Parchetul European anchetează în România 44 de cauze/ Prejudiciul total se ridică la 1,3 miliarde de euro/ Nici un dosar privind fraude la TVA

sursa foto: Facebook/ European Public Prosecutor's Office - EPPO

Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi are în lucru 44 de dosare în care sunt anchetate infracțiuni cu fonduri europene, plasându-se pe locul trei ca număr de dosare deschise după Italia (102) și Bulgaria (98), după cum rezultă din bilanțul instituției pe anul 2021. Potrivit documentului consultat de G4Media.ro, prejudiciul total în aceste dosare se ridică la 1, 3 miliarde de euro. În aceste dosare nu au fost pronunțate deocamdată condamnări, dar au fost confiscate bunuri în valoare de peste 42 de mii de euro.  De notat că România nu a raportat nici un caz de fraudă cu TVA.

Dintre sesizările transmise de România la Parchetul European, 336 au fost înaintate de autoritățile naționale, iar 10 au venit din partea unor entități private. Potrivit informațiilor G4Media.ro, autoritățile naționale au transmis cazuri mici, cu prejudicii sub competența Parchetului European, ceea ce explică de ce dintr-un număr relativ mare de sesizări au fost deschise doar 44 de cauze. Potrivit competenței, Parchetul European investighează cazuri în care fraudele depășesc 100.000 de euro sau între 10.000 și 100.000 de euro dacă sunt implicați angajați ai instituțiilor europene.

Citește articolul complet pe G4Media

Publicitate electorală
publicitate electorală

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: