Expert Forum asigură, în toate cele trei zile ale alegerilor, asistență electorală pentru alegătorii care au întrebări legate de procedurile de vot sau sesizează nereguli. Expert Forum pune la dispoziția tuturor celor interesați numărul Telverde 0800 080 200 (pentru România, gratuit) și +40212 039 020 (cu tarif normal, pentru străinătate).
În același timp, alegătorii pot găsi informații utile privind procedurile de votare și votul prin corespondență pe platforma www.votcorect.ro, alături de un formular de sesizări. Fiecare dintre sesizări este analizată de juriști și experți electorali și transmisă instituțiilor relevante, unde este cazul.
Mai multe detalii despre serviciul de asistență electorală se găsesc pe www.votcorect.ro.
FiecareVot este o iniţiativă civică pentru observarea alegerilor şi referendumurilor. Scopul activităţii observatorilor este acela de a identifica şi semnala autorităţilor şi publicului neregulile survenite în procesul electoral. FiecareVot se bazează în primul rând pe efortul voluntar si neremunerat al cetăţenilor neafiliaţi politic, cu spirit civic. În cifre, în 2016, la parlamentare am acreditat 1200 de observatori, la referendumul pentru familie din 2018 peste 850 de observatori, iar la europarlamentarele din 2019 am trimis în secții 1300 de observatori, care au acoperit peste 3000 de secții din cele peste 19.000 organizate în țară și în străinătate.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: