Zeci de studenți din Constanța s-au mobilizat pentru al treilea an consecutiv ca să aducă zâmbetul pe buzele copiilor și părinților din mai multe familii defavorizate din mediul rural.
Tinerii fac parte din Asociația Tineretul ONU România – filiala Constanța și sunt sprijiniți în demersul lor de profesorii de la Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității ”Ovidius”.
Studenții își promovează masiv demersul, care a devenit deja o tradiție, și astfel reușesc să strângă sute de kilograme de hrană și haine pe care le împart pe categorii, vârste și nevoi, le ambalează și le încarcă în mașinile voluntarilor care îi ajută cu transportul până la familii.
Roxana Camelia Ciuraru, președintele Asociației Tineretul ONU – filiala Constanța, a declarat că evenimentul capătă o amploare sporită cu fiecare an care trece și că tot mai multe persoane sunt dispuse să se implice într-o inițiativă care a început timid, cu pași mici. Anul acesta, Roxana și colegii săi vor reuși să ajungă la 21 de familii:
”Dincolo de a nota vreo schimbare, aș sublinia continuitatea efortului, intensificarea lui și amploarea mai mare pe care Campania a căpătat-o. Pe de altă parte este vorba și de experiența noastră, a organizatorilor, care, după trei ani, am învățat să promovăm mai bine Campania, să interacționăm cu posibilii donatori, să identificăm mai bine nevoile copiilor și familiilor lor. Am început cu câteva haine, încălțăminte, jucării. Acum primim și donații de alimente, produse de igienă, rechizite, în cantități tot mai mari. Grupul țintă a crescut, iar anul acesta vom ajunge la 21 de copii și familiile lor. Cazurile sociale s-au diversificat și par mai dramatice în fiecare an. Anul acesta, de pildă, vom ajunge la o familie care a rămas fără casă, la început de iarnă, în urma unui incendiu”, a declarat Roxana Ciuraru, studentă la Facultatea de Istorie și Științe Politice.
Inițiativa tinerilor a apărut în 2017, atunci când fosta conducere a asociației, reprezentată de studentele Florina Chirilă și Alina Vasile, au început să desfășoare o campanie umanitară.
”Lipsurile, fie că sunt materiale sau afective, răpesc șansa copiilor pe care îi vizităm la un viitor decent”
În campaniile lor, studenții colaborează cu departamentele de asistență socială din primării sau cu localnici pentru a depista cele mai sărace familii din satele în care merg. Tinerii sunt profund afectați de cazurile sociale cu care intră în contact și spun că cel mai frustrant este atunci când văd cum, sub privirile lor neputincioase, copiilor din mediul rural li se răpește șansa la viitor tocmai din cauza lipsurilor de orice fel, fie că sunt materiale, emoționale sau de educație.
Studenții au povestit cum de multe ori și-au abținut la rândul lor lacrimile și nu își puteau da seama dacă părinții și copiii cărora le duceau hrană și haine plângeau de bucurie sau pentru că deveneau conștienți de propria tragedie:
”Aceste familii nu au un adăpost care să se poată numi casă, nu au lemne de foc, nu au încălțăminte sau jucării, dar tragedia este că cei mici ai lor nu mai au nici viitor. Ochii lor sunt vag expresivi, iar printre lacrimi, deopotrivă ale părinților și ale copiilor, nu este clar dacă intuiești bucuria sau o și mai acută conștientizare a propriei drame. În fiecare an, am văzut suflete triste, copii care nu știau ce este bucuria de a primi. Familiile monoparentale, lipsa posibilităților de a merge la școală, problemele de sănătate, situația locuințelor și a veniturilor, sunt realități care conturează mult prea repede, prea din timp, existența copiilor pe care îi vizităm. Sunt fără copilărie și fără viitor”, a declarat Roxana, coordonatoarea proiectului umanitar.
Tinerii pleacă răvășiți emoțional de la fiecare familie nevoiașă cu care intră în contact și se întreabă cum e posibil ca sate relativ apropiate de Constanța, ”un municipiu cu accente de opulență”, să fie înghițite de sărăcie. Să fie incompetența autorităților de vină? Politicile publice aberante? Sau, pur și simplu, destinul?
Proiectul lor se numește ”UN Youth Constanța Christmas” și studenții spun că pentru ei înseamnă mai mult decât o simplă campanie socială. Tinerii spun că sunt fericiți în momentul în care dăruiesc donațiile pe care le-au strâns de la oameni și simt că asta este una dintre menirile lor și că ar trebui să fie și a întregii societăți civile:
”Credem cu tărie că aceasta este menirea societății civile, a ONG-urilor și a voluntariatului. Să suplinească, să completeze ceea ce sistemul nu poate, nu știe, nu reușește să facă. Este o formulă care dă roade în alte țări, iar aplicarea ei în România a întârziat nepermis de mult”, au mai declarat tinerii.
Anul acesta ajutoarele studenților vor ajunge în Tariverde, Râmnicu de Jos și Râmnicu de Sus, sate cu câteva zeci de familii, situate la aproximativ 40 de kilometri de Constanța.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: