Este un ceas trecut de prânz. Termometrul indică 31 de grade iar mercurul urcă insesizabil. Intrarea în Parcul Arheologic, din zona hărții așezărilor antice din Dobrogea, continuă să fie păzită, de ani buni, de statuia lui Vasile Pârvan. La baza soclului stă o tăblie rotundă și la fel de „antică”. De sub rugina groasă se mai disting frânturi de litere albe și câteva pete de culoare albastră. Poartă semnătura Muzeului de Istorie Națională și Arheologie.
În fundal, zidurile vechiului Tomis sunt sufocate de vegetație sălbatică.
Aleile proaspăt pavate te invită în parc. Soarele arde necruțător. Cauți umbra. Sunt mai multe bănci decât copaci, dar puține te feresc de arșiță. Ornamentele în stil Art Nouveau, care se înalță deasupra lor, te ajută doar să te bronzezi în dungi.
Din zece în zece pași, prinse la capătul unor stâlpi înfipți în platforme pătrățoase de beton, vezi plăcuțe informative care nu te duc niciunde. Toate sunt negre și pe niciuna nu scrie nimic. În afară de câteva, mâzgălite cu graffiti. Șuruburile sunt ruginite.
Coșurile de gunoi aruncă în umbră spațiul verde netoaletat, dalele chinezești sau băncile din lemn. Sunt multe și apăsător de negre. Pare că aici au fost aduse coșurile de gunoi din tot orașul. Ți se întipăresc pur și simplu pe retină.
Unele pietre istorice din vechea cetate romană sunt cocoțate pe postamente înalte, noi, din piatră ieftină gălbuie, în care sunt prinse, cu șuruburi de inox, plăcuțe de informare. Nu sunt negre, ci complet gri și goale. Nici aici nu găsești vreo informație. Obiectele arheologice încă nu au identitate.
Altele sunt înghesuite pe un platou mizerabil de ciment.
Câteva erau pierdute, ieri, prin stuf înalt până la brâu.
În zona fostelor Arene Tomis două leagăne și tot atâtea mini-toboganuri formeză un loc de joacă în mai puțin de 100 de mp. Umbra lipsește. Doi băieți și o fată de-o șchioapă, cu șepci în cap, își dau cu rândul la leagăne. Dau ture, ritmic, între umbra copacului și acareturile multicolore.
În spate, platoul complet dalat din jurul Monumentului Victoriei, operă comunistă grandioasă, e flancat de zeci de bănci și coșuri de gunoi. Totul este ordonat: bancă-coș, coș-bancă, lipite și aliniate fără urmă de imaginație și intimitate. Și fără pic de umbră.
În coșmeliile negre și încinse ale paznicilor nu stă nimeni. Sunt personalizate și ele de sprayul vreunui artist neînțeles.
Trei wc-uri extrem de mari față de toate proporțiile parcului, în forma unor cazane industriale, sunt proptite la umbră, în partea dinspre Oficiul de Cadastru. Stau închise. Nu poți intra.
Lângă ele, un spațiu cât o sufragerie este închis cu gard înalt. Pare să fie loc pentru câini.
Buruienile crescute fac loc, ici-colo, unor panouri electrice vechi, murdare și degradate. Firele nu se văd, sunt bine ferecate. Îți sar în ochi, în schimb, urmele afișelor lipite unul peste altul, jegul și, din nou, arta graffiti.
Din rondoul central al parcului pleacă o alee murdară, înghesuită de boscheți și acoperită cu un asfalt plin de găuri. Este strâmbă și meschină. La capătul ei descoperi Palatul Administrativ, de unde s-au plătit toate de mai sus.
Parcul Arheologic din Constanța miroase a nou. Tocmai a fost reabilitat, după patru ani de lucrări. Aici s-au îngropat peste 3 milioane de euro. Bani din bugetul local, după ce proiectul pe fonduri europene a murit în instanțe.
Doi copii se urmăresc pe biciclete. Câțiva porumbei dau rotocoale pe dalele fierbinți. O bătrână își mărturisește singurătatea pe o bancă vecină. Soarele s-a ascuns în nori.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
