Peste 45 de artiști au încântat publicul la „Sărbătoarea Primăverii – NEVRUZ“

Yunus Emre Enstitüsü Constanța, Organizația Internațională a Culturii Turce (TÜRKSOY) şi Asociația Litoral Delta-Dunării, cu sprijinul Ministerului Culturii din Turcia și a Ambasadelor Republicii Azerbaidjan, Republicii Kazahstan, Republicii Turcia și Turkmenistan au organizat sâmbătă 25 martie 2017 la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, un concert intitulat „Sărbătoarea Primăverii – NEVRUZ”. 

Publicul a descoperit tradiţiile lumii turcice, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra de instrumente Populare TÜRKSÖY.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Peste 45 de artişti, originari din ţările vorbitoare de limbă turcă, s-au reunit în acest spectacol-turneu pentru a face cunoscute lumii, prin muzică, dansuri, instrumente şi costume tradiţiile şi obiceiurile de întâmpinare a primăverii.

Auditoriul a pășit într-o călătorie memorabilă pe tărâmuri turcești împreună cu Orchestra de Instrumente Populare ”TÜRKSOY”, înființată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la dobândirea autonomiei teritoriale a popoarelor turcice.

Sărbătoarea Primăverii-Nevruz poate fi definită ca reînsuflețirea și învierea naturii. Nevruz reprezintă un simbol al înțelegerii, al toleranței și al păcii.

Prin Nevruz, moștenirea indispensabilă a culturii turce, abundența, fertilitatea, vitalitatea, iubirea, fraternitatea și pacea redată oamenilor prin reînsuflețirea naturii se mută pe scenele lumii prin reprezentanții susținute de aproximativ 200 de artiști din 15 țări.

Prin festivitățile organizate în fiecare an în diverse țări cu ocazia Nevruzului, TÜRKSOY își propune să promoveze această sărbătoare care reprezintă patrimoniul comun al umanității.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: