81% din subsectoarele de plajă intrate în procedura de licitație publică au fost adjudecate, anunță Apele Române. De asemenea, mai precizează instituția, nivelul total al chiriei se ridică la peste 50% față de valoarea totală de pornire.
„După finalizarea procedurii de închiriere a suprafețelor de plajă derulate de Administrația Națională „Apele Române” în baza Ordonanței nr. 8 /2023, nivelul total al chiriei stabilit în urma licitației se ridică la peste 50 % față de valoarea totală de pornire. Totodată, 81% din subsectoarele intrate în procedura de licitație publică au fost adjudecate.
Vă reamintim că, potrivit prevederilor legislative, 50% din suma încasată va reprezenta venit la bugetul de stat, iar diferența de 50% se va utiliza pentru investiții destinate dezvoltării infrastructurii de gospodărire a apelor, inclusiv pentru plaja Mării Negre”, mai precizează instituția.
Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) va relua în perioada imediat următoare procedura de închiriere pentru subsectoarele care nu au fost atribuite, precum și pentru cele care au fost eliberate ulterior.
Rezultatele privind atribuirea contractelor de închiriere sunt disponibile și pe site-ul: www.rowater.ro, în secțiunea: ”Anunțuri”- ”Licitații” sau accesând direct acest link.
Context
Primăria Constanța a invitat câștigătorii licitațiilor de închiriere a plajelor la o întâlnire pentru a stabili o procedură de lucru în vederea obținerii mai rapide a documentațiilor pentru ca aceștia să înceapă amenajarea beach bar-urilor și a plajelor pentru începerea sezonului estival.
“Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală Urbanism și Patrimoniu, invită câștigătorii licitațiilor de închirire a plajelor, joi, 13 aprilie 2023, ora 12:00, în sala <<Remus Opreanu>> a Palatului Administrativ pentru a discuta și stabili împreună o procedură rapidă de lucru în vederea obținerii documentelor necesare viitoarelor amenajări ale plajelor (certificat de urbanism și autorizație de construire)”, se arată în comunicatul remis de Primărie.
Amintim că la sfârșitul lunii martie, operatorii de plajă au fost obligați prin lege să-și demoleze beach bar-urile pentru ca noile licitații să fie făcute cu plajele lipsite de construcții.
Guvernul a aprobat la 9 martie, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Ordonanţa de Urgenţă privind procedura de închiriere a suprafeţelor de plajă cu destinaţie turistică ale Mării Negre pentru sezoanele estivale 2023-2024.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: