Jandarmii din constanța au descoperit, în perioada Crăciunului, peste 12 mii de articole pirotehnice, de aproape 70 de kilograme, comercializate ilegal, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța într-un comunicat de presă.
În unele cazuri, comercianții au încercat să vândă materialele fără etichete în limba română, sau cu etichete false, pentru a da impresia că acestea fac parte din categorii de produse permise de lege, mai este menționat în comunicatul citat.
De asemenea, s-au mai reținut și produse care puteau fi vândute legal, dar care nu aveau instrucțiuni de utilizare în limba română.
“Cu această ocazie le atragem atenţia atât comercianţilor cât şi potenţialilor cumpărători ai acestor produse pirotehnice de divertisment să se asigure că acestea sunt etichetate şi încadrate corect într-o categorie permisă a fi comercializată, deţinută sau utilizată”, precizează Inspectoratul de Jandarmerie Constanța.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: