Ordonanța Militară 6: Municipiul Suceava intră în carantină

Luni seară, Guvernul a emis Ordonanțele Militare nr. 5 și 6. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut declarații în formula deja consacrată, alături de secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat.

Marcel Vela a anunțat că municipiul Suceava este primul oraș din România care intră în carantină totală. Până la acest moment, în Suceava sunt 593 de cazuri de infectare cu COVID-19 din cele aproximativ 2000 la nivel național. Tot aici au fost înregistrate, până luni, 21 de morți.

Bogdan Despescu a citit prevederile Ordonanței Militare 5, adoptată luni, 30 martie:

Publicitate electorală
publicitate electorală
  • Se prelungește suspendarea zborurile spre dinspre Spania pentru încă 14 zile
  • Se prelungește suspendarea zborurile spre dinspre Italia pentru încă 14 zile începând din 6 aprilie
  • Persoanele care părăsesc locul de carantinare vor răspunde penal
  • Persoanele care nu respectă izolarea la domiciliu vor fi sancționate și contravențional

Raed Arafat:

  • (Raed Arafat explică din nou câteva măsuri pe care le-a prezentat cu o seară înainte, în timpul expunerii Ordonanței Militare 4, susținând că afirmațiile i-au fost interpretate greșit pe alocuri)
  • Subliniez situația deosebită din Suceava. 593 de cazuri din cele 2.000 se află în municipiul Suceava
  • Am considerat medical că trebuie luate măsuri suplimentare în zona Sucevei

Marcel Vela: 

  • Evoluția cazurilor din județul Suceava, densitatea îmbolnăvirilor, riscul răspândirii infecțiilor, analiza făcută cu epidemiologi, specialiști în boli infecțioase, împreună cu toți factorii implicați și alte instituții medicale, toate au făcut ca în această seară să luăm o decizie extrem de importantă
  • Am emis Ordonanța Militară 6 privind instituirea măsurii de caraninare asupra municpiuliului Suceava, a unor comune limitrofe și zone de protecția asupra unor UAT-uri din județul Suceava
  • Art. 1: Se instituie carantinarea în Suceava și comunele: Adâncata, Salcia, Ipoteșsti, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei
  • Art 2: Se instituie zonă de protecție în jurul localităților carantinate formată din toate celelalte localități din județul Suceava
  • Art. 3: Din zona carantinată e permisă ieșirea și intrarea pentru transportul de mărfuri
  • Art4 : Ministerul Transporturilor și firmele de transport feroviar persoane nu vor vinde bilete pentru transportul călătorilor în zona carantinată
  • Art 5: Toate restricțiile stabilite prin precedentele Ordonanțe militare se aplică corespunzător
  • Art 7: În zona de protecție, organele vor stabili măsuri specifice de limitare a intrării și ieșirii persoanelor. În zona de protecție e interzisă deplasarea între localitățile din zonă
  • Autoritățile administrației vor aduce la cunoștința persoanelor de zona de protecție obligațiile
  • Art 8: Accesul pe Aeroportul Suceava e permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, transport marfă, umanitare sau pentru servicii medicale de urgență
  • Art 9: CJ Suceava, cu primarii și consiliile locale vor lua măsuri de a funcționa serviciile de protecție și asistență socială, utilitățile publice și alimente de bază pentru persoanele fără aparținători
  • Conducerea MAI, guvernul României asigurăm cetățenii din Suceava de tot sprijinul și susținerea noastră.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: