Marți, 12 noiembrie, se va asfalta carosabilul pe strada Suceava, motiv pentru care circulația autovehiculelor va fi restricționată total pe tronsonul delimitat de strada Dobrilă Eugeniu și bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în intervalul orar 08:30-15:30, anunță Primăria Constanța.
Ca alternativă, municipalitatea recomandă conducătorilor auto care vor să ajungă pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, să circule pe strada Dobrilă Eugeniu sau pe strada Cișmelei, respectiv strada Dispensarului.
În paralel cu lucrările de decopertare a carosabilului, se lucrează la reabilitarea trotuarelor. Se înlocuiesc bordurile, sunt montate pavele moderne iar cablurile aeriene sunt coborâte în subteran. Au fost reconfigurate și locurile de parcare de pe aliniamentele stradale, numărul acestora a fost suplimentat, iar în perioada următoare vor fi puse la dispoziția riveranilor, precizează sursa citată.
“Pentru a permite accesul utilajelor, constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe carosabil Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări”, adaugă primăria în comunicatul de presă.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: