Vladuţ este comoara familiei Ceban, este un băiat foarte ascultător, cu mult bun simţ, mereu dispus să ajute pe toată lumea. Din nefericire, viaţa a foarte extrem de dură cu el, iar la 13 ani luptă cu una dintre cele mai dureroase forme de cancer, care îi afectează oasele şi îi pun viaţa în pericol.
Când a aflat prima dată de cumplita boală, medicii nu i-au dat vreo şansă de supravieţuire, însă părinţii nu s-au dat bătuţi şi au căutat o a doua opinie medicală de peste hotare. Aşa au aflat de Spitalul Medical Park din Istanbul, unde au fost salvaţi mulţi copii bolnavi de cancer din România şi din Republica Moldova. Au trimis dosarul medical şi se rugau zi şi noapte ca medicii turci să le dea o veste bună, oricât ar fi ea de mică.
“Când am aflat cumplita veste, ne pierdusem deja orice speranţă. Nu ştiam încotro să merge, ce să facem. Vlad a fost singurul dintre noi care ne încuraja şi ne spunea că totul o să fie bine. Ne era foarte greu să credem asta, mai ales când vedeam că starea lui se deteriorează de la o zi la alta. Speranţa a reînviat într-o după-amiază, când am primit un telefon din Turcia, iar minunatul doctor care ne tratează acum băiatul, ne-a spus că există şanse mari ca Vladic să se vindece complet. Am plecat repede în Istanbul, unde băiatul nostru a început, în regim de urgenţă, tratamentul cu citostatice, şi a efectuat o operatie complicată de înlăturare a formaţiunii tumorale. De atunci până acum au trecut peste 10 luni, iar starea copilului meu s-a îmbunătăţit vizibil. Au fost şi momente mai grele, în care depresia îl acaparase şi suporta cu greu dureroasele şedinţe cu citostatice, însă toate acestea au trecut iar Vladic este mai încrezător ca niciodată. Mai avem de parcurs câteva luni de tratament. Suntem atât de aproape de o vindecare miraculoasă… Dumnezeu, doctorii, sprijinul vostru financiar, rugăciunile voastre, toate acestea contribuie la însănătoşirea pruncului meu. Nu o să uităm niciodată tot ceea ce aţi făcut pentru noi, chiar dacă vă suntem complet străini”, ne povesteşte Rodica Ceban, mama lui Vlad.
Mesajul lui Vladuţ pentru noi
“Dragii mei prieteni virtuali, ați devenit familia mea în această perioadă și nu o să uit niciodată ce ați făcut pentru mine! Simt că Dumnezeu v-a trimis să mă păziți, că să nu plec prea repede dintre voi! Vă port un respect profund și va iubesc enorm! Ajutorul vostru nu o să fie în zadar! Voi luptă cu toate puterile mele, în această perioadă grea, că să mă fac bine! Vreau să fac lucruri mărețe în viață! Vreau să am o meserie care să ajute și alți copii! Visez să mă fac, într-o bună zi, doctor de copii! Vă promit că dacă o să mă fac bine o să învăț zi și noapte că să îmi ating acest vis! Până atunci, rugați-vă, vă rog din tot sufletul, pentru mine, rugați-va pentru sănătatea familiei voastre! Nici nu știți ce norocoși suntem, noi, oamenii, că avem persoane drage care ne iubesc. Bucurați-vă, zâmbiți mereu, îmbrățișați-va părinții, spuneți-le tot timpul ce simțiți pentru ei! Viața e așa de frumoasă când te simți iubit! Să ne auzim cu bine, dragii mei!”
Ne mai despart 30.000 din totalul de 86.000 Euro. Cum putem dona pentru Vlad?
Graţie oamenilor cu suflet mare din România şi Republica Moldova, s-au strans peste două treimi din costurile totale ale tratamentului. Vlad are acum nevoie de noi mai mult ca oricând, pentru a finaliza cu bine tratamentul complet. Donaţiile se pot face prin transmiterea unui SMS de 2 Euro la 8832 cu textul “VLAD”, online pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/vlad-ceban/ sau prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEUR CRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).
Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 200 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de aproape 1.500.000 de Euro şi peste 350.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS. Pentru merite deosebite, Asociația “Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala “Oameni pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala “Societății Civile” (2016), Gala “Oamenii Timpului” (2015) și Gala “Zece Oameni de Valoare” (2016).
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: