Palatul Reginei Maria a României de la Balcic a primit la sfârşitul lunii decembrie 2018 Premiul pentru cel mai bun promotor al unei destinaţii turistice din Bulgaria pe anul 2018.
Premiul este acordat de un consorţiu de agenţii de turism din Bulgaria şi din mai multe ţări europene, SUA şi Israel, în colaborare cu Ministerul Turismului de la Sofia.
Anunţul a fost făcut public la 28 decembrie 2018 la postul naţional de radio Focus de către Jeni Mihailova, directorul Institutului Cultural „Dvoreţa” („Palatul”) din Balcic.
Conform declaraţiilor făcute de Jeni Mihailova, până la 1 noiembrie 2018 mai bine de 260.000 de turişti plătitori au vizitat Palatul Regal şi Grădina Botanică, cu 30.000 mai mult decât în 2017. Cum la sfârşitul lunii decembrie pe domeniul regal este organizat Festivalul de film de artă contemporană şi cum în vacanţa de iarnă mai multe mii de turişti români îşi vor petrece zilele libere la Balcic, este de aşteptat ca numărul vizitatorilor Palatului Regal să ajungă la 300.000. Adică, numărul locuitorilor Constanţei şi al împrejurimilor şi de 20 de ori mai mult decât numărul locuitorilor oraşului Balcic.
Institutul Cultural „Dvoreţa”, care administrează Palatul Regal din Balcic, a primit şi în 2017 recunoaşterea celui mai important loc turistic din Bulgaria: Premiul pentru cea mai importantă destinaţie turistică a ţării, acordat de Ministerul Turismului şi asociaţia agenţiilor de turism din Bulgaria şi Premiul pentru cea mai importantă destinaţie de turism cultural din Bulgaria, acordată de asociaţia agenţiilor de specialitate.
Agenţia de presă Novinite transmitea la 30 septembrie 2018 o informare trimisă de Institutul Naţional de Statistică de la Sofia şi de Ministerul Turismului, conform căreia 8 milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria în primele nouă luni ale anului (cu 6% mai mult decât anul trecut) iar, dintre ei, 5,5 milioane doar în perioada 1 iunie-30 septembrie. Numărul turiștilor srăini care au vizitat Bulgaria în 2018 este aşteptat să ajungă la 10 milioane până la sfârşitul anului.
Spre comparaţie, în România în anul 2018 au sosit aproximativ 2,2 milioane turişti străini iar pe litoralul de la Marea Neagră cifra a rămas sub 100.000 de oaspeţi din Europa, America şi Israel.
Ministrul Turismului de la Sofia, Nikolina Anghelkova, a susţinut într-o conferinţă de presă la sfârşitul lunii octombrie că românii reprezintă cei mai mulţi turişti străini care vizitează Bulgaria: peste 1,5 milioane anual, adică aproximativ 15% din totalul vizitatorilor străini.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: