Oportunităţi de angajare şi de practică pentru studenţii UOC, în cadrul Grupului Renault

Specializarea Autovehicule Rutiere (AR) din cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă (FIMIM) a Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC), în parteneriat cu Groupe Renault România, organizează, în perioada 23-24 noiembrie, o serie de întâlniri cu absolvenţii şi studenţii, care au ca obiectiv prezentarea oportunităţilor de angajare şi de practică şi recrutarea acestora.

La eveniment vor participa ing. Dănuţ Pesceanu şi ing. Alin Mihai, reprezentanţi ai Centrului de cercetări pentru automobile Dacia- Renault Technologie Roumanie (RTR), departamentul Instalaţii de propulsie. Discuţiile se vor axa pe proiectele de viitor ale SC Automobile Dacia SA şi ale Centrului Tehnic Titu. Totodată, vor avea loc interviuri de angajare cu absolvenţii facultăţii şi interviuri cu solicitanţii de stagii de practică (studenţi din anul III şi IV).

Manifestarea face parte din activităţile proiectului „Primăvara Automobilului Constănţean 2017-2018”, ce a inclus implicarea în studiile de optimizare a traficului a Specializării AR, participarea şi aigurarea suportului logistic la Zilele Academiei Tehnice din România şi participarea echipelor de studenţi la concursurile naţionale cu profil ingineresc, desfăşurate cu ocazia Congresului Internaţional de Automobile Piteşti 2017, la începutul acestei luni. Acţiunile vor continua cu vizite tematice la Muzeul Tehnic, Ţiriac Collection, Salonul Automobilului Bucureşti, Şantierul Naval Cernavodă, la RTR Titu şi uzina Dacia, prelegeri şi lansări de carte ale unor invitaţi de marcă de la universităţi din Germania şi Austria.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Specializarea Autovehicule Rutiere din cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă a Universităţii „Ovidius” din Constanţa colaborează de peste un deceniu cu Groupe Renault România.

Program:
• Joi, 23 noiembrie 2017, între orele 12.00-15.00, Amfiteatrul A01 (Sediul central,
Bd. Mamaia nr.124)
Incursiune în viitorul automobilului Dacia-Renault – „made in România”

• Vineri, 24 noiembrie 2017, între orele 10.00-16.00, sala CNP1, (Sediul central,
Bd. Mamaia nr.124)

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: