Noul spital de oncologie și cardiologie din Constanța, declarat eligibil pentru finanțare din PNRR/ Urmează expertiza tehnică și ierarhizarea proiectelor

sursa foto: Primăria Constanța
sursa foto: Primăria Constanța

Proiectul noului spital de oncologie și cardiologie din Constanța a fost inclus pe lista unităților medicale din România eligibile pentru finanțare prin PNRR, transmite Primăria Constanța într-un comunicat de presă.

“Spitalul va fi focusat pe două specialități, Cardiologie şi Oncologie, esențial în completarea infrastructurii medicale a regiunii. Noul spital va avea cȃte două funcționalități pentru fiecare specialitate medicală, respectiv, ambulatoriu cu paturi de zi (40 paturi) şi spitalizare continuă, inclusiv ATI (64 paturi). Specialitatea Cardiologie va completa serviciile medicale existente, acestea neacoperind la acest moment în localitate şi regiune cerințele şi necesarul populației. Pentru Oncologie nu există la acest moment servicii medicale, acestea fiind satisfăcute în alte localități, în special în Bucureşti. Noul spital va beneficia de cele mai noi şi înalte tehnologii în ambele faze de realizare, cea constructivă şi cea echipamentelor şi aparaturii, precum şi un nivel de digitalizare şi sustenabilitate inexistent în regiune”, este descrierea noului spital facută de primărie. 

Acum că Ministerul Sănătății a declarat eligibil proiectul, urmează etapa de evaluare tehnică și ierarhizare, conform metodologiei pentru aprobarea investițiilor din PNRR, mai este menționat în comunicatul citat.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Fondurile nerambursabile din PNRR ar acoperi peste 98 de milioane de euro din valoarea totală de 103 milioane de euro a proiectului, precizează primăria.

Noul spital va fi amplasat pe Bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Dacia Service, pe un teren de 19.660 de metri pătrați (mp). Clădirea va avea un demisol, un parter și trei etaje, pe o suprafață construită de de 2.991 mp și o suprafață desfășurată de 12.202 mp.

Proiectul face parte din lista celor 42 de spitale declarate eligibile pentru finanțare în cadrul PNRR. Dintre aceste 42 de instituții medicale, vor fi alese minimum 25 de proiecte câștigătoare, în limita bugetului alocat, conform Ministerului Sănătății. 

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: