Nauru contra Chinei comuniste. Cea mai mică republică insulară din lume înfruntă un colos mondial

Insula Nauru (foto: Pacific Standard)
Insula Nauru (foto: Pacific Standard)

Deşi într-o ofensivă geopolitică, economică şi militară, R.P. Chineză se opinteşte în teritoriile insignifiante ca dimensiuni din Oceanul Pacific. Acum câteva săptămâni, autorităţile din Insulele Solomon au refuzat chinezilor construcţia unui port. Şi mai grav, Nauru cere daune Beijingului pentru ofensa de a nu fi tratată egal în sistemul relaţiilor internaţionale.

Furtună contra Chinei comuniste în Pacific?

La 24 martie 2019, Parlamentul Republicii Nauru a votat în unanimitate o rezoluţie potrivit căreia se respinge principiul existenţei unei singure Chine, cheia de boltă a ideologiei regimului comunist de la Beijing, şi se condamnă ideea „o ţară, două sisteme”, cea care a stat la baza revenirii coloniei britanice Hong Kong, în 1997, şi portugheze Macao, în 1999, între frontierele R.P. Chineze.

Parlamentul din Nauru a mai recunoscut şi că Taiwan, insula chineză secesionistă din 1949, este „o naţiune suverană şi independentă”.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Nauru este singurul stat din lume care a adoptat în mod oficial aceste principii contrare politicilor R.P. Chineze.

Ce este Nauru?

Nauru este cea mai mică republică insulară din lume, în Pacificul de Sud, cu doar 21 de kilometri pătraţi suprafaţă şi o populaţie de aproape 13.ooo locuitori. Este al treilea cel mai mic stat de pe glob, după Vatican şi Monaco. Atât de mic, încât Nauru nici nu are o capitală în sensul propriu-zis al cuvântului.

Insula a fost anexată în 1888 de Germania iar apoi, după Primul Război Mondial, a fost administrată în numele Ligii Naţiunilor de Australia şi Noua Zeelandă, dominioane britanice la acea dată. Ocupată de Japonia în 1942, Nauru a reintrat în administrarea Australiei şi Noii Zeelande în 1945, până la proclamarea independenţei, în 1968.

Cum este membru al Commonwealth-ului, Nauru a primit în 1982 vizita istorică a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Insula nu are zone protejate natural, monumente istorice sau ape curgătoare, dispune de 30 de km de şosea, de 3,9 km de cale ferată (construită în 1907) şi numără cel mult 200 de vizitatori străini pe an. 71% dintre locuitori suferă de obezitate şi 40% de diabet în diferite forme. 90% dintre locuitori sunt şomeri, statul nu dispune nici de armată, nici de poliţie (ele sunt asigurate de Australia) iar Produsul Intern Brut al Nauru este al doilea cel mai mic din lume: 102 milioane dolari în 2018 (spre comparaţie, Tuvalu vecin are doar 34 de milioane de dolari).

Nauru a fost cândva al doilea cel mai bogat stat din lume, din punct de vedere al venitului pe locuitor, de trei ori mai mult decât în SUA, de pildă. În anii 1960-1990, Nauru a exploatat sălbatic resursele sale de fosfaţi, ceea ce i-a adus o bunăstare de-a dreptul legendară. Mica insulă a construit în 1977 la Melbourne cel mai înalt zgârie-nori al Australiei, de 190 metri înălţime, Nauru House Building. Un port luxos, sute de proprietăţi pe insulele din Pacific, imobile pe teritoriul SUA, cel puţin 6-7 automobile în curtea fiecărei familii, aşa au arătat cele trei decenii de bogăţie.

În 1998, resursele de fosfaţi s-au terminat, în urmă a rămas un dezastru ecologic, o insulă complet despădurită şi o populaţie care astăzi trăieşte aproape exclusiv din ajutoarele financiare ale Australiei şi Taiwanului. Corupţia şi instabilitatea politică au accentuat dezastrul: o vreme, Nauru a încercat să fie un paradis fiscal iar peste 70 de miliarde dolari au fost albiţi de mafia rusă aici. Presiunile SUA şi Australiei au scos republica de pe lista neagră iar astăzi nu mai exisă aici nicio companie cu căsuţă poştală.

Nauru înfruntă R.P. Chineză. De ce?

În 1985 Nauru a stabilit relaţii diplomatice cu Republica China (Taiwan), acest lucru însemnând că nu mai are nici un contact oficial cu R.P. Chineză, statul comunist de la Beijing.

Crizele economice, financiare şi politice din Nauru, următoare epuizării resurselor de fosfaţi în 1998, au condus la ideea unei apropieri de Beijing, pentru obţinerea de avantaje financiare care să salveze ţara. La 21 iulie 2002, la Hong Kong, preşedintele din Nauru, Rene Harris, a semnat alături de oficiali chinezi documentul bilateral prin care se stabileau relaţii diplomatice cu R.P. Chineză. Beijingul a cerut ruperea imediată a relaţiilor cu Taiwan, lucru care s-a şi întâmplat. Nauru, spun sursele politice interne, a primit la schimb din partea Beijingului promisiunea că îi vor fi acordate 130 milioane dolari, mai mult decât Produsul Intern Brut anual.

Nu i-a primit.

În mai 2005, după mai puţin de trei ani, la Taipei, preşedinţii din Taiwan şi Nauru, Chen Shui-bian şi Ludwig Scotty, restabileau relaţiile diplomatice dintre cele două state. De data aceasta, Taiwanul s-a asigurat că Nauru va primi anual o stipendie de minim 10 milioane dolari. În plus, telegrame diplomatice americane date publicităţii în 2007 în scandalul Wikileaks şi amintite de cotidianul britanic „The Guardian” susţineau că Taiwanul plătea 5000 de dolari lunar fiecărui ministru din Nauru pentru menţinerea relaţiilor diplomatice bilaterale.

În 2019, Taiwanul este recunoscut diplomatic de doar 15 state din lume, dintre care 4 în Pacificul de Sud, unul în Europa (Vatican), iar restul în America Latină şi Africa. Disputa politică, ideologică şi geopolitică dintre R.P. Chineză şi Taiwan s-a accelerat după 2016 când la Taipei a devenit preşedinte Tsai Ing-wen, o susţinătoare a independenţei. Reacţiile la adresa Chinei comuniste au devenit din ce în ce mai puternice la Taipei, în ciuda aprofundării relaţiilor comerciale şi financiare bilaterale. „Autorităţile de la Beijing – declara în martie 2019 preşedinta Taiwanului – continuă să se folosească de sistemul nostru democratic, transparent şi deschis, pentru a interveni în problemele sociale, economice şi politice ale ţării noastre. Acesta este cel mai mare risc de securitate pentru Taiwan”.

Iar disputa geopolitică în Pacificul de Sud, o regiune imensă ca întindere, cu doar 16 state insulare şi o populaţie ce abia depăşeşte 3,2 milioane locuitori, a devenit din ce în ce mai consistentă. R.P. Chineză are drept obiective fundamentale nu doar extinderea perimetrului de securitate în detrimentul SUA sau obţinerea de resurse naturale ci şi eliminarea Taiwanului din relaţiile internaţionale regionale. 4 din cele 16 state insulare au relaţii diplomatice cu Taiwan şi, prin urmare, nu recunosc R.P. Chineză. În acest context, din toamna anului 2018 persistă rumori, aduse public de „Asia Times”, potrivit cărora chinezii sunt gata să construiască în Vanuatu o importantă bază militară navală, asemănătoare celei din statul african Djibouti.

Nauru a preluat, de o scurtă perioadă de timp, ofensiva anti-chineză în regiune. Cea mai mică republică insulară a lumii se războieşte diplomatic cu a doua putere economică şi militară a lumii, cu un colos de aproape 1,5 miliarde locuitori.

În septembrie 2018, la Forumul Insulelor din Pacific, preşedintele din Nauru, Baron Waqa, a declanşat un imens scandal internaţional la adresa şefului delegaţiei R.P. Chineze, Du Qiwen. „Un nimeni”, „un nebun”, „un nesimţit”, aşa l-a caracterizat preşedintele Waqa pe chinez după ce acesta, neinspirat, a cerut cuvântul înaintea prim-ministrului din Tuvalu. „Arătaţi un pic de respect!” a strigat Baron Waqa, cerând evacuarea chinezilor din sală. Mai apoi, într-o conferinţă incendiară de presă, preşedintele din Nauru a ţinut să mai precizeze: „Chinezii nu sunt prietenii noştri. Au nevoie de noi doar pentru a-şi urmări interesele. Nimeni nu poate veni la noi şi să ne dicteze ceva”.

Desigur, în mod oficial Nauru a cerut scuze diplomatice R.P. Chineze, pe care nu le-a primit, însă.

Acest lucru a fost confirmat de preşedintele Baron Waqa la mijlocul lunii ianuarie 2019, la postul public de radio din Noua Zeelandă, după o vizită oficială de cinci zile în Taiwan, în care a acuzat din nou R.P. Chineză că „încearcă să câştige şi să domine statele insulare din Pacific”.

Mai trebuie precizat şi că reuniunea internaţională s-a ţinut cu bani primiţi în bună măsură din Taiwan şi că, anterior, autorităţile din Nauru refuzaseră să vizeze paşapoartele diplomatice ale delegaţiei R.P. Chineze.

În acest context, înaintea vizitei oficiale din 25 martie 2019, pe care preşedinta Taiwanului a făcut-o în Nauru, Parlamentul insulei a adoptat rezoluţia care respinge principiile călăuzitoare ale relaţiilor internaţionale ale R.P. Chineze („o singură Chină”, „o ţară, două sisteme”) şi a recunoscut independenţa Taiwanului.

Aceasta este o iniţiativă unică în plan global, până acum.

Tot în martie 2019, cele două state au semnat un acord de colaborare în domeniul gărzilor de coastă, Taiwanul asumându-şi şi el (alături de Australia) securitatea ţărmurilor insulei Nauru. În acelaşi timp, prin încheierea acestui document, Taiwanul a obţinut dreptul de a acţiona în Oceanul Pacific, fără restricţii, la concurenţă cu R.P. Chineză.

Relaţiile noastre sunt acum mai solide ca niciodată deoarece liderii din Nauru nu mai au nici un fel de iluzii referitoare la China” spunea ministrul de Externe de la Taipei, Joseph Wu, în august 2019, aflat într-un turneu diplomatic în statele partenere din Pacific. Iar acest lucru se reflectă, bineînţeles, şi în constanţa ajutoarelor financiare care sosesc dinspre Taiwan spre Nauru. Nici preluarea conducerii statului Nauru, în octombrie 2019, de către noul preşedinte ales, Lionel Aingimea, nu a modificat percepţia faţă de Taiwan. Chiar dimpotrivă, noul şef al statului a menţionat, în prima sa declaraţie de politică externă, că „Nauru consideră că relaţiile cu Taiwan sunt relaţii de familie”.

Competiţia geopolitică din Pacific dintre cele două state chineze a devenit, de aproape doi ani, extrem de acerbă. Un think-tank american, Lowy Institute, preluat de postul de televiziune CNBC, relata în septembrie 2019 că RP Chineză a cheltuit, din 2011, 1,26 miliarde dolari pentru aliaţii săi regionali (Fiji, Samoa, Tonga, Vanuatu, Papua-Noua Guinee) în vreme de Taiwan a alocat o sumă de 224 milioane dolari.

Bătălia dintre Nauru şi RP Chineză, cu arme exclusiv diplomatice, relevă nu doar o competiţie pentru Pacific ci este, în cele din urmă, fotografia aspiraţiilor mondiale ale Beijingului, încadrate în proiectul „Un Drum, O Centură”. Rămâne să urmărim detaliile meciului dar, mai ales, finalul. Pariază cineva pe Nauru?

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: