O groapă cu deşeuri importate din România a fost descoperită lângă Plevna. Parchetul General din Bulgaria a deschis o amplă investigaţie

sursa foto: Pexels
sursa foto: Pexels

În gropi excavate, cu o adâncime de 3 metri, aflate la marginea satului Rupţi, din obştina (municipalitatea) Cerven Briag, regiunea Pleven (Plevna), au fost descoperite deşeuri conţinând baterii şi materiale componente de baterii reutilizabile, a informat agenţia bulgară de ştiri Novinite, la 2 iulie.

Experţii au stabilit că cea mai mare parte a acestor deşeuri provine din România şi, posibil, Slovacia, şi au fost aduse şi îngropate în Bulgaria în urmă cu 4-5 ani. În zona localităţilor din apropierea gropii ilegale cu deşeuri au fost făcute cercetări, experţii susţinând că există niveluri scăzute de radiaţii, care nu pun în pericol sănătatea oamenilor dar care afectează mediul înconjurător.

Şeful Parchetului General din Bulgaria, Ivan Gheşev, a asigurat că instituţia pe care o conduce „nu va permite ca oameni de afaceri iresponsabili să otrăvească natura” şi a asigurat că va solicita colaborarea partenerilor din România în acest caz.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: