Se poate răspunde barbariei prin democrație? Iată prima, și de ce nu singura întrebare la care merită să medităm intens după evenimentele recente din Paris.
Atacul s-a petrecut, o întreagă redacție a fost, așadar, căsăpită în numele unui Allah de care mulți musulmani se dezic. Oficial, putem răsufla ușurați, căci polarizarea societății franceze și a celei europene doar ce-a devenit oficială. Desigur, discuțiile în cercurile de prieteni, între două pahare de vin și trei sărbători rămân mereu la sertar. Prea puțini se gândesc să le scoată la lumină, și mai puțini se gândesc să le scoată cu umor la lumină.
După atac, presa de orice sorginte de pe toate continentele se solidarizează, inevitabil, cu Charlie Hebdo. Dar cine sunt Charlie Hebdo? Un săptămânal satiric, definitoriu nu neapărat pentru libertatea de expresie, ci pentru umorul francez în genere, a cărui singură și simplă deviză este râdem de orice, oricum, oricând.
Un pact care le conferă, iată, o libertate absolută, așa cum au subliniat-o în repetate rânduri invitații postului de televiziune France 24 pe 7 ianuarie. Ar trebui, așadar, să ne ferim să râdem de orice după această primă săptamână din ianuarie? Ar trebui să ne fie frică? Dilema morală pe care o lansează această situație este fără echivoc: putem râde doar despre anumite subiecte, în timp ce altele ar trebui să fie evitate? În accepțiunea publică și în mentalul colectiv, o caricatură cu Iisus este mai puțin de blamat decât una cu Mahomed?
Riscul unei astfel de abordări este o escaladare vertiginoasă pe terment lung a islamofobiei, a xenofobiei și a radicalismului de orice fel. Vor răspunde însă Franța și Europa radicalismului prin libertate? Sau tot printr-o nouă formă de radicalism? Ce valoare mai are astăzi deviza atât de dragă francezilor și lumii occidentale, Liberté, égalité, fraternité care apare pe frontispiciul oricărei clădiri din administrația publică din Republică? Acest măcel al unei redacții întregi poate repune sub semnul întrebării fundamentul pe care s-a construit Republica Franceză, căci atât libertatea, egalitatea cât și fraternitatea au fost oficial sugrumate, anihilate, ucise cu barbarie.
Din această dilema morală reiese o a doua problemă fundamentală: cea a securității. Cum se face că în inima uneia dintre capitalele-far ale Europei poate avea loc în plină zi un astfel de carnagiu? Câți oameni dețin arme în Franța, câți știu să le folosească și câți zburdă liberi pe Quai d’Orsay, pe Champs-Elysées sau de ce nu prin Montmartre, printre terasele minione pe la care și noi am visa să mâncam un croissant? Există un control real, o statistica a traficului de arme în Europa? Câtă corupție și câtă crimă organizată a fost ținută sub preș în repetate rânduri de către presa și administrația din Franța?
Europa se schimbă, Franța se schimbă sub spectrul unui nou dușman fără chip: terorismul. Vom răspunde terorismului prin devize și concepte sau…
Denisa Cîrlomăneanu
[email protected]
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
