PSD este singurul partid care are un panou electoral în incinta Portului Constanța. Acesta îl ilustrează pe Marcel Ciolacu, candidat din partea social-democraților la alegerile prezidențiale.
Solicitarea a venit din partea PSD Constanța și a fost aprobată de Administrația Porturilor Maritime Constanța, conform unui răspuns transmis de instituție la solicitarea ISE și G4Media.
“Împreună vom dezvolta Portul Constanța”, este mesajul panoului electoral, care îl are în prim plan pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, iar pe fundal este Portul Constanța.
Acesta este amplasat la intrarea în Portul Constanța, chiar în fața Autorității Navale Române și va rămâne acolo timp de o lună.
În anii electorali precedenți, Administrația Porturilor Maritime Constanța SA susține că nu a primit astfel de solicitări. Totodată, alte partide nu au cerut să își amplaseze panourile electorale în incinta Portului Constanța, conform răspunsului primit de ISE și G4Media din partea instituției.
Administrația Porturilor Maritime Constanța este o instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Ministerul este condus de Sorin Grindeanu (PSD). Totodată, Autoritatea Navală Română (ANR) este tot în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
În calitate de premier, Marcel Ciolacu a avut mai multe vizite oficiale în Portul Constanța, alături de ministrul PSD, Sorin Grindeanu.
Directorul general al Portului Constanța este numit de jure de Consiliul de Administrație care stabilește câștigătorul concursului care se organizează pentru ocuparea acestei funcții, însă de facto directorul portului nu este numit fără acordul și susținerea ministrului Transporturilor, au explicat surse care cunosc procedurile pentru G4Media.
- Citește și Portul Constanța a schimbat 20 de șefi în 32 de ani: Un director rezistă în medie doar 1,6 ani, mai mult însă decât un ministru la Transporturi
- Citește și Cum funcționează Portul Constanța: Informațiile relevante despre cel mai important port la Marea Neagră în contextul războiului din Ucraina/ Structură, organizare și evoluția traficului de mărfuri
- Citește și: FOTO Noul terminal din Portul Constanța de peste 82 milioane de dolari a fost inaugurat/ Premierul Ciolacu a făcut o nouă gafă și s-a adresat cu „onorată instanță”celor prezenți: „Mă numesc Marcel”
Candidații la alegerile prezidențiale
Marcel Ciolacu candidează din partea PSD la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă din partea PNL, în timp ce Mircea Geoană, fostul secretar general adjunct al NATO, candidează independent. Pentru alegerile prezidențiale și-au mai anunțat candidatura, printre alții: Elena Lasconi, liderul USR, George Simion, liderul partidului extremist AUR, dar și Diana Șoșoacă, liderul partidului extremist SOS România. Din postura de independent va candida fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall.
Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 24 noiembrie (primul tur) și 8 decembrie (al doilea tur).
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: