Peste 2.000 de copii vizitează Aeroportul Internaţional Tuzla în perioada 18-22 aprilie

info-sud-est-tuzla
Foto: www.tabereeducationaleinternationale.blogspot.ro

Peste 2.000 de copii au ales să viziteze și anul acesta Aeroportul Internaţional Tuzla, în cadrul programului Săptămâna “Scoala Altfel”, desfășurat între 18 și 22 aprilie. Intrarea tuturor este gratuită, porţile sunt larg deschise, iar programul de vizite este între 8:00 – 16:30.

„Nu percepem nicio taxă de vizitare, pentru că încântarea acestor copii ne răsplătește pe deplin. Aviaţia este un univers fantastic pentru ei, dar odată cu venirea la Tuzla, unde îi lăsăm și încurajăm să urce în avioane, să facă poze, să încerce simulatoarele de zbor, își dau seama că nu este imposibil să ajungi pilot sau să lucrezi într-un aeroport. Sunt mulţi copii care vor să urmeze cursurile școlii noastre de zbor și care găsesc un model în Marina Cozma, cea care, la vârsta de 15 ani, era cea mai tânără elevă a unei școli de pilotaj din România, chiar aici, la Tuzla”, spune Cristina Mitchievici, purtătorul de cuvânt al Aeroportului.

Copiii au acces și în sălile „Școlii de supravieţuire pe mare”- prima școală de acest tip și acreditată OPITO din Europa Centrală și de Est – unde, cu programare, pot asista la diverse demonstraţii, dar și în simulatoarele pentru însoţitorii de bord (stewarzi) și în cele pentru foc și fum.

Publicitate electorală
publicitate electorală

La plecare, toţi copiii primesc cadou agende cu avioane și informaţii despre aeroport și Regional Air Services, dar și despre spectacolul aerian Aeromania 10 ANI, organizat aici, care are loc pe 2 iulie și la care intrarea este, de asemenea, gratuită.

La Săptămâna Altfel de la Tuzla, copiii sunt întâmpinaţi și de Manole, personajul îndrăgit al mărcii Toortitzi. Prietenul celor mici și al piloţilor, deopotrivă, este pregătit să ofere cadouri vizitatorilor și să facă tuturor ziua mai frumoasă.

„Deși este o muncă uriașă, ne implicăm în programele de educaţie și ne străduim să îi ajutăm pe acesti acești copii să descopere aviaţia într-o atmosferă destinsă și primitoare. Este cadrul ideal în care, deși regulile într-un aeroport sunt stricte, elevii se pot apropia altfel avioane și pot primi răspunsuri la întrebările pe care le au despre aviaţie, pot să le vorbească piloţilor și inginerilor, pot observa munca celor din turnul de control”, concluzionează Adrian Vasilache, Director General Regional Air Services.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: