La 11 noiembrie 2018 întregul continent european a celebrat un secol de la încheierea oficială a Primului Război Mondial dar în Italia altul a fost subiectul public major.
În aceeaşi zi a luat sfârşit povestea de dragoste dintre vicepremierul Matteo Salvini şi o prezentatoare a televiziunii publice, RAI, Elisa Isoardi. „Cu un imens respect pentru dragostea adevărată pe care am împărtăşit-o, mulţumesc, Matteo”, scria vedeta un mesaj pe Twitter, preluat apoi de întreaga mass-media din Peninsulă.
Despărţirea de Elisa Isoardi a venit pentru ministrul de Interne într-un moment de pregătire a unuia dintre cele mai importante acţiuni ale guvernului de la Roma, anunţate încă din campania electorală şi prefigurate în numeroasele dispute cu oficialii de la Bruxelles.
Este vorba, desigur, despre Legea anti-imigraţie, „decretul Salvini” cum îl denumea cotidianul „La Stampa”.
Votul asumat de Camera Deputaţilor la 28 noiembrie, cu 396 de aprobări şi doar 99 împotrivă, a fost precedat, ca de obicei, de un întreg scenariu, cu protagonişti din toată Europa. „Clovnul malefic italian” îl desemna pe Matteo Salvini, pe prima pagină, influentul săptămânal german „Der Spiegel” în toiul celor mai recente dispute.
Meci de box politic între Italia şi Malta: Preludiul Legii anti-imigraţie
La mijlocul lunii noiembrie, ministrul de Interne de la Roma a acuzat, din nou, într-o conferinţă de presă, că Malta vecină ar ajuta migranţi africani să acosteze pe insula Lampedusa. La Milano, Matteo Salvini a evitat curiozităţile media despre motivele plecării Elisei Isoardi din patul conjugal generos afişat pe Instagram. Răbufnirea lui retorică era adresată mai degrabă Maltei: „Italia a primit 700.000 de imigranţi în ultimul an. Nimeni nu-şi poate permite să ne dea lecţii, cu atât mai puţin Malta”. Omologul său de la La Valletta i-a răspuns imediat, prin intermediul unui interviu acordat cotidianului „Times of Malta”: cel mai mic stat al Uniunii Europene nu îşi programează direcţiile de politică externă după programul guvernului de la Roma. Iar povestea lui Salvini, declara Michael Farugia mai departe, cu cei 13 migranţi dintr-o barcă, ajunşi într-un port italian după ce au fost direcţionaţi de o navă a pazei malteze de coastă este, pur şi simplu, neadevărată. Apoi, cu câteva zile înaintea votului final din Parlament asupra Legii anti-imigraţie, ministrul Matteo Salvini a acuzat aceeaşi Maltă că este „imaginea unei Uniuni Europene ruşinoase şi incapabile”. De ce? Conjugând în italiană verbul „a migra”, în deliciul gazetarilor prezenţi în jurul lui, Salvini a informat că peste 200 de refugiaţi au fost trimişi, la 23 noiembrie, în porturile italiene după ce au fost surprinşi în apele teritoriale malteze.
Se poate presupune că atacurile mediatice asupra Maltei au ţinut să atenueze dialogul coroziv dintre guvernul de la Roma şi Comisia Europeană. Pentru prima dată în istoria Uniunii Europene bugetul unui stat membru a fost considerat drept nesatisfăcător şi respins de oficialii de la Bruxelles. Ţinta de deficit a guvernului condus de Giuseppe Conte nu a inspirat încredere iar repartiţia cheltuielilor a stârnit un adevărat scandal. Oficialii italieni mai întâi au ripostat extrem de vehement şi de gălăgios. Ministrul de Interne, Matteo Salvini, l-a „executat” în public pe comisarul european Pierre Moscovici şi a anunţat că „nu există paşi înapoi”. Au fost. În linişte, tehnocraţii din birourile ministerelor de la Roma au început să lucreze la o nouă proiecţie bugetară, apropiată de cerinţele Comisiei Europene.
În acest context, Legea anti-imigraţie adoptată de Camera Deputaţilor elimină sistemul permiselor de azil umanitar, care au stat la baza fluxului de refugiaţi aşezaţi în Peninsulă în ultimii ani. Aproape 1 milion de cetăţeni din Africa, Asia şi statele balcanice non-UE s-au stabilit în Italia în ultimul deceniu iar problema aceasta, resimţită acut la nivelul opiniei publice, a stat la baza victoriei Mişcării 5 Stele şi a Ligii în alegerile parlamentare de la începutul acestui an. Campania electorală cu mesaje dure împotriva noilor veniţi a adus un capital consistent de imagine celor două formaţiuni anti-sistem şi a făcut din Matteo Salvini, după constiturea guvernului, la 4 martie, principala figură politică şi publică a Italiei. Sondaje recente de opinie asigură o susţinere confortabilă pentru aceste politici şi a reconstruit clasamentul principalelor forţe, acela în care Liga a devenit principalul actor al vieţii politice, înaintea câştigătorilor scrutinului electoral, Mişcarea 5 Stele.
Legea lui Matteo Salvini: mai degrabă un hashtag
Matteo Salvini este un împătimit al reţelelor sociale şi nu de puţine ori măsurile politice sau administrative au făcut deliciul cititorilor prin modalitatea inedită de interpretare. Există suficiente motive de a înţelege adoptarea Legii anti-imigraţie mai degrabă pentru colorarea profilului de social media al ministrului de Interne decât pentru a gestiona o situaţie atât de complicată.
Noua Lege prevede acordarea de două tipuri de permise pentru străinii din afara Uniunii Europene: permisul de protecţie specială, valabil un an şi permisul de catastrofă naturală în ţara de origine, valabil şase luni. Textul legislativ mai prevede expulzarea tuturor azilanţilor sau solicitanţilor de azil dacă au comis vreun delict pe teritoriul italian şi dacă au fost condamnaţi în primă instanţă. În plus, pentru cele aproape 150.000 de dosare de azil aflate în lucru la sfârşitul lunii octombrie, autorităţile italiene au primit libertatea de a le procesa mai rapid, fără a aştepta, cum era cazul până acum, argumentele şi evaluările diferitelor instituţii publice angrenate în stabilirea permisului de şedere. Înăspirea politicii de imigraţie a venit şi pe fondul declaraţiilor publice ale ministrului de Interne privind necesitatea unui recensământ asupra „populaţiei nomade”, care vizează în primul rând comunităţile de rromi din România şi Bulgaria.
Cotidianul conservator „Il Tempo” nota în deschidere că, pentru imigranţi, „sărbătoarea s-a terminat” iar guvernul „va face ordine, în sfârşit”. La fel susţine şi cel mai important cotidian catolic francez, „La Croix”, când vorbeşte despre „o nouă victorie pentru Salvini”. În replică, unul dintre cele mai importante titluri ale Peninsulei, „La Repubblica”, de stânga, analizează legea caracterizând-o prin „măsuri de o duritate fără precedent”.
Totuşi, aproape nimeni în Italia nu vorbeşte despre o realitate care ar putea transforma „decretul lui Salvini” mai degrabă într-un hashtag al reţelelor sociale.
Documentul adoptat la 28 noiembrie de camera inferioară a parlamentului italian vine după ce, de mai bine de un an, se pot constata efectele acordului semnat de ministrul socialist de Interne, Marco Minniti, predecesorul lui Salvini, cu preşedintele Consiliului Prezidenţial şi prim-ministru al Libiei, Fayez al-Sarraj.
Înţelegerea semnată anul trecut la Tripoli prevede limitarea drastică a plecărilor de refugiaţi din porturile libiene, prin obţinerea unui control adecvat din partea gardei de coastă, antrenată şi finanţată de guvernul de la Roma. Italia, în schimb, ar mai asigura susţinerea internaţională a guvernului de la Tripoli, contestat de grupările rebele, precum şi importante fonduri alocate nevoilor imediate ale Libiei. De mai bine de un an, numărul de refugiaţi acostaţi în porturile italiene s-a redus drastic iar o parte dintre cei surprinşi, totuşi, pe mare au fost retrimişi pe coasta africană.
Totodată, acorduri ale guvernului socialist anterior de la Roma au fost semnate şi cu alţi furnizori africani de refugiaţi, cum ar fi Republica Niger, unde a fost deschisă şi o ambasadă, în Niamey, şi au fost trimişi, în 2017, aproape 200 milioane de euro drept ajutoare financiare.
Prin urmare, problema imigraţiei africane, deşi acută şi, mai ales, sensibilă opiniei publice, ţine mai degrabă de gestionarea actualei comunităţi şi mai puţin de măsuri pentru oprirea ei.
În aceeaşi zi a votului din Camera Deputaţilor, agenţia naţională italiană de presă, ANSA, remitea publicităţii un comunicat semnat tot de Matteo Salvini potrivit căruia guvernul de la Roma nu va participa la reuniunea la nivel înalt din 10 şi 11 decembrie de la Marrakech (Maroc), unde urmează să se semneze aşa numitul Pact al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind migraţia. Documentul a fost deja contestat, până acum, de SUA şi de alte câteva state europene, între care Ungaria, Austria, Polonia, Republica Cehă şi Estonia şi este de aşteptat să mai urmeze şi altele.
El elaborează, în linii mari, principiile generale pe care statele lumii ar trebui să le adopte legislativ pentru a face mai permisivă stabilirea de refugiaţi pe teritoriile lor. Vocile oponenţilor vorbesc despre „obligaţia” de a primi milioane de imigranţi din Africa, Asia şi America Latină în vreme ce oficialii ONU asigură că, dimpotrivă, este nevoie de o reglementare mai clară a statutului acestora în societăţile în care se aşează. Pentru că problema imigraţiei este una cât se poate de acută la nivel mondial, mai ales în contextul eternelor războaie civile şi a corupţiei endemice din majoritatea statelor de pe continentele african, asiatic şi sud-american.
Refuzul guvernului italian de a semna documentul de la Marrakech vine după ce, în 2016, prim-ministrul socialist Matteo Renzi şi l-a asumat şi a promis adoptarea lui.
În zilele reuniunii din oraşul marocan, ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, şi-a programat o vizită oficială în Israel, urmând a fi primit atât de prim-ministrul Beniamin Netanyahu, cât şi de preşedintele Reuven Rivlin.
Cotidianul israelian „Yisrael Hayom” îl citează pe ministrul adjunct de Externe, Guglielmo Picchi, care a promis că, în timpul vizitei, Italia îşi va inaugura Centrul Cultural de la Ierusalim. Demnitarul de la Roma a asigurat că percepţia europenilor faţă de Israel este „în schimbare” şi că acest lucru va deveni şi mai vizibil după alegerile europarlamentare din mai 2019, când „forţele sănătoase” vor căpăta şi mai multă putere. Un motiv pentru prim-ministrul Netanyahu de a asigura, într-o declaraţie acordată cotidianului „Ha’aretz”, că vocile eurofobe din Uniunea Europeană (Italia, Ungaria, Republica Cehă, Polonia şi Austria) „nu promovează antisemitismul”.
O măsură legislativă italiană anti-imigraţie era aşteptată mai ales după incidentele provocate de guvernul de la Roma în vara acestui an, când navei „Aquarius”, cu 629 refugiaţi la bord (între care 134 de minori fără familii) i s-a interzis acostarea în porturile din Sicilia şi din insulele învecinate şi după tensiunile publice evidente declanşate cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cu oficialii guvernelor Maltei şi Spaniei dar şi din Comisia Europeană.
Dar ceea ce pluteşte deasupra politicii italiene acum, şi mai ales asupra „Căpitanului” Matteo Salvini, este întrebarea: cât din Legea anti-imigraţie este hashtag şi cât este necesitate actuală?
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
