Morți din greșeală în ’89. Cum a fost Revoluția la Constanța

Articol publicat inițial în Ziarul Libertatea.

”Să numești Constanța oraș-martir al Revoluției este puțin cam prea mult”, spun cei pe care decembrie 1989 i-a prins la 30, 40 sau 50 de ani, în haine civile sau militare. Toți au aceeași variantă despre evenimentele pe care le numesc ”Revoluție, dar nu aici”.

Aici a fost liniște până în 22 decembrie, când Nicolae Ceaușescu a fugit spre Târgoviște și haosul a înghițit, în cele din urmă, și Constanța, mai spun ei.

Publicitate electorală

30 de constănțeni au murit în 1989, iar alți 88 au fost răniți. Doi dintre ei au murit la Timișoara și București, iar din cei 28 rămași, 19 erau militari, 6 muncitori, 2 studenți și un copil care nu împlinise încă 6 ani.

Doar patru dintre ei au murit la ore când afară era încă lumină. Toți ceilalți au murit pe întuneric sau în crepuscul, atunci când lumina și întunericul îmbracă forme confuze.

Statisticile arată că cele mai multe victime au fost făcute de către militarii M.Ap.N, iar oamenii au murit sau au fost răniți prin împușcare din următoarele cauze, în ordinea descrescătoare a numărului de victime: ”incidente între unitățile militare”, ”erori militare”, ”mânuirea imprudentă a armamentului”, ”nerespectarea regulilor de pază”, ”tentative de sinucidere”.

Din amintirile unor militari care au trăit Revoluția la Constanța, fie ca soldați sau comandanți, tabloul arată absurd: sub manipularea televiziunii publice care anunța că teroriștii destabilizează țara, militarii, cei mai mulți tineri, au fost cuprinși de paranoia, frică, emoții și panică și au început să tragă haotic, la orice zgomot li se părea nelalocul lui:

• ”Până în 22 decembrie nu s-a tras în Constanța. Marii revoluționari au fost, de fapt, prăduitorii. Unii au jefuit primăria atunci, în 1989, alții 10-20 de ani mai târziu.

• S-au împușcat militarii între ei. Din greșeală, confuzii, emoții. Și au mai murit și câțiva civili care n-au răspuns la somații. Militarii aveau capetele împuiate de manipularea TVR, care vorbea de teroriști și bombe.

• Un elev și-a împușcat superiorul. Cum auzeau un zgomot, militarii, mai ales cei tineri, trăgeau ca la nuntă. De frică și paranoia că vin teroriștii peste noi.

• Un bărbat se întorcea cu familia din Valu lui Traian, pe-atunci un sat de la marginea Constanței, și a fost împușcat mortal pentru că nu a oprit la semnalele filtrelor Armatei care instaurase starea de urgență. Omul băuse și credea că va face pușcărie dacă oprește și milițienii își vor da seama că umblă băut la volan. De fapt, era doar Revoluția, care ajunsese și la Constanța.

• Unul dintre civili a murit pentru că se grăbea la serviciu și nu a vrut să oprească la un filtru de pe Șoseaua Mangalia. Nu știa că astea erau regulile atunci: nu opreai, te ciuruiau. Așa au murit cei mai mulți dintre civili, n-au oprit la semnale.

• Ce nu știți voi este că atunci nu era ca astăzi, să scoți telefonul și să mai citești o actualizare de știre, să înțelegi în timp real ce se întâmplă. Nimeni nu înțelegea nimic din ce se petrecea în jur. Noi n-am avut un ”Breaking-news: A început Revoluția”.

• Din fericire, la Constanța au murit doar câțiva oameni. Din păcate, au murit ca proștii, Dumnezeu să-i ierte”.

În urma morților, au rămas revoluționarii de carton ai Constanței care astăzi își flutură carnetele de ”luptători în 22”. Ei sunt, de fapt, o mână de politruci care s-au reorientat rapid în primele ore ale democrației. În alte cazuri, ”revoluționarii” sunt oamenii care au venit în goană din cartierele rău famate ale orașului, atunci când au auzit că ”la Casa Albă”, adică la Prefectură, se împart bunurile de lux ale instituției. Au plecat de-acolo cu televizoare, covoare, mobilier și, în cealaltă mână, cu adeverințele de revoluționari.

Altă categorie de ”revoluționari” a ocupat rapid fotoliile lăsate libere de comuniști.

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, este unul dintre ei.

Copilul unor comuniști la cel mai înalt nivel (mama, șefa de cabinet a ministrului Culturii care se ocupa cu cenzura și propaganda comunistă, iar tatăl, piesă-cheie în Ministerul Agriculturii și cel care a înființat flota de pescuit oceanic a României), Mazăre s-a autoproclamat ”revoluționar cu arma în mână” , și-a înființat propria Facultate de Marină Civilă, a ajuns deputat PD în 1996, iar din 2000 a condus Constanța până în 2015, când și-a dat demisia în urma dosarelor penale care îl ajungeau din urmă.

Astăzi este în pușcărie pentru că a constituit un grup infracțional organizat format din 30 de angajați în primărie, notari, evaluatori și afaceriști, împreună cu care a retrocedat ilegal hectare întregi din parcurile, plajele și cele mai bune zone ale Constanței.

Tot la pușcărie este astăzi și fostul său coleg și camarad Nicușor Constantinescu, un alt fost revoluționar, care conducea Consiliul Județean Constanța în timp ce Radu Mazăre conducea primăria.

Nicolae Moga este un alt ”revoluționar” de seamă al Constanței care, înainte de 1989, făcea parte din conducerea Centralei de la Cernavodă, o structură-cheie a securității țării, iar imediat după Revoluție a fost numit subprefectul județului Constanța (1991-1993). A mai ocupat această funcție și în 2003, când a fost numit de Adrian Năstase. Din 2008, Nicolae Moga este senator PSD.

Totodată, Moga a fost numit ministru de Interne în iulie 2019, după ce Carmen Dan și-a dat demisia. Revoluționarul a rezistat 6 zile în această funcție pentru că, la scurt timp după ce a fost numit, a izbucnit cazul Caracal, de care Moga a fugit, refuzând să-l gestioneze.  

Dar pentru prezența lui eroică la ”Revoluția din Constanța”, prezență de care, spre exemplu, deținutul politic Paul Andreescu nu își amintește, Nicolae Moga a primit un teren de jumătate de hectar în nordul stațiunii Mamaia pe care, ulterior, și-a construit un complex turistic uriaș.

Iar exemplele precum Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Nicolae Moga sunt doar trei dintre ele. Putem continua lista în alte sute de exemple pentru că, în acte, Constanța are peste 1000 de revoluționari, împărțiți în șapte asociații la nivelul județului. Constanța, orașul-martir al morților din greșeală.