea lui John F. Kennedy rămâne una complicată. Ascensiunea sa meteorică a jucat un rol în revoluționarea modului în care se desfășoară campaniile electorale în SUA.

În același timp, cabinetul lui Kennedy a gestionat în mai puțin de trei ani o serie de evenimente critice ale Războiului Rece, în mod deosebit Invazia din Golful Porcilor și Criza Rachetelor din Cuba, iar pe plan intern a jucat un rol pivotal în abolirea segregării rasiale.

Cu toate acestea, din cauza sfârșitului prematur și violent al vieții sale, nu a avut niciodată ocazia să își ducă la bun sfârșit programul ambițios. 

A fost, în cuvintele devenite celebre ale biografului Robert Dallek, “o viață neterminată”.