Lucrări de infrastructură în comuna constănțeană Peștera

Unul dintre cele mai importante proiecte pe care comuna Peștera le are în derulare în prezent este cel referitor la pietruirea a aproape 4,5 kilometri de drumuri din satele Ivrinezu Mic, Izvrinezu Mare și Peștera. Lucrările de reabilitare au început în 9 octombrie 2017 și vor costa Primăria Peștera aproximativ 300.000 de lei. Tot în luna octombrie, administrația locală condusă de primarul Marius Liviu Petre a reușit să demareze proiectul de modernizare a rețelei de iluminat public, dar și să decolmateze canalele de colectare a apelor pluviale din intravilanul satelor Peștera și Izvorul Mare pentru a se pune la adăpost în cazul unor inundații cum au fost cele care au lovit localitatea în anii precedenți. Modernizarea rețelei de iluminat public constă în extinderea acesteia în zonele în care ea nu există încă, dar și montarea celor 200 de lămpi economice achiziționate cu aproximativ 19.000 de euro din bugetul local. Luna octombrie a fost marcată însă și de două evenimente care au punctat în segmentul educației din comuna constănțeană. În 5 octombrie, școala din Peștera și-a sărbătorit dascălii de Ziua Profesorului, atunci când cadrele didactice din școală i-au transmis un mesaj și actualului primar, Marius Liviu Petre, care până nu demult le-a fost coleg și director al instituției. Ulterior, la 8 octombrie, Primăria Peștera a asigurat schimbarea tuturor scaunelor elevilor, fie pentru că erau uzate, fie nu mai întruneau condițiile necesare asigurării unui studiu modern și adecvat: ”Avem bucuria de a fi sprijiniţi de autorităţile locale, cu-adevărat! Nu doar simple acţiuni de imagine… Şi când spunem acest lucru ne gândim la ceea ce edilii locali au reuşit să facă pentru Şcoala Peştera, de la începutul anului şcolar. Dacă în primele zile au fost înlocuite scaunele din lemn, acum a venit timpul ca în locul celor din piele ecologică să fie aduse altele, noi, comode şi gata să îi găzduiască, zi de zi, pe elevii noştri. Primarul comunei Peştera, Marius Liviu Petre a avut plăcerea de a le oferi elevilor, personal, această surpriză”, a fost mesajul transmis de conducerea școlii după primirea mobilierului nou.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: