Peste 7000 de cazuri COVID-19 în 24 de ore/ Constanța se apropie de scenariul roșu

7.095 de cazuri noi de COVID au fost înregistrate în ultimele 24 de ore din aproape 54.000 de teste și 113 decese, inclusiv un tânăr de 20 de ani nevaccinat și fără alte boli. Peste 9.000 de persoane sunt internate, dintre care 1.067 la ATI. Județul Constanța înregistrează o incidență de 2,26 cazuri COVID-19 la o mie de locuitori și se apropie de scenariul roșu care presupune o rată de infectare de 3/1000.

Din totalul pacienților internați, 244 sunt minori, 228 fiind internați în secții și 16 la ATI.

Este un nou record de infectări zilnice pentru acest an.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Dintre cele 113 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Pacientul decedat de la categoria de vârstă 20-29 de ani este de sex masculin, din județul Timiș, în vârstă de 20 de ani, fără comorbidități, nevaccinat.

Buletinul de presă:

Până astăzi, 23 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.172.981 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 378 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.090.380 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.095 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 126 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmateIncidența  înregistrată la 14 zile
1.Alba22326741,54
2.Arad254231531,94
3.Argeș287461091,11
4.Bacău283971091,59
5.Bihor307651661,26
6.Bistrița-Năsăud138261002,93
7.Botoșani157471062,09
8.Brașov455831721,48
9.Brăila13972751,01
10.Buzău13446980,97
11.Caraș-Severin12541891,68
12.Călărași11239651,84
13.Cluj620283292,91
14.Constanța464512262,28
15.Covasna8854520,68
16.Dâmbovița23677831,08
17.Dolj294592922,41
18.Galați29475971,55
19.Giurgiu12048782,03
20.Gorj9957611,20
21.Harghita8729410,73
22.Hunedoara241701281,38
23.Ialomița11613701,51
24.Iași458642921,72
25.Ilfov489113273,98
26.Maramureș229991582,89
27.Mehedinți9188751,69
28.Mureș25056820,98
29.Neamț206761491,42
30.Olt160911941,97
31.Prahova382292491,86
32.Satu Mare154111223,51
33.Sălaj11755761,89
34.Sibiu280261181,76
35.Suceava273891782,10
36.Teleorman153111052,36
37.Timiș597074923,61
38.Tulcea8880330,89
39.Vaslui176531301,78
40.Vâlcea17345601,35
41.Vrancea11612801,31
42.Mun. București1973459613,65
43.Din străinătate**144023
44.Cazuri noi nealocate pe județe  5621*418
 TOTAL1.172.9817.095

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 652 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA5
2ARAD11
3ARGEŞ7
4BACĂU17
5BIHOR7
6BISTRIŢA-NĂSĂUD12
7BOTOŞANI15
8BRĂILA3
9BRAŞOV5
10BUZĂU10
11CĂLĂRAŞI14
12CARAŞ-SEVERIN4
13CLUJ11
14CONSTANŢA15
15COVASNA5
16DÂMBOVIŢA2
17DOLJ34
18GALAŢI17
19GIURGIU11
20GORJ10
21HARGHITA2
22HUNEDOARA12
23IALOMIŢA11
24IAŞI37
25ILFOV16
26MARAMUREŞ8
27MEHEDINŢI5
28MUNICIPIUL BUCUREŞTI120
29MUREŞ14
30NEAMŢ16
31OLT19
32PRAHOVA16
33SĂLAJ13
34SATU MARE13
35SIBIU6
36SUCEAVA38
37TELEORMAN24
38TIMIŞ30
39TULCEA2
40VÂLCEA2
41VASLUI20
42VRANCEA13
Total    652

Până astăzi, 35.964 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 22.09.2021 (10:00) – 23.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 113 decese (58 bărbați și 55 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Unul dintre decese este al unui pacient infectat în străinătate și raportat de DSP Călărași.

Dintre cele 113 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 4 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 la categoria de vârstă 50-59 ani, 20 la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 la categoria de vârstă peste 80 ani.

106 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.078. Dintre acestea, 1.067 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 244 sunt minori, 228 fiind internați în secții și 16 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.463.782 de teste RT-PCR și 2.983.812 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.764 de teste RT-PCR (10.872 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.982 la cerere) și 31.953 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.795 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.106 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 58.945 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 231 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.109 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 671 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 22 septembrie, 1.229 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 200.100 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.744 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.946 în Spania, 198 în Marea Britanie, 129 în Franța, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 21 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 3 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Polonia și Kuweit. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 194 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia și unul în Bulgaria, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

În intervalul 9 septembrie 2021 – 16 septembrie 2021, au fost raportate 37.521.784 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

ŢARA CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚI 
Franţa6.905.071  (+38.215)115.517  (+258)
Regatul Unit7.226.276  (+248.150)134.200   (+971)
Spania4.915.265  (+17.007)  85.393  (+246)
Italia4.606.413  (+20.990)129.919  (+212)
Germania4.083.151  (+37.039)  92.618  (+120)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 16 SEPTEMBRIE 2021 
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚI
 225.166.539  (+3.809.426) 4.636.120  (+62.523)

* Datele referitoare la numărul persoanelor vindecate, raportate zilnic în mod defalcat pe state și la nivel global, au încetat să fie prelucrate și comunicate de către centrul specializat în agregarea datelor de acest tip, respectiv Johns Hopkins CSSE.

** Datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 9 septembrie 2021 – 16 septembrie 2021.

*** CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: