După câteva luni de luptă între viață și moarte, fostul președinte sud-african Nelson Mandela a decedat la 5 decembrie, punând capăt unei incertitudini generale asupra destinului său.
Resemnați și smeriți cu faptul că lumea va deveni mai săracă odată cu pierderea lui Mandela (poate chiar din primele clipe ale bolii sale) contemporanii marelui ,,umanist’’ devin tributarii direcți ai valorilor, ideilor, scopurilor și calităților pe care în cei 95 de ani de existență Mandela le-a promovat și apărat. Indubitabil, viața fostului președinte reprezintă un veritabil izvor de inspirație pentru modelul de om exemplar contemporan pe care, în originalitatea lui, umanitatea trebuie să-l cultive în toate colțurile globului pământesc.
Mai întâi de toate, viața lui Nelson Mandela conține toate ingredientele necesare pentru a-i crea acestuia aura de erou contemporan. Dacă ne-am opri asupra educației și formării sale, am putea să o considerăm excepțională luând în calcul timpul și spațiul în care s-a dezvoltat Nelson Mandela. Născut la 18 iulie 1918 în Umtatu, Africa de Sud, Nelson Mandela a fost influențat puternic de copilăria sa petrecută în cea mai mare parte în cadrul familiei regale Thembu a clanului denumit Madiba, timp în care a prins gustul ,,obiceiurilor și a ritualului’’, fundamentale pentru formarea spiritului său național african. Pe lângă însușirea tradiției și a istoriei locale, caracterul tânărului Mandela a fost influențat de școala metodistă creștină (care i-a și dat numele englezesc Nelson) la care s-au subscris calitățile moștenite de la tatăl său, spiritul rebel și simțul ferm pentru adevăr.
Toate acestea, după cum o arată însăși viața protagonistului nostru, anticipau intrarea în lume a unui personaj revoluționar prin mentalitatea și calitățile sale. Ca și caracter format pe baza unui profund atașament pentru valorile africane, ascensiunea politică a reprezentat pentru Nelson Mandela implementarea propriilor sale convingeri politice revoluționare pentru anii ’40-50 ai secolului trecut. Convingerile și faptele sale centrate pe lupta împotriva apartheidului (acea politică de segregare rasială vi-zibil promovată în Africa de Sud la nivel instituțional) i-au adus lui Nelson Mandela detenția politică, perioadă de viață pe care o regăsim obligatoriu în biografia marilor personalități ale istoriei.
În sfârșit, după anii petrecuți în detenție (1962-1990), Nelson Mandela va aplica lovitura decisivă apartheidului, în timpul unicului său mandat (1994-1999) de președinte al Africii de Sud, primul președinte de culoare de la Pretoria a reușit să transformare statul sud-african într-o democrație de tip occidental pe un continent în care asemenea realizări politice par a fi încă iluzorii, desăvârșind astfel mitul propriei sale personalități.
Cu profund respect și veșnică recunoștință, subscriem cuvintelor exprimate de președintele SUA Barack Obama că odată cu moartea lui Nelson Mandela ,,am pierdut una dintre cele mai influente, mai curajoase și profunde ființe umane cu care am fost contemporani pe acest pământ. Nelson Mandela a lăsat țării sale moștenirea libertății, iar lumii, moștenirea păcii’’. Dumnezeu să-l odihnească în pace…
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: