Proiectul depus în 2022 de Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) în cadrul programului PNRR pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual a obținut cel mai mare punctaj din Regiunea Sud-Est, transmite universitatea într-o postare pe Facebook.
Proiectul presupune construirea și dotarea campusului profesional integrat “Ovidius Engineering Hub”, care va fi amplasat pe terenul aflat în proprietatea UOC și va avea o suprafață de de 10.000 mp. În proiect vor fi incluse clădiri dedicate învățământului tehnic, dar și a unor spații de cazare și cantină pentru elevi și pentru studenți, specifică UOC.
Ridicarea și dotarea “Ovidius Engineering Hub” reprezintă “cea mai mare investiție în infrastructura educațională constănțeană a ultimilor ani”, cu o valoare de peste 27 de milioane de euro, potrivit rectorului universității, conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu.
Proiectul condus de UOC se bucură de colaborarea a peste 40 de parteneri, printre care autorități locale, 12 licee din oraș și diverși agenți economici.
Context
Proiectul “Dezvoltarea și dotarea campusului profesional integrat pentru învățământul preuniversitar și universitar “Ovidius Engineering Hub” al consorțiului regional “Tehno-Dobrogea” (Proiectul CRESC) a fost declarat eligibil pentru finanțare la începutul lunii mai și a fost descris drept reprezentanții UOC drept o o oportunitate educațională, dar și economică.
După cum explica rectorul la acea vreme, proiectul a fost depus cu gândirea de a oferi elevilor educație până în ciclul terțiar, cu programe și curicule adaptate nevoilor agenților economici care colaborează cu universitatea.
Acest parteneriat presupune și posibilitatea ca partenerii UOC să contribuie la procesul educațional prin burse, sponsorizări și alte tipuri de finanțare.
Decizia ca UOC să conducă proiectul a fost luată datorită spațiului pe care îl are Ovidius la dispoziție, dar și a prestigiului de care se bucură o instituție de învățământ superior pentru asemenea proiecte, potrivit conducerii instituției.
Ovidius Engineering Hub va avea o durată atipică pentru standardele universității, peste 15 ani, și este descris drept un proiect cu potențialul de a crea un ecosistem de alte proiecte care să crească organic prin încurajarea participării agenților economicii.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: