Peste 1.200 de sportivi sunt aşteptaţi la festivalul sportiv TriChallenge Mamaia 2017

Sâmbătă şi duminică (16-17 septembrie 2017), stațiunea Mamaia va îmbrăca, pentru al nouălea an la rând, hainele sport și va primi în centrul ei cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani – TriChallenge. Bulevardul Mamaia, parcarea de la Rex şi promenada, toate vor fi însufleţite de peste 1.200 de participanţi din România şi din străinătate, care vor înota, vor pedala şi vor alerga.

Evenimentul, ajuns la a IX-a ediție, reprezintă şi o metodă inedită de promovare a litoralului românesc, Mamaia fiind deja consacrată pe harta internaţională a competiţiilor sportive importante. Manifestarea se va desfășura și anul acest sub forma unui festival sportiv, având trei componente:
• sâmbătă, 16 septembrie – probele de triatlon pentru sportivii amatori și profesioniști

• duminică, 17 septembrie – TriKids – cros, aquatlon și duatlon pentru copii

Publicitate electorală
publicitate electorală

• duminică, 17 septembrie – Crosul “Beach Run”

Proba de alergare se desfășoară, în premieră, pe promenada din Mamaia, în condiții de siguranță, pe o suprafață plată sută la sută, înotul se va desfășura în mare, iar proba de bicicletă pe sensul de mers spre Constanța.

Ne bucurăm să îi avem ca participanţi la TriChallenge Mamaia 2017 pe Deak Zsombor, câștigătorul competiției în 2017, dar și campion pe distanțele lungă și semi lungă, Mihai Vigariu, calificat de două ori la Campionatul Mondial de Half Ironman, Mihai Baractaru, singurul roman calificat de trei ori la Kona, Alex Toma, calificat la Campionatul Mondial de Half Ironman, Daniel Attila, multiplu câștigător în distanța olimpică, Daniela Torok, sportiva care a doborât recordul național în distanța Ironman.

Programul zilei de sâmbătă

Probe individuale

9:00: start proba supersprint: 400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare

9:20: start proba sprint: 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare

11:00: start proba olimpică: 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Probe de echipă

9:45: start ștafetă sprint – 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare

10:15: start ștafetă olimpică – 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Restricții de trafic în Mamaia în perioada competiției

Pentru buna desfășurare a competiției, în ziua de sâmbătă, 16 septembrie, se va impune următoarea restricție de trafic în stațiune:– între 8:30 și 14:00 – traficul va fi restricționat între On Plonje JR și Hotel Rex pe cele trei benzi din sensul Năvodari spre Constanța, astfel că traficul auto se va desfășura temporar pe două benzi pentru sensul Constanța – Năvodari și o singură bandă pentru sensul Năvodari spre Constanța. 

Programul zilei de duminică

TriKids Challenge – cros, aquatlon şi duatlon pentru copiiFestivalul TriChallenge Mamaia continuă duminică cu TriKids, competiţie ce curprinde trei probe: cros, aquatlon şi duatlon și este dedicat tuturor copiilor care iubesc înotul, mersul pe bicicletă și alergarea.

Copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani vor avea ocazia să se întreacă începând cu ora 8:30 la duatlon, și de la 10:30 la aquatlon, iar princhindeii între 7 și 8 ani se vor întrece, de la 10:00, la cros.

Mai multe detalii despre TriKids Challenge se găsesc pe site-ul competiţiei – http://trichallenge.ro/trikids/.

Crosul “Beach Run”Tot duminică, promenada din Mamaia se va transforma în pistă de alergare pentru iubitorii de mişcare. Pentru al treilea an consecutiv, în cadrul TriChallenge Mamaia, va avea loc un cros pe distanţa de 4 kilometri, cu start de la ora 12:00. Acesta va închide practic seria întrecerilor sportive şi va deschide festivitatea de premiere.Mai multe detalii despre crosul Beach Run se găsesc pe http://www.trichallenge.ro/beachrun/.

Evenimentul TriChallenge Mamaia 2017 se va încheia cu festivitatea de premiere pentru copii și alergători, aceasta fiind programată pentru ora 13:00.Mai multe detalii despre competiție, dar și programul complet, se găsesc pe site-ul oficial: http://www.trichallenge.ro/.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: