Organizatorii Neversea, festivalul de la malul mării așteptat în fiecare vară, au început seria indiciilor despre artiștii care ar urma să urce pe scenă vara asta.
Printr-o postare pe Instagram de luni aceștia au anunțat că din 9 mai vor începe să facă publice oficial numele artiștilor care vor evolua în 4-7 iulie.
În comentariile unor postări anterioare unii dintre fanii festivalului s-au arătat dezamăgiți că nu au primit indicii despre artiștii din 2024 cu mult mai devreme, așa cum s-a întâmplat, spre exemplu, în 2023, atunci când programul artistic a fost anunțat încă din iarnă.
- Contactați de ISE, organizatorii Neversea nu au transmis un punct de vedere cu privire la motivele din cauza cărora artiștii din acest an vor fi anunțați cu mult mai târziu față de anii precedenți.
La câteva ore după anunțul referitor la lista oficială a artiștilor, organizatorii au lansat și primul indiciu cu privire la un posibil artist:
”Ne vedem la malu marii” a fost jocul de cuvinte (”mării” scris fără diacritice) care l-ar putea anunța pe Maluma, cunoscutul cântăreț de muzică latino.
Comunicarea prin astfel de indicii care lasă de înțeles cine ar putea să urce pe scenă, dar fără să reprezinte un anunț oficial reprezintă una dintre ”amprentele” de comunicare între organizatorii Neversea și fanii festivalului.
Citește și: Au fost anunțați primii artiști care vor urca pe scenele Neversea în această vară
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: