Monica Ștefan, Inspector Poliția de Patrimoniu: „Se lucrează foarte mult pe prevenire și aș vrea să încercăm să ne mișcăm în sensul acesta, nu doar să ne întâlnim și să avem puncte de vedere comune“

În perioada 21 septembrie – 21 noiembrie s-a desfășurat Campania #RecuperareaPatrimoniuluiPierdut, un demers inițiat de ziarul Info Sud-Est în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța, Primăria Municipiului Constanța, Universitatea „Ovidius” din Constanța și Direcția Județeană pentru Cultură Constanța.

Campania a vizat modificarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice și s-a încheiat cu o conferință publică ce a avut loc în data de 23 noiembrie, în Sala Ovală a Prefecturii Constanța.

Întâlnirea a reprezentat o premieră pentru Constanța pentru că a reușit să îi aducă la aceeași masă pe toți actorii instituționali importanți pentru soarta patrimoniului istoric.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Prezentă la eveniment, Monica Ștefan, Inspector principal Poliția de Patrimoniu, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, a declarat:

„Titlul acestei campanii #RecuperareaPatrimoniuluiPierdut – din punctul de vedere al instituției mele, pierdut înseamnă furat, distrus. Vreau să atrag atenția în mod foarte serios că există o serie de cercetări, o parte s-au discutat, s-au atins aici ca subiect. Interesul instituției este să rezolvăm aceste probleme, nu să căutăm neapărat vinovați și să tragem la răspundere penală, pentru că asta este atribuția mea conform fișei postului. Intenția instituției la modul general, a Inspectoratului General al Poliției, este tot de protecție, tot de protejare. Se lucrează foarte mult pe prevenire și aș vrea să încercăm să ne mișcăm în sensul acesta, nu doar să ne întâlnim și să avem puncte de vedere comune. Să ne mișcăm puțin, mult, cât putem. Aceeași problemă pe care a ridicat-o domnul Citirigă, vreau neapărat să luați în considerare faptul că este nevoie de un muzeu la Mangalia și de specialiști acolo.

Eu am mari probleme în zona de sud a județului legate de aspectele din domeniu. O altă problemă pe care vreau să o ridic și pe care o parte din persoanele care sunt prezente aici o știu – există în lucru la Ministerul Culturii un cod al patrimoniului, care este în discuție. Un cod al patrimoniului, pentru mine, este iar o inițiativă foarte bună în sensul că, dacă statul protejează familia și există un cod al familiei, protejează partea civilă, există un cod civil, este un semnal foarte important că este cazul de un cod al patrimoniului. Problema este, pentru că mă adresez în special viitorilor parlamentari, acest cod al patrimoniului deocamdată înglobează legislația actuală. Adică degeaba adunăm într-un cod de patrimoniu o legislație care este perfectibilă. N-am să vă mai spun cu ce probleme se confruntă instituția mea, să sperăm că vor fi reglate în timp, că vom găsi soluții în domeniul acesta. În afară de codul patrimoniului, ceea ce vreau să vă spun din ce semnale am eu este că se intenționează ca această problematică a patrimoniului să se ridice la nivel de interes național. Cu multe implicații pentru toate instituțiile care au o tangență cu patrimoniul. Este o direcție pe care se poate merge în viitor în măsura în care se dorește, evident“. 

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: