Șeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, a transmis joi o scrisoare de condoleanțe Ambasadei Republicii Franceze în România, în care deplânge manifestările crude, sângeroase la care s-au dedat așa-ziși musulmani francezi pentru a reduce la tăcere ziariștii publicației satirice Charlie-Hebdo, precizează Agerpres.
„Toate evenimentele tragice care se desfășoară cu o cruzime desăvârșită nu au nicio legătură cu religia islamică, iar cei care le provoacă nu pot fi recunoscuți drept frați de confesiune musulmană, conform preceptelor religioase pe care noi le practicăm, în concordanță cu învățăturile Coranului și cuvântul Profetului Muhammad. Islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet, iar religia noastră, mai presus de orice, este împotriva oricărei vărsări de sânge și condamnă ferm asemenea atentate, la natura ființei umane, care este socotită ca una de origine divină, după natura și asemănarea Creatorului. Drept urmare, în calitate de imam și lider al unei importante și tradiționale comunități musulmane din Europa, condamn acest act de terorism și adresez condoleanțe familiilor îndoliate și poporului francez și mă rog în continuare bunului Allah să ne binecuvânteze și să ne protejeze țara, România, și poporul nostru tolerant. Amin !“, a transmis Muftiul Muurat Iusuf, citat de Agerpres.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: